Cum ne sufocam relatia

8 05 2013

Mă lupt de mai mult timp să prind în cuvinte o realitate comuna tuturor relațiilor. Fie ca sunteți conștineți de ea sau nu, vă afectează. O realitate ce formează însăși fundația unei relații. Codifică în interior evoluția “misterioasă” a unei relații. Ciudățenile acelea ale partenerului, când lucrurile nu mai sunt la fel cum erau odată. Când simțiți că lucrurile nu mai merg ca la început, dar nu puteți pune mâna  cu precizie pe cauză.

Mi-a luat ceva timp să sesizez și apoi să înțeleg ce anume se întâmpla cu acest fenomen, pe care nu știu cum să-l numesc. În engleza ar fi drive, în română cred că impuls, ar fi termenul cel mai potrivit.

Cel mai bine se înțelege plecând de la un exemplu, spuse omul care nu știe să se exprime suficient de clar altfel. Să o luăm matematic.

Presupunem că ești într-o relație cu persoana X. Obiceiul tău este să acorzi atenție persoanei X, să manifești anumite gesturi de tandrețe, să îți pese de cum se simte etc. Persoana X din motive exterioare,  (a ramas blocat în trafic, e la ciclu, sau face calcule mentale în timpul ăsta) te va repezi, sau se va răsti la tine, fix când tu îi acorzi atenție.  

Există două variante:

Poți reacționa violent și lucrurile degenerează în ceartă

  • În general primul scenariu se întâlnește la începutul relațiilor și are ca rezultat desparțirea sau modificarea comportamentlui unuia dintre participanți. Cel mai adesea unul se transformă în cârpa de praf a celuilalt. Care începe și abuzeză din ce în ce mai des de temperamentul celui  tolerant. Relația va deveni locul unde se eliberează presiunea. Nervozitatea acumulată în timpul zilei se va vărsa în capul prea-indulgentului partener.

Sau pur și simplu îți piere cheful și impulsul de îi acorda atenție o perioadă oarecare de timp, T1.

  • Scenariul al doilea, apare în general în relațiile mai lungi, unde orgoliul s-a mai temperat, există o oarecare toleranță reciprocă dar și o serie de neplaceri istorice. Din ciclul tu mereu…. Plm.

Practic reacția nepotrivită a celuilalt produce o senzație de tristețe și lehamite în sufletului tau.  Ți se ia de orice și până uiți incidentul îți concentrezi atenția și resursele de energie psihică în alte direcții. Punctual această situație nu este așa de gravă și ar putea să treacă fără urme. Ceea ce se întâmplă totuși frecvent este intrarea într-un cerc vicios.

Cât ești în faza de lipsă de interes față de partener, toleranța ta față de orice alte mofturi și toane este minimă. Disponibilitatea ta de a acorda atenție și energie celuilalt este la fel de mică. Dacă în timpul T1 partenerul își dă seama că a greșit și va încerca să dreagă situația, se poate lovi de un zid de indiferență. Nu e ceva intenționat sau planuit, ca o strategie de a primi atenție, este ceva venit din interior și greu de controlat ca o durere în cur. Normal că și el va percepe reacția ta la fel și se va umple de frustrare latentă și îl va apuca durerea în cur un timp T2. Când T1 se termină și T2 nu, se va produce o resetare a intervalului T1 cu o mică creștere dată de faptul că deja ai fost frustrat acum T1 timp. De aici lucrurile evoluează treptat până când timpii de frustrare depășesc timpii de bună înțelegere. Rezultând o relație lipsită de satisfacții și în care cei doi parteneri se simt nefericiți.

Ce putem face când observăm aceste paterne comportamentale?

Nu știu! Poate să te cerți în loc să ții în tine. Poate să atragi atenția pe un ton calm și lucid sincopa de comunicare, poate nimic.

De aici e fiecare pe barba lui. Nici nu cred că există un răspuns universal valabil. Dar faptul că am scris aici mă ajută pe mine să înțeleg mai bine, dacă și pe voi… cu atât mai bine.

Dacă nu… atunci veți considera ca v-ați pierdut timpul pe un blog de cacat și o sa fiți frustrați T1 timp în care nu mai intrați pe aici.

Să auzim de bine ;).





Daca am avea mai multa lumina

28 11 2012

Într-o lume, în care totul ar fi așa cum vreau eu, unele lucruri aș vrea să le las neschimbate.

Îmi e frică de dorințele mele, la fel cum ar trebui să îmi fie frică de succese. Dar dacă ar fi un domeniu în care să fiu dispus să îmi înfrunt fricile, acesta se califică primul.

Cele mai fericite momente sunt atunci când tu creezi realitatea și atunci când ești surprins de ceea ce descopri în realitatea înconjurătoare. Creația și contemplația generează trăiri similare ca intensitate și gust.  Dacă ne privim viața ca un mixt de creații și contemplații, izvor de nirvana, atunci unde mai are loc atâta nefericire?

Să fie totul o problemă de percepție? Să fie totul o problemă de proastă interpretare și incapacitate de înțelegere? Suntem atât e proști, cu alte cuvinte? Iar dacă nu… atunci unde este scăparea din acest raționament, aparent corect.

O scăpare ar putea fi provenită din incapacitatea noastră ca observatori de a vedea frumosul în contemplațiile curente. Incapacitate care poate veni dintr-o hidoșenie reală sau din prejudecăți dobândite.

