Cum să îți atingi visul?

Cum remarcasem în ultimul post am cam mers cu frâna trasă din prima clipă de conștiență și până astăzi. Un astăzi aproximativ, ce se diluează în ieri și în mâine.

Dacă aș crede cu tărie în propriile forțe, indiferent ce acțiune aș întreprinde, mă gândesc că aș fi cu mult mai eficient.

Dar… există și un dar, un succes vine cu o serie de provocări. Astfel, un prim pas înainte, nu înseamnă obligatoriu că vei ești mai aproape de autorealizarea ta ca ființă. De multe ori un prim succes te poate distruge.

Din observații asupra propriei mele persoane și asupra altora am ajuns la următoarele concluzii. E imperios necesar să crezi în tine, pentru a pune lucrurile în mișcare. Dar odată puse lucrurile în mișcare, atitudinea și gândirea ta le menține pe cursul firesc.

Atitudinea cea mai importantă nu e cum ar părea la prima vedere consecvența, seriozitatea sau determinarea în muncă. Astea sunt de fapt atitudini secundare ce rezultă din ceva mai subtil.

Orice proces de creare a ceva material (o carieră, un nume, o operă) generează și produși secundari. Acești produși sunt sub formă de orgoliu și de atașament. La fel ca marea majoritate a produșiilor secundari din industrie și aceștia sunt adesea dăunători, mai ales când depășesc o concentrație anume.

Orgoliul este de multe ori chiar motorul ce îi mână înainte pe mulți oameni. Uneori e numit ambiție de cei care au de beneficiat de pe urma lor, aproape că sună pozitiv. Pericolul apare în momentul când orgoliul va depăși un anumit nivel și se transformă în dispreț. Disprețul se transformă în dușmănie și omul va începe să dea piept cu soarta necruțătoare. Sub formă de ghinioane și în cele din urmă sub formă de boli, dacă nu își corectează gândirea deficitară în cele din urmă poate să își găsească chiar moartea.

Atașamentul la început pare nevinovat, el e rezultatul natural al unei creații reușite. Atașamentul are și el un nivel ce o dată depășit ne aruncă în agresivitate. Agresivitatea la rândul ei cu timpul devine dușmănie și ne va roade pe interior. Soarta ne va deveni și în acest caz pe “neașteptate” potrivnică.

Invariabil acest patern l-am regasit în multitudinea de cazuri pe care am avut până acum șansa să le cunosc. În același timp oameni a căror rețetă de succes, a fost pentru mine un semn de întrebare am descoperit că aveau un nivel foarte scăzut al orgoliului sau al atașamentului față de succesul lor.

Dacă omul e un sistem complex ce beneficiaza de autoreglare si la nivel fizic și la nivel psihic atunci poate că un orgoliu ce stă să explodeze sau un atașament aproape de limită poate să fie tot ce trebuie pentru a nu te putea manifesta la adevăratul tău potențial. Potențial care în condițiile date ar fi, nu constructiv ci autodistructiv. Așa că paradoxal dorința noastră poate să ne și aducă și să ne și depărteze visul.

Din acest punct de vedere înainte a te angaja într-o acțiune merită să meditezi ceva timp și să studiezi ce anume trezește în tine gândul unei reușite de cel mai înalt nivel. Iar dacă simți că multe din aceste sentimente sunt peste puterile tale de gestionare poate că e mai bine să mai aștepți până devi mai înțelept.

Toate aceste idei sunt reflecții personale și nu pot aduce argumente cu adevărat stiințifice. Dar eu unul sunt destul de convins de veridicitatea lor.

Există multe rețete de succes pe net sau în cărți și există multe filme sau documentare educative care militează că poți avea orice îți dorești fără limite. Există oameni care au aplicat rețetele respective și pentru care acele rețete au funcționat dar cu toate acestea există un numar extraordinar de oameni pentru care nu funcționează. Mă îndoiesc că determinarea este ceea ce le lipsește celor ce nu reușesc.

Mult mai mult aș înclina spre alte motive.

Blocaje autogenerate de subconștientul lor pentru a îi proteja.

Sau pur și simplu după primul pas se lovesc de zidul propriei slabiciuni în fața succesului.

Puțini sunt capabili să își remodeleze paternul gândirii și să reia drumul ales, marea majoritate abandonează. Abandon care e doar un drum mai lung spre autodistrugere. Abandonul vine cu vinovație, vinovăția se transformă în acuzarea altora și în răutate. Rautatea va deveni dușmanie împotriva vieții, a altora și a propriei persoane și se va finaliza cu boală și moarte.

