De unde incepe totul

30 11 2012

Am elucidat un mare mister. De ce suntem dezamagiți de alți oameni?

E simplu, pentru că suntem proști și nu putem percepe și digera viața decât prin simplificări și abstractizări. Așa că simplificăm și imaginea oamenilor pe care îi întâlnim. Îi reducem la un model simplu, cu care creierul nostru penibil poate să jongleze în termeni confortabili.

Știți ce zic!

– Ăla e contabil, trebuie să fie plictisitor!

– Ăla e programator trebuie să fie un tocilar. Sugeți pula, am făcut genuflexiuni azi cu 130 de kg.

– Ăla e obsedat de sală și mâncare sănătoasă. Sugeți pula, my post workout shake a fost whisky.

-Ăla bea, îi place să se bată, vorbește vulgar. Sugeți pula, azi am citit, am scris, am fost trist, am zâmbit și am reflectat.

Nu există om unidimensional, indiferent de unde l-ai privi. Toți avem multe unghiuri și fațete. Atunci când încetezi să mai simplifici, să mai reduci la un model și o categorie începi să înțelegi că oamenii sunt toți la fel.

Toți vor să fie fericiți, doar că unora le e frică mai mult ca altora și altora le place mai mult dulce decât sărat, ca să zic asa. Adică gusturile pot diferi, fricile pot diferi și asta lasă umbre ciudate pe perete.

Cine vă pune să priviți peretele?

Știu, e un plan și e alb negru. E ușor de priceput și de presupus greșit. Dar în realitate umbra mereu e lasată de forme geometrice complicate. Cum vrei să întelegi când tu simplifici?

Mă indispun persoanele care după ce proiectează o imagine cretină despre alții, apoi se arată scârbiți de ce descoperă.

– Muie mă, nu există nici un om care să nu te poată dezgusta, măcar cu un gând ce i-a trecut prin cap, dacă nu cu o acțiune făcută târziu la ceas de seară.

Maturizați-vă și acceptați că toți sunt la fel de căcat ca voi și atunci când le veți vedea și fața aia nașpa… nu înseamnă că v-au dezamăgit, înseamnă că v-au deșteptat.

În altă ordine de idei, nimeni nu e sfânt așa că orice croșeu dat cu dinții strânși cu siguranță va fi meritat.

Adică eu nu predic acum iertarea, deși e bună. Eu ma lupt cu fețele oripilate și mirate. Nu vreau să mai vad mirare și dezamagire pe muile celor din jur. Orice e posibil și totul e uman.

În caz că vreun psiholog încearcă să mă psihanalizeze, muie… nu e vorba despre mine, chiar mă consider extrem de incapabil de multe acte. E vorba așa în general.

Eu nu am fost dezamagit niciodată de nimeni. Pula mea, e ca și cum ai fi dezamagit ca plouă.





Ochi pentru ochi?

29 11 2009

Există două tipuri de oameni. Unii care sunt dispuși să înșele, o recunosc și se ghidează după acest principiu și unii care sunt dispuși să facă sacrificii pentru a fi corecți.

Cei dispuși să înșele dacă sunt înșelați vor încerca prin toate forțele să cotracareze sau să își ia revanșa dar la final în sinea lor nu vor acuza persoana în cauză.

Pe de altă parte cei ce se conduc după legea echitabilității de cele mai multe ori nu vor reacționa efectiv după ce le sunt înșelate așteptările dar se vor consuma în ei. Vor critica natura umana vor afirma că nu mai au încredere în oameni.

Care vi se pare modul cel mai normal de a acționa?

Dintre cele două  tipologi eu cred că cei care își fac cel mai rau singuri sunt cei ce se bat cu punul în piept pentru corectitudine. Măcar oportuniștii sunt mai sinceri cu ei, acționează având persoana lor pe primul plan. Un aspect care este scăpat de multe ori din vedere este reaua influență pe care o au, asupra propriei persoane, gândurile acuzatoare, la adresa altei persoane. A păstra în sufletul tău dușmănie cuiva, eu cred ca e una din cele mai dese cauze de îmbolnăvire.

Știu că nu ne vine prea ușor să acceptăm momentele când suntem nedreptațiți. Eu fac parte din a doua categorie, încerc pe cat posibil să fiu corect cu cei din jur și inevitabil am tendința de a pretinde același lucru.

Problema e că viața ne va da mereu ocazia să ne detașăm de aceste principii și să îmbrațișam o viziune mai tolerantă. Mă refer la iertarea. A ierta pe cineva e singurul act de măreție pe care îl poți face într-o situație pe care o consideri nedrepată. Orice motivație ți-ai găsi pentru a ataca “adversarul” este o iluzie.

Pe termen lung a ierta este o abordare mult mai eficientă.

De multe ori problema aceasta apare în cadrul unei relații. Ceea ce trebuie să înțelegem este că nu există partener care să nu ne înșele așteptarile, cum de altfel și noi le vom înșela pe alea lui. Daca aveți impresia că schimbând partenerul se rezolvă problema, vă înșelați. Este problema voastră nu a lui, voi trebuie să învățați să iertați, să nu mai aveți așteptari, să iubiți necondiționat. Cine speră în relația perfectă în care nimeni nu greșește e nebun. Iar dacă greșim cu toții atunci de ce măsurăm greșelile căutând mereu motivații “obiective” pentru care a noastră cântărește mai puțin.

A ierta pe cineva nu implică sau nu exclude să ne mai lăsăm răniți în aceleași condiții. De fapt măsurile de prevenire nu mă interesează, ci atitudinea sufletească  pe care o avem în fața unei nedreptați care ni se face. Cel mai important e să iertăm în interiorul nostru.