A da drumu

1 12 2009

Orice relație în care suntem implicați are doi subiecți. Unul suntem noi și îl putem considera o variabilă statică, iar altul este o necunoscută.

O relatie începe să se destrame când măcar unul dintre subiecți nu mai investește suficientă energie în bunul mers al relației. Aceasta schimbare de focalizare se întâmplă în general în urma unor schimbari ale credințelor sau dorințelor.

Când s-a ajuns la un punct de criza exista doua variante posibile de abordare a problemei. Ruperea relației sau repararea ei. În general în cadrul relațiilor unde există o bună comunicare și nivelul sincerității dintre parteneri este ridicat se va încerca repararea, discutându-se problemele fățiș fără a se arăta cu degetul. În schimb când unul din cei doi parteneri duce o existență paralela și secreta față de celălalt, va urma o perioadă în care ambi se prefac că lucrurile merg bine, când de fapt nu e așa.

Un deznodământ plauzibil este ruptura, de comun acord, sau impusă de un partener asupra altuia.

Acum am ajuns la partea care ma interesează. „Se poate discuta până la epuizare ideea dacă modificarea angajamentelor cuiva este greșită sau corectă, dar nu va fi de nici un folos” (P.F.). Nu juca rolul victimei, dacă privești suficient de adânc în tine vei vedea că pierderea suferită este de fapt un câștig. Pentru a aprecia darul libertății care ți-a fost oferită trebuie să fii dispus să dai drumu. A rămâne prins într-o relație care nu beneficiază de angajamentul total al ambelor parți nu este constructiv. În același timp a oferi libertatea persoanei pe care o iubești e cel mai mare dar pe care ți-l poți face. Oricâte fraze frumoase și logice aș înșira concluzia e clară și simplă.

Cand relația s-a destramat nu mai cauta vinovați, mergeți fiecare pe drumul său.

Cu cât mai repede vei da drumul atașametelor cu atat mai repede vei trece printr-un proces de renaștere. Cu cât mai repede vei înceta să acuzi și vei întelege că nu e nimeni vinovat, drumurile voastre s-au despărțit și atat, cu atât mai repede vei putea să te deschizi la noile oportunități pe care viața ți le oferă.

A pierde pe cineva face parte din procesul nostru de evoluție, mereu ne vom atașa și mereu vom pierde, vom suferi multe „morți mici ” în decursul vieții dar după fiecare avem puterea să mergem mai departe. Pentru a merge mai departe trebuie să dăm drumul. Procesul de renaștere este dureros si nu mereu de scurtă durată, dar sigur va fi mai rapid dacă acceptăm pierderea.

Nu vei depăși pierderea cuiva dacă nu ierți. Nu transforma iubirea în ură pentru a merge mai departe. Iubește și oferă libertatea indiferent de forma in care ți-a fost cerută. Uneori poate ca vei fi înșelat, alteori vei fi bătut, nu contează fiecare om își arată nevoia de libertate în modul său propriu, după nivelul de evoluție la care este. Iartă-l dacă simți că ți-a greșit și mereu ofer-i libertatea.

Poți analiza ce ai făcut greșit într-o relație, pentru a evita să mai repeți aceleași greșeli dar analizeză obiectiv, privește de la distanță ca și cum nu ar fi vorba despre tine. Daca nu poți face așa mai bine nu o fă deloc. Decât să rămai cu niște idei greșite și subiective mai bine nu gândi nimic.