Nu există o altă cale „corectă” decât mersul înainte. Un mers înainte însoțit de o minte limpede și de înțelepciune de viața. Aceeași înțelepciune care rezidă din toate religiile și filozofiile lumii, iubirea. Iubirea uniformă, împrăștiată asupra întregii lumi în intregul spectru care îl avem la dispoziție. Căci iubirea asemeni luminii descompuse într-un curcubeu permite multe forme de exprimare. Inevitabil există una potrivită pentru fiecare situație. Trebuie doar să o identifică și să ne antrenăm în a le descoperi sau a le redescoperi.

Emoțiile sunt ca vinul.

Că emoțiile sunt ca vinul e o comparație o înșiruire de cuvinte o pierdere de timp. Ce contează e cum tratezi tu vinul. Ești un bețiv sau un degustător. Bețivi sunt mulți, degustători puțini.

Problema e că bețivii împart vinul în bun și rău. La ăla rau se strâmă iar la ăla bun râd. De băut îl beau pe tot și apoi se îmbată. Indiferent ce vin bei după beție senzația e în marea majoritate neplăcută. De unde și numărul mare de nemulțumiți în jurul nostru.

Un degustător relaționează altfel cu vinul. El îl înțelege și îl degustă în toate felurile posibile, nu se sperie de vinul prost și nu se entuziasmeaz, dincolo de bucuria frumosului, în fața unui vin bun.

Când o să înțelegi cum să deguști vinul când o să înțelegi cum să privești emoțiile ca ceea ce sunt vei descoperii libertatea spiritului.

Emoțiile sunt doar culori și senzații nu sunt frumoase și urâte decât în măsura în care tu începi să te identifici cu ele și să le dai consistență.

Când o să înțelegi că o emoție “negativă” de fapt e doar o emoție și că are frumusețea ei și utilitatea ei vei deveni un om liber. Vei căpăta o viteză amețitoare în evoluția ta personală. Te vei simți ca atunci când alergi pe mal după ce până atunci ai alergat în apă până la genunchi.

Căutați activ cum să opriți îmbătatul cu emoții. Nu e ceva ce se întâmplă peste noapte. E ceva ce se deprinde în momentele când trăiți emoții intense. Când sunteți enervați, geloși, frustrați și în suferință sau la polul opus îndrăgostiți, fericiți entuziasmați de ceva. Atunci savurați emoțiile ca un degustător vinul. Descoperiți cum se simt și învățați să ieșiți cu mintea de sub robia lor. Nu e ceva dificil în măsura în care vrei să o faci iar rezultatele sunt semnificative. Devi libre, ușor echilibrat. Uneori o să îți iasă alteori nu dar dacă începi să fii conștient de asta le vei gestiona mult mai bine cu timpul.

Emoțiile nu sunt sentimente, emoțiile sunt trecătoare. Sentimentele cred eu ca reprezintă o sedimentare a emoțiilor. E discutabil dacă atunci când atingi un bun control al emoțiilor sentimentele tale vor disparea sau vor căpăta o nouă formă începând să fie provenite din altă sursă.

Nu am ajuns încă la acest nivel dar sunt hotărât să descopăr.

Momentan am început să tratez emoțiile în felul acesta. Am avut întâlniri cu supărarea cu gelozia cu spaima cu nesiguranța și le-am privit le-am recunoscut. Le-am observat cum se manifestă nu am încercat să le opresc nu am încercat să le controlez efectiv dar nici nu m-am iedntificat cu ele. Pur și simplu le-am privit ca ceea ce sunt, o manifestare trecătoare, un semnal. Au trecut așa cum au venit și nu m-au destabilizat.

Am avut și momente când m-am întâlnit cu furia și intensitatea a fost prea mare că să pot să mă detașez la timp. Am reușit să o fac doar după unele scăpări violente (mentale sau reale). Apoi am privit în urmă și am realizat că am [făcut fapte] și am [gândit gânduri] care nu mă reprezintă. Pe care le-am regretat și toate acestea doar din cauza unei identificări cu emoțile acelea punctuale.

Nu vă lăsați păcăliți, cu toți putem încerca aceleași emoții cu un ucigaș sau cu cel mai “jos element al societății” la care vă puteți gândi așa cum acei oameni cu siguranță vor încerca cele mai înalte emoții la fel ca cel mai minunat suflet. Singura diferență este modul propriu cum relativizeză cu ele. Unii se îmbată mai rău și își pierd mințile alții mai puțin și doar puțini degustă și le tratează cu respectul cuvenit.

Evoluția negativă

Eu nu cred că există un om rău din prima clipă când se naște. El devine așa în urma unui proces îndelungat de înțelegeri și învățături greșite.

Drumul pe care îl parcurge fiecare dintre noi până ajunge la răutate ar putea să fie următorul.

Prima etapă este nevoia de a fi iubit. Nevoia de a fi iubit generează frica de a nu fi iubit. Din această frică atunci când te simți neiubit va apărea un sentiment de vinovăție.

