Pușcărie sau sex liber? Mai e o cale?

20 02 2010

Am o dilemă de pus pe masă.

Unde ar trebui să înceapă și unde să se termine relațiile interpersonale în afara cuplului?

E ușor de dat un răspuns bazat pe platitudini sociale dar eu vreau mai mult de atât. Vreau un răspuns care să țină cont de respectul entitații, respectul libertății, de realitate și de psihologia și spiritualitate oamenilor implicați.

Abordând de o manieră generală subiectul aș creiona situațiia cam așa.

Avem o pesoană de sex X și un persoană de sex Y, vă place cum o ard genetic? Când X întreprinde o acțiune exterioară cu participarea persoanelor y din mediu ambiant intervine un moment când Y ia foc.

Am putea să trasăm unde se cade ca X să își corecteze comportamentul sau unde se cade ca Y să o facă?

Abandonez sexele, ce e normal să faci cu alte persoane de sex opus în afara relației pentru a fii considerat corect, cinstit, util nu știu ce cuvânt gol să folosesc pentru a nu cădea în una dintre extremele oferite de societate?

Poți să vorbești? Bunul simț spune ca da.

În ce condiții poți să vorbești? Cu martori obligatoriu? Pe mess? În intimitatea unui apartament?

Când vorbești ce ai vie să faci? Ai voie să vorbești de sex? Ai voie să râzi?

Ai voie să te simți bine? Ai voie să fii tu?

Ai voie să faci sex, să te săruți?

Există un milion te întrebări dar nu poți cuprinde așa ceva în legislație. Pentru ca legislația e făcută să fie încălcată. Pune-mi o constrangere și viața mea se va axa pe a o depăși. Poate că nu aveam nevoie de aia dar când o interzici deja îmi spui că eu sunt un sclav.

Poți să alergi în toată grădina da nu mânca din măr. Păi istoria a dovedit că nu funcționează sistemul ăsta. Tot istoria ne mai învață ceva. Prietene, când mănânci din măr ia suge-o tu pe cont propriu. Deci constrângerea nu e bună. Libertatea totală iar e un concept dubios. Omul e ușor influențabil de efectul de turmă. Uite coaie noi ne futem în cur hai și tu ca e bine. Pâna te dezmeticești că nu e bine deja nu mai stai comod pe scaun. Să acționezi cu responsabilitate să zicem că e cel mai bine. Bun eu sunt responsabil acum ce am voie să fac?

Adică eu iubesc pe cineva. Am voie să iubesc doar o persoană? Bun iubesc doar o persoana într-un anume fel cât de mult am voie să iubesc altă persoană până să devină un inconvenient?

Nu reușesc de loc să surprind generalist problema așa că o voi aborda de o manieră mai îngustă dar destul de ușor de întâlnit.

Discuțiile pe mess

–––––––––––––––––––––––-

Având un blog ajungi în situația de intra în contact cu un numar mai mare de oameni. Un contact deși virtual totuși destul de puternic. Nu sunt susținătorul celor care critică blogarii ca fiind oameni rupți de realitate și care își fac o altă viață virtuală. Eu cred că a avea un blog e un efort suplimentar și o lărgire a comunicării cu cei din jur. Înveți să fii mai deschis și cunoști mai multi oameni îți colorezi viața puțin. Normal echilibru e necesar. Întreabrea e, unde o conversație pe mess devine improprie fața de partenera ta? Adică ce ai voie să vorbești sau cum?

Însăși idee de a avea voie să vorbești mă umple de repulsie. Bă, cum adică să am voie, când am devenit sclavul unei relații de interdependență? Că iubire nu poate să fie, aia implică libertate de exprimare. Aia implică dorința ca omul care te iubește să vrea ca tu să fii fericit. Dacă e o bășină de șantaj sentimental nu am nevoie. Ar trebui să fie încredere nu? Așa și când înșeli încrederea în repetate rânduri?

Eu nu am un istoric bancar curat ca să mă exprim plastic. Adică am mințit și am fost “prins” mințind. Am înșelat în toate domeniile necesare pentru ca cineva să nu îți mai acorde încredere. Cu toate acestea pretind să fiu tratat cu respect și să fiu crezut. Sunt aberant?

Poate, dar cu toate astea nu sunt tiran deci cui nu îi place poate să plece, poate să mă mintă, poate să mă înșele. Aici merg fără plasă de siguranță, că fata mea de ceva timp îmi privește cercurile pe nisip. Știu că dacă intru într-o mulțime de 1000 de oameni și pe jos sunt 1000 de pietre 500 de oameni se vor apleca și nu vor avea ce să ia de jos. Dar singurul om care ar avea dreptul să judece situația asta s-ar pune în fața mea să mă apere de pietre. Așa că vinovăția e pentru oamenii slabi, oamenii fricoși, oamenii mici. Pentru oamenii vii e iertarea și iubirea.