O alta ar fi că nu toată creația ne satisface sufletele, unele acțiuni nu ne trezesc nici o bucurie și prin consumarea tipului pe care l-am putea folosi creând bucurie ajungem la o lipsă de bucurie. Căci ce altceva este nefericirea decât lipsa fericirii în toate formele sale. De acolo si subiectivitatea ei, în timp ce unul rade în sărăcie, altul plânge în belșug. Suficientul și confortul nu înseamnă fericire, prezența fericirii înseamnă fericire.

Poate că și această căutare face parte din miracolul contemplației și al creației poate că această căutare nu ar trebui schimbată.





Agresivitatea subconstienta

28 01 2011

Cred că am mai abordat subiectul agresivității până acum.

Există agresivitatea conștientă, intenționată ca urmare a unei decizii punctuale sau ca urmare a unor reflexe dobândite în mediu. Nu mă interesează acest tip de agresivitate pentru că este subiectivă. Poate fi motivată sau nu, cel puțin e pornită dintr-o intenție clară și în general este asumată, atât ca rezultate cât și ca inevitabile consecințe.

Agresivitatea subconștientă în schimb este ceva ce merita să pui lupa pe ea. Agresivitatea subconștientă este de multe ori nesesizată, sau greu sesizabilă de cel care este afectat de ea. Agresivitatea subconștientă este de multe ori o piatră de moară pe care o târâm după noi zilnic și cu toate acestea nu observam decât efectele ei indirecte. Pe care de tot atâtea ori le interpretăm eronat.

Semne ale unei agresivități subconștiente ridicate sunt următoarele.

–          Lipsa de răbdare.

–          Obiceiul de a întrerupe pe cineva când vorbește.

–          Graba în a emite judecâți de valoare fără a analiza în profunzime situațiile.

–          Impresia că toți sunt împotriva ta.

–          Tendința de a împărți lumea în ai tăi și restul.

–          Irascibilitate crescută în situații stânjenitoare dar care nu îți pun siguranța în pericol.

–          Obiceiul de a vorbi tare, nu ca rezultat al unei voci puternice ci ca rezultat al efortului de a vorbi tare (se simte în scurt timp și cum te obosește acest fel de a vorbi) .

Sunt cu siguranță încă multe alte semne ale acestei agresivități.

Declanșatorul aceste agresivități este de regula frica. Frica cu diverse nuanțe, frica pentru siguranța orgoliului, frica de a nu fi luat în seamă, frica de rușine, frica de singurătate.

Efectele neplăcute ale acestei agresivități sunt cu manifestare rapidă sau de durată. Cele  imediate, cum ar fi dificultăți în a te integra în grupuri, dificultăți în a menține relații de lungă durată. Probleme în interacțiunea cu oamenii, certuri spontane în situații diverse pe strada, la coadă, în trafic etc.

Efectele de lungă durată sunt probleme de sănătate, senzația că nu îți găsești locul nicăieri, plictiseală și lipsă de hobiuri. Senzația că viața nu are scop și sens.

Agresivitatea subconștientă este prezentă în fiecare din noi în anumite nivele. Să descoperi dacă în tine este prea multă și dacă ajunge să îți afecteze brutal existența este destul de ușor. Ajunge să te observi pe parcursul unei întregi zile și să te privești fără să joci rolul avocatului. Fără să cauți motivații ale actelor și reacțiilor tale în fața disconfortului real sau imaginat. Agresivitatea subconștientă este ca o umbră care ne învăluie, ne obturează vederea și deformează modul în care ne văd ceilalți.

Ea se formează din multe reacții agresive conștiente care lasă reziduri în subconștientul nostru. Subconștientul înregistrează tot, el nu aplică nici un filtru. Modul cum asociază informațiile cu senzațiile este încă misterios și probabil greu de prins în definiții. Personal cred ca face un melanj de noțiuni raționale convertite în sentimente și stocate în memorie.

Tot ce am scris e părerea mea personală despre acest aspect și rezultatul propriilor observații așa cum și modul de a o scădea e o căutare care mă preocupă de ceva timp.

Pentru a scădea agresivitatea subconștientă recomand următoarele posibilități:

1.Cel mai important lucru este să devi conștient de ea. Când se manifestă și cum, ce gust are, ce culoare.

2.Nu te răzvrati împotriva ei dar încearcă să oprești momentele când o elogiezi. O elogiezi prin manifestări de agresivitate față de aspecte alea vieții care nu te afectează cu adevărat sau care nu te afectează atunci.

3.Caută să vezi și partea bună a ceea ce clasifici ca fiind rău. Nu trebuie să te forțezi să iubești nimic doar cercetează mai amănunțit și din mai multe puncte de vedere orice situație.

4.Începe să privești obiectiv situațiile în care sunt implicați membrii familiei, cei dragi și nu în ultimul timp tu.

5.Apropie-te de ideea că tu nu deți adevarul complet despre nici un fenomen. Că orice idee crezi tu că ai este posibil să îți lipsească informații.

6.Nu te invinovăți când îți dai seama că greșești, învață să te ierți si pe tine si pe cei ce îți greșesc.

7.Petrece timp singur în natură fără a căuta ceva anume. Doar privește în jur și liniștește vocea interioară care o ia razna de la fluxul enorm de informații la care suntem secundă de secundă supuși.

Daca mai aveți idei bagați.