Te simți nevrednic de iubire înseamnă că tu nu faci ceva bine. Te simți vinovat față de tine pentru incapacitatea de a atrage iubire. Vinovăția va atrage învinuiri din partea altora conform legii atracției. Apoi vei învinui și tu la rândul tău pentru că vei considera că acesta este modul normal de reacție.

Din vinovăție se naște frica de aici paleta se deschide cât vezi cu ochii, frica de o infinitate de lucruri. Frica va atrage spre tine sperieturi din partea altora. Sperieturile repetate te provoacă la acțiune astfel ajungi să îi sperii tu pe alții. În timp ce unii reacționează prin inhibare marea majoritate reacționează agresiv cu timpul.

Astfe din obișnuința de a speria și tu și poate de a speria primul apare răutatea. Răutatea menținută pe perioadă mare de timp se transformă în ură profundă. Când ajungi la ura profundă drumul până la îmbolnăvire și moarte este scurt.

La fiecare etapă există multiple semne pentru cine vrea să învețe și să se schimbe. În general corpul nostru este cel care ne învața aceste lecții prin afecțiuni mai mult sau mai puțin ușoare.

Ca exemplu după ce am avut o reacție exagerată față de o situație (reacție susținută de cuvinte scrise sau vorbite) mi-am mușcat de 6 ori în aceiași zi buza pe interior și mi-am ars limba cu ceai. Poate cineva vrea să vadă aici o coincidență dar eu am văzut un avertisment.

Dacă stai și meditezi asupra reacțiilor tale, asupra gândurilor și asupra trăirilor identifici destul de ușor în ce etapă te afli. Eu simt că poți să fii pe diferite planuri în locuri diferite. Adica vinovat fața de ceva speriat față de altele și rău față de altele.

Pentru cei care consideră că ceea ce am spus până acum are o șansă de credibilitate voi continua cu măsuri de contracarare. Pentru restul doar încercați să priviți prin prisma asta ceea ce vi se întâmplă de acum încolo și ajungeți la o concluzie proprie.

În primul rând pentru a ști unde te afli trebuie să asculți sentimentele.

Ele îți spu:

–          Acum urăști !

–          Acum ți-e frică !

–          Acum te simți vinovat!

Nu bloca aceste semnale că ele sunt doar efecte. Blocându-le doar închizi ochii la ele nu elimini nimic concret. Apoi fă cumva ca să le exprimi nonviolent. Scrie pe hârtie, bate o pernă, aleargă, bea, fă ce știi tu. E pur personal modul de ardere a sentimentelor și de exprimare a lor. Mereu căutați să o faceți neagresiv pentru alții (a spune o parere personală dar care nu convine nu e agresivitate dc o faci civilizat).

Acum ai conștientizat și te-ai eliberat de tensiunea de moment. E momentul să lucrezi asupra cauzei. Nu am o recomandare dacă să o iei de la frica inițială sau de la ultima din piramidă. Eu o iau de la aia care arde cel mai rău. Metoda de revers a procesului se face prin iertare.

Trebuie să ierți pe cel care te-a ranit, trebuie să te ierți pe tine că ai reacționat nepotrivit. Trebuie să ceri iertare corpului tău pentru că l-ai făcut să sufere pentru a te învăța pe tine lecțiile. Poți cere iertare oricărei entități pe care consideri că ai agresat-o și să ierți orice te-a agresat.

Iertarea nu se învață în cuvinte se învață prin practică. A îți cere iertare nu implică o formulă magică sau efectiv să spui omului respectiv ceva. Implică în primul rând recunoșterea greșelii în fața ta și alegerea ta conștientă de a o evita pe viitor. Implică să poți să spui că dacă s-ar reedita situația respectivă ai acționa altfel. Si gândul de a putea face asta să te bucure nu să fie ca o corvoadă.

Apoi procesul continua repetitiv până stingi din ce în ce mai multe aspecte și te apropii din ce în ce de frica inițială. Chiar și fricii trebuie să îi ceri iertare pentru că ea a venit să te învețe o lecție iar tu din neștiință ai reacționat cu agresivitate față de ea.

Durerea de la o arsură te scapă de la moarte iar noi mereu ignorăm binele făcut de ea și o blestemăm pentru senzația de discomfort temporar care o simțim.

Concluziile sunt simple. Cu cât ești mai departe pe pantă cu atât ai pare de mai multe șicane pentru a pricepe asta și a te corecta. Dacă te încăpățânezi să mergi pe drumul greșit (grești înseamnă în dezacord cu ceea ce tu ești și sentimentele te avertizează constant) vei suferi și în cele din urmă vei muri(mai repede decât mai târziu). Dacă dorești conștient să te îndrepți și să te recreezi în fiecare zi mai aproape de ceea ce ești cu adevărat viața va deveni mai frumoasă și plină de culoare.

Nu mă crede pe cuvânt încearcă singur și alege ce simți tu că e mai bine pentru tine.