Așa că eu vreau să știu, pentru mine, până unde e normal să vrei să mergi și să mergi într-o discuție pe mess. Dacă îți dorești să vorbești cu cineva mai mult decât cu a ta ceva e în neregulă. Eu o apreciez maxim și îmi place să vorbesc cu ea, asta nu mă oprește, ca spirit viu, să nutresc o curiozitate continua pentru cei din jur. Vreau să vorbesc cu oamenii care sunt deschiși dialogului, cu oamenii care să pot schimba opinii. Idei despre problemele lor și despre ale mele. De ce?

Păi pentru că așa ne dezvoltăm așa creștem. Dacă mă duc într-o peșteră și meditez singur o să ies la lumină dupa 7 ani o să fiu echilibrat și plin de ganduri bune dar când  o să mă înjure un șofer că am traversat pe roșu o să leșin de suprasarcina. Nu izolându-te îți demonstrezi iubirea și fidelitatea față de cineva. Alegând conștient de tine și de el, așa o faci.

E o iluzie că dacă te păzești nu se va întâmpla să fii înșelat. O dată și o dată tot va veni un moment în care să mergi pe încredere oarbă, ce faci atunci? Mori de inimă rea? În afară de asta viața are feluri ciudate de a îți deschide uși dacă tu vei sta mereu după gratii să ispășești pedepse trecute sau viitoare nu mai ești ceea ce femeia ta iubea. Din partea cealaltă a baricadei, că ma dedublez cu ușurință, sunt convins că e greu ca dracu. Cum să ai încredere în ce nu poate fii crezut? Cum să dormi liniștit când gelozia te pune la încercare. Iubești și simti că ești iubit dar mereu vrei și fidelitate.

Poate că nu toți dar eu aș cam vrea. Este că îți vine să îmi dai cu ranga în față? Te poftesc să încerci, nu se poate întâmpla mare lucru ori îmi dai ori nu. Nu o să îți port pică pentru că mi-ai dat și nici recunoștință pentru că nu mi-ai dat. Știi de ce?

Pentru că eu știu că fiecare lecție e ceea ce ai nevoie. Dacă ești înșelat ai pațit-o pentru a învățat ceva. Dacă iau o ranga în față aveam nevoie de ia. Pe cine să mă supăr pe Dumnezeu, pe mine? Nu, voi încerca să învăț ceva din asta. Încă nu vă repeziți cu ranga că așa cum poate să fie lecție pentru mine poate să fie și pentru tine așa că voi folosi tot arsenalul din dotare să mă apar.

Cel mai bun mod de a separar o discuție de un flirt ar fi intenția. Dar intenția poate fi uneori interpretata greșit, dar ăsta e un aspect asupra căruia eu nu îmi iau responsabilitatea. Alt mod de separare ar fi să nu faci ce nu ți-ar place să ți se facă. Nu știu ce să zic nu reușesc să identific care e modul bun de a menține libertatea de comunicare cu alți oameni în modul tău propriu cald sau prietenesc și de a respecta și nevoia de fidelitate a partenerului. A respecta nevoia de fidelitate nu înseamnă a încuraja posesivitatea absurda a oamenilor care sunt stăpâniți de frici. Nu înseamnă a omorâ în tine interesul despre cei din jur. Nu înseamnă a ucide scânteia fericirii în ochii tăi. Poate că sunt eu un om greu de iubit și mai greu de părăsit, dar mă îndoiesc că răspunsul e facil și din categoria extremistă.

Nu cred că există fidelitate acolo unde nu există posibilitate de a înșela, nu cred că există iubire acolo unde exista constrângeri, nu cred că există respect acolo unde există frustrări.

Nu pot să pun lini de ghidaj nu pot să spun așa e bine pot în schimb să continui să caut și se experimentez și să văd ce iese.





Pierdut portofel

2 04 2009

Sambata mi-am pierdut portofelul :D.

Am fost la un restaurant libanez si mi-am lasat portofelul in buzunarul de la piept la haina si haina am pus-o pe spatarul scaunului.

Ce am gresit ? In afara de totul nimic, de aceea am hotarat ca l-am pierdut si nu mi-a fost furat de unul din cei doi indivizi care s-au asezat la masa din spatele meu.

Cand au intrat si au trecut pe langa mine  am zis:

-Ia uite, astia sunt libanezi, desi erau tigani.

