Cum să îți folosești mintea la capacitate maximă.

29 04 2010

Cred că vine un moment când simțim o nevoie să ne folosim mintea mai mult.

Nu în sensul să o ținem ocupata ci în sensul să o folosim noi pe ea, asa cum ai spus (multe de înțeles).

Orice schimbare se face treptat si abordând problema pe multe planuri, că așa suntem noi complecși și nu merge nimic unidirecțional.

Un exercitiu pentru a-ți folosi mintea mai mult este sa nu faci nimic concret cu ea. Să visezi să o lași liberă dar să stai langa ea în timpul asta.

Mintea e ca o floare, daca o iubești și o îngrijești ea crește, dar niciodata nu știi exact cum și cât. Un adevarat gradinar nu va pune bețe florii lui iubite pentru a crește cum vrea el și un adevarat grădinar nu uda niciodata o floare din obligație. Un adevărat grădinar simte ca a uda floarea face parte din iubirea pentru ea și o face conștient și cu plăcere.

Bucuria nu constă în a te lăuda cu floarea ta în fața altora. Aia doar transformă iubirea în grijă obositoare. Aia doar mută atenția de la relația între tine și floare la relația dintre floare și alții. În lumea lui eficient e nevoie să înveți să fii artist pentru a aprecia eficiența cu adevărat.

Cine nu e un artist când își crește mintea nu va avea șanse reale de succes. Cine caută rețete precise nu va face nimic cu ea. Va avea cel mult o maimuță de circ. O maimuță care după ce face multe giumbușlucuri se duce tristă în cușcă cu lanțul cel stralucitor pus la gât și cu costumul ei colorat ce o strânge din toate părțile.

Mintea este atât de puternică cât îi dai voie să devină. Mintea poate să facă calcule dar dacă a face calcule nu te face fericit nu cred că mintea ta e menită să facă calcule. Când te vei preocupa de a îți crește mintea având grijă de cea mai importantă calitatea a ei și anume imprevizibilul ea va găsi modul cum să o crești.

Joacă-te cu ea și vezi ce îi place și unde aleargă mai repede. Apoi dă-i voie să facă asta cât de des își dorește, nu o forța, nu îi interzice prea mult timp. Poate cel mai important lucru este: nu îi pune limite, fii ca un grădinar. Ce-a mai frumoasă gradină nu e cea cu gardul tăiat pătrat, e cea cu iz de sălbăticie.

Așa cred eu ca se crește mintea. Dacă din ce am spus până acum nu ai reușit să ai o idee concretă despre ce să faci probabil că mintea ta a fost prea mult timp ținută în chingi. Voi da o serie de exemple despre cum vreau eu să mă joc cu mintea mea. Nu sunt aplicabile neapărat altora dar pot exemplifica mai bine la ce mă refer.

1.O voi lua cu mine la maraton sâmbătă. Un aspect ușor ignorat de cei ce nu au făcut efort de anduranță și pe perioade de timp lungă este influența minții în tot procesul.

Ce caut să dezvol? Caut creșterea încrederii, caut disciplină în fața plictiselii, caut libertatea de a mă bucura de frumos în timp ce organismul asediază mintea cu semnale de oboseala sau durere. Caut să nu o fac robotic ci conștient, de așa manieră să nu mă accidentez.

2. Vreau să învăț să desenez, voi face o pagina speciala cu desene pe blog. Ca să inregistrez progresul sau lipsa lui. Caut prin asta să îi stimulez imaginația și vizualizarea.

3.Vreau să țin în viitor o zi de post. Să stau pe întuneric 24 de ore fără mâncare doar cu apă fără să vorbesc fără să ascult nimic. Prin asta caut să o cunosc, să văd ce face când nu are nimic de făcut și ce face când timpul dispare din ecuație.

Luați-o ca pe o leapșă. Dacă cineva are alte idei despre cum să ne creștem mintea ar fi frumos să le combinăm. Nu cred că ceva rau poate să iasa din a îți dezvolta mintea.