Crăciun

30 12 2009

Iar a trebuit să trec prin seria celor 1000 de întrebări de ce nu mănânc  carne de ce nu beau.

Eu nu înțeleg cum dracu sa întrebi un bețiv de ce nu bea. Lasă-l în durerea lui că e bine daca nu bea. Poate că nu înțeleg eu cum trebuie politețea dar mă gândesc că ar fi mai ok să te bucure când un invitat se simte bine decât când îi e rău. Apoi repetiția aia idioată de genul dar chiar nu vrei, dar gustă asta, etc.

Apoi mirarea, cum să nu mănanci carne. Să mă beți sub clar de luna, nu mănânc dacă nu am chef, nu beau decât când vreau eu și dacă asta e o mare impolitețe ura și la gară să nu zic mai mult.

Iar ca să raspund aici ce nu am avut chef să zic atunci (dovadă de mare curaj) nu mănânc carne pentru că nu consider că merită gustul ala așa de bun (ma rog il găsesc normal nu bun) uciderea unui porc.

Animal care e inteligent ca și un câine și al cărui proces de ucidere e unul plin de cruzime. Mă piș pe tradițile seculare și pe obiceiurile strămoșești eu unul prefer să nu moară nici un porc pentru ca să degust eu minunatele bucate. Adica mâncarea nu e scopul meu în viață, și cruzimea nu e ceva ce să privesc cu ușurință.

Încă îmi aduc aminte de cuțitul ala care taie beregata bietului porc și caută în carne să îi secționeze carotida, apoi sunetul acela oribil când se îneacă cu propriul sânge în timp ce 3 4 oameni stau călare pe el imobilizându-l.

Poftă bună…





Parinții uită greu

15 09 2009

De fapt nu e vorba de părinți în general, e vorba de o discuție care m-a șocat.

La coadă să platesc curentul. Aveam o femeie în față cred ca avea în jur de 50 de ani, lângă noi un copil de cca. 6 ani face două piruete. Doamna se baga în seamă :”Nu te mai învarti ca ți se face rău, așa a făcut și fetița mea și i s-a facut rău”

Moment în care eu (care am o problema și ascult ce debitează toți idioții lângă mine) încep să fac calcule și să spumeg. Unu la mâna ce fetită să aiba baba aia? O nepoata, mă gândesc. Doi la mână ce kkt aduce progenitura ei în discuție, copilul ala s-a învartit de doua ori. Era clar o tentativă de a se băga în seamă aiurea.

În timp ce iritarea mea creștea inutil ca un cozonac ținut la cald imi da cucoana și bomba finală. Nu ca ar fi întrebat cineva. Fetița mea are 23 de ani acum și tot mai ține minte de acum 18 ani când i s-a făcut rău.

Cum dracu să mai ți ma minte așa ceva? Presupunând prin absurd că ai memoria bună, nu consideri ca e o faptă de rahat? Adică asta ți-a marcat ție copilaria? Că te-ai învartit la 5 ani si ți s-a făcut rău?

Trecem peste, frate s-au terminat abuzurile și am rămas cu marea dramă a învârtitului, mi se rupe inima.

Acum revin la carismatica femei, cum e oare să traieși o viață lângă cineva al carui nivel intelectual se oprește a faptul ca s-a învartit fisa acum 18 ani și a borât? Nu te mai miri de știirile de la ora 5. Păi eu daca ar fi să stau langă cineva de genul asta câteva ore pe zi aș face ca filmele de groază să pară basme de frații Grimm.

Puține aspecte ma irita în același fel ca oamenii care încep o discuție plecând de la a se lauda cu ceva foarte foarte comun. Accept nu poate să fie viața tuturor un serial de acțiune, totuși accepta-ți condiția mediocră nu îmi flutura mie în față „tragediile” tale.

Nici nu știu cum să încadrez oamenii care cerșesc atenția în felul acesta, oricum e ceva între penibil și demn de milă.





Singuratate unde esti….

14 04 2009

Aud foarte multi oameni (in general femei) ca se plang de singuratate.

Imi amintesc ca era o vreme cand si pe mine ma speria gandul singuratatii in general cand eram la scoala. Atunci ma plictiseam crunt dc aveam cateva ore in care sa nu am ce sa fac. Acum tot ce imi doresc e sa am momente de singuratate.

Nu mai pot sa inteleg cum era sa ma plictisesc eu nu m-am mai plictisit de cativa ani si nu am mai avut momente de singuratate.Poate e greu de explicat pentru cineva care nu a incercat senzatia dar pur si simplu tanjesc dupa singuratate.

Vreau sa fiu singur cand ies pe strada sa ma uit la oameni sa ma asez singur la masa intr-un restaurnat sa stau singur pe o banca in parc. Vreau sa stau in casa si sa nu fie nimeni sa ma culc singur sa ma trezesc singur. Cand conduc si sa nu am pe nimeni in masina sa merg cu a doua in 6000 de ture fara sa imi pese ca cineva nu are volan de care sa se tina cand iau curba. Sa ma culc tarziu si sa ma scol devreme fara sa imi pese daca trezesc sau nu pe cineva. Nu vreau sa fiu singur pe lume nu e vorba de asta nu vreau sa nu am prieteni nu vreau sa nu am femei in jurul meu vreau doar spatiu intre aceste situatii. Vreau sa am jumatate din timp al  meu si jumatate sa il impart cu altii. Mie imi e dor de singuratate si de plictiseala. Omul se plictiseste cand nu are nimic de facut eu nu am mai incercat starea de foarte mult timp. Mereu am ceva programat si distractile sunt programate am ajuns sa ma enervez in weekend pentru ca „trebuie” sa merg undeva sa ma simt bine. Mi-am luat concediu in care nu am vrut sa plec nicaieri am stat acasa si dupa 1 saptamana de concediu mie nu imi venea sa cred cat de repede a trecut nu am avut timp sa ma plictisesc o secunda.

Cel mai tare e ca imi amintesc cum intr-un moment de mare plictiseala din „tinerete” ma gandeam ca ce bine ar fi sa ajung sa fiu tot timpul ocupat si sa nu ma mai plictisesc niciodata. Na ca acum am, mai bine tac din gura ca cine stie cum ajung singur pe lume de imi dau cu tesla pe colo pe colo.

Acum ca si efect advers la lipsa singuratatii e ca ma enervez uneori fara motiv si simt nevoia fizica sa daram ceva sa strig sa injur sa imi bag pl in tot si sa ma ridic sa plec. Pe de alta parte nu aprob astfel de manifestari asa ca imi interiorizez frustrarile. Probabil ca o sa auziti de mine la stiirile de la ora 5 ca am omorat pe cineva pentru ca m-a intreabt cat e ceasul. 😀

Oricum nu subevaluati niciodata valoarea singuratatii si farmecul  ei.