Stiloul

Azi am avut o idee, oarecum bizară, dar m-am îndrăgostit pe loc de ea.

Totul a început așa, eram la muncă și m-am apucat să notez ceva. Am scris extrem de puțin în ultimii ani și când am luat pixul în mână m-am simțit ciudat. Am reușit cu greu să măzgălesc primul cuvânt, greșind literele. Apoi m-am supărat pe mine că am greșit literele și pe următorul am încercat să-l scriu mai atent. A ieșit ceva mai bine. Apoi m-a lovit. Ce ar fi să îmi remodelez scrisul.

Nu am nevoie de scrisul de mână, nu am mai scris de ani de zile ceva cu pixul pe foaie. Mereu am avut un scris oribil, pe care nici măcar eu nu îl înțeleg. Așa că atunci când nu a mai fost obligat să scriu am renunțat la el cu bucurie. Tot ce îmi notez în general este notat pe calculator. Dar principalul motiv pentru care evit să scriu pe foaie este că scriu oribul și undeva acolo în mine un simț al esteticului se revoltă și vomită.

Abia azi am realizat că de fapt scrisul nu este ceva cu care te naști, eu mi-am construit scrisul actual în clasele mici. Pare logic, dar nu în clasele la care vă gândiți voi. Am avut și eu un scris apărut spontan, nu mai știu cum era, și apoi, cred ca atunci când am făcut trecerea în clasele mai mari l-am mutilat.Am fost convins de sora mea care scria foarte urât de altfel că scrisul ei urât este foarte rapid. Așa că mi-am mutilat o serie de litere și le-am apropiat de forma ei. A rezultat un hibrid între scrisul meu și scrisul ei. Probabil pentru că nu a fost niciodată scrisul meu real nu este nici foarte constant așa că este foarte greu de citit.Așa că azi am căutat puțin pe internet și am aflat că nu e ceva anormal să îți îmbunătățești scrisul la vârste mai înaintate. Nu mă interesează să mă apuc de caligrafie, vreau doar sa scot din el un scris lizibil și omenesc.

Ca să o citez pe nevast-mea, când i-am împartăși planul, denumit pompos noule meu hobbyu.

-Ce hobbyu mă? Tu ești handicapt și încerci să revi între oamenii normali.

Așadar cuprins de febra momentului m-am dus la o librărie și am ceru:

– Un caiet de caligrafie.

– De care?

– Nu știu.

– Pentru clasa a doua? Tip doi?

– Nu știu doamnă, arătați-mi unu. Da e bun! Un stilou aveți?

-Asta, ăsta, ăsta (roz cu iepurași, gros și handicapt, altul cu sclipici)

-Unu mai bun aveți?

– Pentru băiețel sau pentru fetiță?

-Pentru mine.

S-a lăsat o liniște d-aia de moment nepotrivit in librărie și doamna bâlbăindu-se a cotroboit după un stilou negru pe sub raft.

Nu în fiecare zi vine unu ras in cap, cu barbă și față de interlop, să ceară un caiet de caligrafie și un stilou PENTRU EL.

Am luat și cartușe de cerneală, acum e cu cartușe, are și mecanism de tras cerneala din calimară dar am zis ca mai puțină mizerie nu poate să strice.

Bun, am ajuns cu scula acasă și dai să îi facem proba. Când colo fix pula. Mizeria nu vroia să scrie nici moartă. L-am scuturat l-am strans până i-a dat cerneala pe bot dar de scris nu scria nici mort.

Până la urmă am căutat pe net și am găsit îndemnul să-l spăl. Am facut o baie cu el în cadă, am ieșit de acolo amândoi ceva mai albaștri și l-am șters în hartie igienică, eu am rămas neșters…

L-am reechipat cu cartușul și în sfârșit victorie.

Am un stilou care scrie, cam deschis la culoare ce e drept, de la apă amestecată cu cerneală dar, ce mai contează.

Va urma!