Radiografia vântului ce umple podul-2

30 09 2010

Partea 1.

Îmi place să umblu noaptea, singur pe stradă. Simt că lumea se uită la mine, noaptea e scena mea. Mă simt ca un star, important, cum spuneam.

Adică toate femeile își trădează interesul. Unele prin zâmbete involuntare, altele prin mocuțe încurcate. Bărbații se uită și apoi lasă privirea în jos așa cum face orice mascul când alpha îi întâlnește privirea.

Respir degajat, lumea e a mea, pot citi gândurile. Pot citi gândurile celorlalți trecători. Exagerez, nu sunt gânduri sunt mai mult exclamații:  Dar vai..! hiiii! O nu! Voinicule! etc. Oare cum de am putut trăi în ignoranța superputerilor mele atâta timp? Cred că într-o zi o să vorbesc cu cineva. Da asta cred că o să fac.

O să spun, bună. Nu, nu e prea puțin trebuie să am o replică importantă. Doar nu prezinți un show de suces cu un simplu iata. Totuși, dacă stau să mă gândesc la cascada Niagara nu e nimeni să prezinte și tot îți taie răsuflarea. Poate că măreția nu necesită vorbe ticluite, astea sunt pentru agenții de vânzari care vând mai mult decât face. Când dai mai mult e mai potrivită o atitudine exclusivistă. Un simplu semn, un zâmbet scurt și o privire plină de înțelesuri. Înțelesuri și subînțelesuri toată lumea iubește să intuiască subînțelesuri. Trebuie să fie multe subînțelesuri, sunt important cine știe unde poate duce orice interacțiune cu mine. Poate fi aventura de-o viața pentru bietul personaj ales aleator.

Mda aici e ceva. Trebuie să aleg, prin definiție un personaj așa puternic ca mine nu alege aleator. El alege cu siguranță, gândesc prostii. El nu alege, El adica Eu, dictează universului mersul. Scrie ce nu a fost încă scris, creează.

Mmm, mă simt ușor emoționat acum în acest moment al creației. Îți dai seama? Momentul primordial, un permanent moment primordial, asta trăiesc. Cred că acum am chiar un zâmbet arogant.
De fapt nu cred că se poate spune arogant, mai corect e un zâmbet motivat.

Ciudat, încă nu mi-am modificat complet imaginea mea despre mine, încă sunt șovăitor. Cred că astea sunt printre ultimele momente suportabile ale prezenței mele pentru muritorii de rând.

Sper să învăț să îmi controlez strălucirea înainte să devină periculoasă pentru cei din jur. Ha hahaha, sunt naiv, de fapt o fac deja. Pentru că strălucesc cu siguranță și nimeni nu a fost rănit. Doar sentimentul imposibil de ignorat al epifaniei îi face pe toți să mă privească hipnotic.

Continui să mă minunez de miracolele ce le descopar în fiecare zi. Deja prevăd și viitorul pentru că nu au trecut decât câteva ore de la momentul inițial al realizării importanței mele. Mă voi minuna în zilele următoare de acest miracol. Cum spuneam, o aventură continuă. Doar conștiența perfecțiunii mele mă face să nu mă îngrijorez de enorma responsabilitate ce se odihnește pe umerii mei. Ca un papagalul al piratului, dar de data asta piratul nu are nici un picior de lemn.

Or mai fi și alți oameni la fel de importanți ca mine? Folosesc grade de comparație dintr-un reflex al vorbirii vechi. Oare important face grade de comparatie. Văd că în gramatică mi-am păstrat o ușoară incertitudine.

Oricum am decis nu e nevoie să vorbesc cu nimeni. Voi folosi comunicarea teleptică. Oricum acum e momentul când încă mă mai fac să mă simt entuziasmat aceste mici extravaganțe metafizice. În curând manipularea materiei va deveni desuetă și timpul îmi va fi ocupat mai mult cu alegerile macro. Ca un CEO care tânjește după senzațiile primelor decizii. Emoția primei concedieri reușite, spusă față în față. Acum mii de oameni, dintr-o mișcare de stilou, plecă și drama lor nici nu mai apucă să îi înnoureze cinci minute.

Va urma!





Cum să simți iubirea, îndrumar practic :).

12 09 2010

Am promis ceva postul trecut, așa că acum trebuie să mă țin de cuvânt.

Prima observație în privința iubirii este că, dacă emoțiile se pot exprima prin cuvinte, iubirea se exprimă cel mai bine prin tăcere.

Asta nu înseamnă că nu putem vorbi despre ea. Putem, dar pentru cei care încă nu cred în ea și care nu sunt deschiși să o înțeleagă, cuvintele nu vor putea zugrăvi o imagine suficient de cuprinzătoare. Pentru cei care o mănâncă pe pâine cuvintele sunt de prisos. Deci singurii interesați de ce urmează, cred că sunt cei care o caută activ, așa cum fac și eu. Oamenii care i-au întrezărit culoarea, i-au simțit gustul și vor să repete experiența.

