Uneori ne luăm prea mult în serios

26 05 2010

Se întâmplă uneori să devenim agresivi și neînțelegători. Uităm că cei de lângă noi nu ne sunt dușmani și reacțiile de protejare a “spațiului vital” se produc cu puterea reflexelor de supraviețuire. Avem atitudini dezechilibrat de viguroase la stimuli mai degrabă anemici.

Atunci singura pavăză ce ne protejează să nu facem ceva regretabil este  o privire obiectivă, de sus, a întregii scene. Dar cine mai are capacitatea și tăria de caracter ca atunci când se simte nedreptățit și egoul strigă asurzindu-l să se dedubleze și să privească obiectiv.

Nimeni nu ne pregătește pentru astfel de momente, nu se fac cursuri la școală în care să fim învățați cum să acționăm în astfel de situații. Situații când pentru minute sau mai mult chiar nu putem apela la rațiune. Rațiunea e plecată cu caprele și noi suntem în volbura simțirilor și a fricilor.

Nimeni nu se preocupă să ne învețe cum să ne descurcăm în aceste momente și ajungem să deprindem fel de fel de metode proprii. Inevitabil de multe ori aceste metode nu sunt optime. Nu fiecare poate atinge perfecțiunea în fiecare domeniu iar la autoînțelegere și introspecție suntem mulți repetenți.

Cel mai mare pericol pe care îl văd eu într-un astfel de moment este să te iei prea mult în serios. Să te crezi că ești motivat să reacționezi fără minte, să te crezi că ești motivat să contracarezi un atac care de multe ori nu există.

Cum să fac ca atunci când derapez să îmi recâștig echilibrul. Cum pot să fac din asta o situație în care să mă perfecționez și să nu mai fiu prins pe nepregătite? Cum pot să o fac metodic și nu empiric?

Este cineva care a dobândit această înțelepciune? Trebuie să acționezi preventiv sau se poate dezvolta și un mod de a gestiona aceste situații critice pentru a nu face lucruri regretabile?

Eu singurul mod de a mă calma este să mă privesc ca și cum nu ar fi vorba de mine ca și cum aș privi pe altcineva cum s-a enervat. Dar, ca să zic așa, nu îmi aduc aminte mereu la timp să fac asta. Uneori sunt prea preocupat să reacționez și să atac. Uneori sunt prea mic pentru a acționa cu măreție și pentru a mă respecta în primul rând pe mine.

Voi cum faceți când nu mai știți ce faceți?

Reclame