Printr-o sincronizare perfecta care imi da de gandit au reusit sa imi ia portofelul si sa plece exact intre momentul cand am cerut eu nota si am cautat portofelul mai putin de 10 minute.

Astea ar fi faptele.

Acum subiectul postului nu este o lamentatie pe tema hotiei sau a neglijentei mele. Acestea sunt fapte din trecut si nu mai ajuta la nimic parerile de rau sau oftica. Subiectul postului e analizarea efectului avut de aceasta pierdere asupra mea si de posibile abordari ale situatiei.

In primul moment nu mi-a venit sa cred ca nu mai gaseam portofelul, am experimentat senzatia de „ramas ca prostul”, apoi cand am realizat ca cei de la masa de langa mine care venisera de 10 min nu mai erau am facut legatura. Nu suficient de repede cat sa ies dupa ei, ca probabil nu erau departe. De aici au rezultat doua fapte.

Reflexele mele de a actiona in situatii de criza sunt zero, vigilenta mea fata de „lumea rea” de asemenea este zero. As putea sa ma oftic pentru asta sau as putea sa ma bucur, ca daca as fi reactionat si as fi alergat dupa ei nu stiu cum s-ar fi terminat ei fiind doi, din care unul destul de solid, iar eu fiind dispus sa nu fac pasul in spate.

Acum sa trecem la analiza psihologica a reactilor urmatoare.

Primul lucru, acceptarea faptelor a durat pana duminca la dupa pranz. Pana atunci periodic imi veneau in cap ganduri de revolta, gen dar eu nu vreau (in portofel pe langa cateva milioane erau toate actele mele carduri si alte harti cu notite pe care nu le mai tin minte).

Dupa acceptare lucrurile au mers destul de usor. Deja mi-a revenit zambetul pe buze si linistea pe frunte. Acum am putut sa privesc lucrurile clar care sunt de fapt partile negative ale acestui fapt si in afara de o pierdere financiara pe care o pot suporta ar fi alergatura dupa acte,  care pana acum nu a inceput. Deci practic nu am pierdut nimic inca si totusi eu am fost afectat timp de 1 zi de ceva ce nu m-a deranjata inca. Am inceput sa caut motivele acestei prostii. Practic din faptul ca lumea se plange de asa ceva dar eu inca nu am experimentat nici o neplacere. Poate ca nici nu o sa fie asa de greu de refacut actele. Deci cel mai mare rau pana acum mi-a fost provocat de gandurile mele negative. Asta in situatia in care sunt o persoana foarte optimista si cu scazut atasament fata de valorile materiale.

Astfel eu desi nu ma cred ca o sa fiu afectat in nici un fel de aceasta pierdere totusi mi-am otravit 1 zi din viata singur. De acum orice „problema” voi intampina in refacerea actelor practic va fi o experienta de viata o intalinire cu oameni care nu i-as fi intalnit ca sa zic asa o iesire din rutina. Care fie ea calda este totusi rutina. Mi s-a oferit o furtuna intr-un pahar cu apa care mi-a fost data pentru a mai face un pas spre maturizarea mea si spre intelegerea naturii umane. Lipsa totala de sens a tot ce se intampla in aceasta societate si o demonstratie in plus ca si eu sunt inca sub puternica influenta a educatiei si a mesajelor inregistrate de subconsient pe care le dispretuiesc. Acum am posibilitatea de a practica teoria pe care o cred. Tot raul spre bine. De fapt nu exista rau si bine decat in modul cum percepem noi situatile prin care trecem.

Cum ma poate afecat pe mine orice daca eu sunt fericit cu faptul ca exist? Pot sa fac drumurile pana acasa (ca desi stau acum in Bucuresti actele trebuie sa le fac in alt oras.) si sa stau la eventuale cozi si sa mai platesc costurile fiind fericit ca traiesc si bucurandu-ma de iarba verde de afara de placerea condusului de imaginea femeilor de pe strada sau pot sa prelungesc starea de oftica si nervi si sa folosesc fiecare situatie ca un catalizator negativ.  De mine depinde totul.

Nu pot sa concluzionez decat ca multumesc pentru sansa de a trece prin aceasta experienta in momentul cel mai potrivit din existenta mea. Acum o zi poate as fi reactionat altfel. Si sper sa fiu capabil ca gandul la cei care m-au furat sa nu mai contina nimic negativ.

Poate ca aceasta lectie ma va ferii de un furt care chiar m-ar fi afectat, oricum gasesc mult mai buna aceasta abordare decat cea de ura si revolta.