Probabil că noi toți suntem alcătuiți de așa manieră să știm să iubim, dar în decursul vieții începem și uităm. Iubirea în sine nu e o abstracție, nu e ceva despre care vorbesc poeții și tinerii îndrăgostiți până dau cu pieptul de greutățiile vieții. E o minune reală la care poate ajunge gratuit orcine, cei traumatizați însă trebuie să o fac cu puțin efort. Traumatizarea poate să fie activă și să facă omul să se teamă de ceva, sau poate să fie de lungă durată și să îl facă să nu mai simtă omenește pentru a își păstra mintea “sănătoasă”.

Cazul din urmă este cel mai des întâlnit și deși sună înfricoșător e de o banalitate plictisitoare. Rezultă din logica de doi bani a subconștientului, că pentru a nu mai fi răniți trebuie să nu mai simțim nimic pentru nimeni. Poate că atunci, punctual când se întâmpla lucrurile, asta e o rezolvare bună. Dar post factum trebuie să ne reorganizăm gândirea. Ne simțind nimic sau simțind doar cât de mult simte și celălalt e o economie a iubire foarte prost înțeleasă. În primul rând că iubirea nu e ceva ce dai cu măsură. Ori o simți ori nu, idei de genul nu îmi mai merită iubirea sunt proste formulări ale afirmației nu îi mai dau nimic ca nu plătește bine.

Acceptarea că e o struțocămilă de nu încape în nici o pungă e un pas important pentru a pune mâna cât mai des pe ea. De ce am vrea să punem mâna pe ea? Pentru că e cel mai ieftin și lipsit de efecte adverse drog din lume. Asta e motivul pragmatic și pe care orice materialist convins ar trebui să îl ia în seamă. E super puternic și după nu te simți rău, nu treci prin sevraj nu dăunează sănătății, ba din contră.

Dacă nu ai “tras pe nas” iubire asta niciodată ești ca un orb din naștere. Tu crezi că trăiești normal dar lângă tine se întâmplă lucruri care te-ar aduce în starea cea mai înaltă doar contemplându-le.

Destul cu propaganda, să trecem la partea practică.

Cum simțim și noi nițel din chestia asta? În primul rând avem nevoie de un obiect al iubirii. Un alt om în general. Care aveți părinți pe care îi iubiți organic ar fi ușor să exersați care aveți frați, surori la fel. Care aveți o relație fericită faceți din partener țintă. Care o ardeți pe labă, spiritual vorbind aveți de muncă. Căutați un prienten, un animal un ceva…

Acum ca să nu așteptăm momentele când obiectul iubirii ne mișcă sufletul (ce poate de multe ori să fie bolovănos) vom lua noi inițiativa. Cel mai simplu pentru a declanșa ceva apropiat de iubire este să îl iei in brațe, să îl strângi la piept. Nu cum o faci de obicei, pentru că așa cere situația. Ia-l în brațe, închide ochii și simte-l. Detașează-te de tot ce te înconjoară și pentru câteva secunde (ce nu pot fi descrise în termeni obișnuiți de timp) simte-l dincolo de corp, dincolo de merite, dincolo de sexualitate (pentru partener). Dacă reușești să simți un val de căldură în zona pieptului, cum se revarsă și te cuprinde, cum te umple de gânduri pozitive și altruiste față de acea persoană, înseamnă că ești pe drumul cel bun. Dacă ai izolat aceste trăiri încearcă să o faci și când nu e persoana respectivă prin preajmă. Gândește-te la el/ea închide ochii și simte-l ca atunci când l-ai strâns în brațe. Dacă ai reușit asta încearcă să o faci când îți greșeșete. Când ești supărat pe el și ai vrea să îi spui ceva, înainte de a deschide gura adu-ți aminte de senzația respectivă și spunei ce ai de spus doar după ce ai reușit să o experimentezi.

Un parinte cred că poate să facă asta ușor cu copilul său. Dar iubire poți să simți pentru toti cei din jur, cu cât aduci mai mulți în sfera iubirii tale cu atât mai multe surse de furnizare al drogului ai. Poți să mergi zâmbind pe stradă pe tripul tău indiferent de constrângerile materiale care te-ar fi apăsat cu câteva luni înainte.

Apoi joacă-te zilnic cu asta, încearcă să simți iubire pentru diverse persoane, situații, opere de artă, melodi, poți să o faci cu orice. Fiecare experiență de acest gen te îmbogățește sufletește, te umple de fericire și te face mai puternic. Obiectul iubirii tale nu te poate răni, nu te poate supăra. De altfel vei fi surprins să descoperi că multe situații deranjante pe care le întâlneai nu se mai repetă niciodată.

Devi încrezător și nu mai simți că iubirea e o cană de făina pe care o dai că ai primit-o mai devreme. Oricum nu ai dat niciodată iubirea pe vreun merit real, copii tăi, sau mama ta, sau iubita, nu a fost  cel mai perfect om pe care l-ai cunoscut, i-ai iubit pentru că sunt ai tăi, o combinație de altruism și egoism. Îți acorzi mult prea puțin credit când vine vorba de capacitățiile tale de a iubi necondiționat.

Joaca-te cu asta și vezi ce iese, dacă nu iese nu iese, dar dacă iese ar putea fi cea mai tare descoperire personală pe care ai făcut-o.