Autocontrol

10 06 2010

Postul ăsta poate fi considerat o continuare la acesta.

Am identificat o posibilă pantă pe care poți aluneca în situații extreme.

Să mă explic. Mi se întâmplă, uneori, să mă enerveze anumite conjuncturi, unele mai rău și unele mai bine :D. La unele dintre aceste situații consider eu că nu e cazul să mă enervez și îmi trece dar la altele reacționez exact invers. Mai precis îmi zboară gândul la o reacție exagerată și brutală.  Există acolo ori un regret că nu am acționat așa ori un moment de nehotărare dacă să dau curs sau nu acestui gând cu potențial agresiv. În cele din urmă în 99% din cazuri rămân doar la fantezie.

Pare ceva inofensiv dar practic aceste gânduri constituie alegerea mea ne dusă la capăt. Cu alte cuvinte m-am identificat cu acțiunea agresivă chiar dacă nu am săvârșit-o. Din punct de vedere al eticii și al alegerii CINE SUNT EU e irelevantă potența de a și face ceva. Eu cred ca ești în ambele situații la fel de „vinovat”.

După acceptarea alegerii de a răspunde agresiv și violent nu mai e decât un pas până la acțiunea efectivă. Pas la care se va ajunge mai repede sau mai târziu.

În unele cazuri poate niciodată nu vei înfătui nimic dar cu siguranță la nivel spiritual ești pe același prag cu cei mai iuți, dacă nu chiar mai jos. De ce spun asta?

Atunci când treci granița fanteziei tale negative există sansa să o dai în bară. Există șansa (mare) ca fapta ta reactivă să nu se desfășoare ca în gând. Ăla pe care vrei să îl troznești poate fi un campion la full-contact sau femeia poate se desparte de tine după palma dată. În același timp există posibilitatea ca fapta să se petreacă exact ca în fantezie. Până la urmă este irelevant acest aspect. Chiar și în cazul unei “reușite” vitejești te vei lovi de ceva la final.

Te vei lovi de conștiința ta. Te va șoca brutalitatea vinovăției pentru actul tău și gustul amar pe care ți l-a lăsat. Orice act intenționat distructiv aduce după sine remușcări. Din punctul ăsta de vedere filmele fac un mare rău. Prezintă de o manieră seducătoare, din punct de vedere grafic, actele de violență. Dar lor le lipsesc mijloacele de transmitere ale senzatiilor postfactum încercate de inițiatori. Maxim eroul nostru privește trist în zare 1 secundă. Gest care oricum scapă interpretării marii majorități de spectatori.

Sfatul meu practic este ca atunci când simți că ți-ai dori să iei atitudine nu lăsa lucrurile la jumătate. Continuă fantezia până la capăt. Nesimțitul ăla care ți-a tăiat calea în trafic și pe care te-ai urca nițel dacă ai avea un tanc e și el un personaj complex. Nu stiliza scena ignorând deliberat amănuntele care te încurcă.  Dacă simți că vrei să te răzbuni gândește-o până la capăt și vezi dacă mai vrei.

Vizualizeză că îi dai “ceea ce merită”. Apoi începi să te gânedști cum l-ar afecta asta. Ce efecte ar avea o daună materială asupra cuiva care poate are copii poate are rate poate nu mai poate folosi mașina care e mijlocul prin care ajunge la muncă. Imagineazăți că poate se grăbea că a primit o veste proastă poate era neatent că tocmai suferise un deces în familie. Poate că era îndrăgostit poate, poate, poate…

Următorul pas este să reevaluezi dacă te-ai mai simți la fel de satisfăcut să îți duci fapta la bun sfârșit. Fi ca un croitor măsoară de 10 ori înainte să tai pentru că o tăietură e mult mai greu de “netaiat”  laloc.

Nu lăsa alegerea pe DA în mintea ta fără să o parcurgi până la capt. Pentru că așa cum scrie și în acest articol

nu avem controlul deplin asupra cauzelor si al reacțiilor noastre. Nu lăsa la întâmplare posibilitatea ieșirii la suprafață a unei traume emoționale de care nu ești conștient. Gândurile repetate creează anumite reflexe mentale. Situații similare ne creează paterne de reacție.

Mereu ai vrea să faci ceva când nu ți se dă prioritate pe trecerea de pietoni. Repetarea aceste fantezii poate face ușor introducerea ei categoria reacțiilor acceptate. O astfel de alunecare subtilă la nivel mental a unei fapte de pe modul NU în modul DA sub contextul unei stari de stres și oboseală te pot face să reacționezi cu o violență și o viteză ce te va surprinde chiar și pe tine. Pentru a evita luptele ulterioare cu conștiința (care nu sunt chiar drăguțe) sfatul meu e să nu lăsați nici o fantezie de acest gen neexplorată până la capăt. Nu judec în nici un fel alegerea făcută de cineva, vreau doar să vă atrag atenția asupra riscurilor de a acționa fără să mai apuci să alegi. Sau să acționezi conform unei alegeri superficiale.  Sunt multe vieți distruse din acest motiv.





Pierdut portofel

2 04 2009

Sambata mi-am pierdut portofelul :D.

Am fost la un restaurant libanez si mi-am lasat portofelul in buzunarul de la piept la haina si haina am pus-o pe spatarul scaunului.

Ce am gresit ? In afara de totul nimic, de aceea am hotarat ca l-am pierdut si nu mi-a fost furat de unul din cei doi indivizi care s-au asezat la masa din spatele meu.

Cand au intrat si au trecut pe langa mine  am zis:

-Ia uite, astia sunt libanezi, desi erau tigani.

Printr-o sincronizare perfecta care imi da de gandit au reusit sa imi ia portofelul si sa plece exact intre momentul cand am cerut eu nota si am cautat portofelul mai putin de 10 minute.

Astea ar fi faptele.

Acum subiectul postului nu este o lamentatie pe tema hotiei sau a neglijentei mele. Acestea sunt fapte din trecut si nu mai ajuta la nimic parerile de rau sau oftica. Subiectul postului e analizarea efectului avut de aceasta pierdere asupra mea si de posibile abordari ale situatiei.

In primul moment nu mi-a venit sa cred ca nu mai gaseam portofelul, am experimentat senzatia de „ramas ca prostul”, apoi cand am realizat ca cei de la masa de langa mine care venisera de 10 min nu mai erau am facut legatura. Nu suficient de repede cat sa ies dupa ei, ca probabil nu erau departe. De aici au rezultat doua fapte.

Reflexele mele de a actiona in situatii de criza sunt zero, vigilenta mea fata de „lumea rea” de asemenea este zero. As putea sa ma oftic pentru asta sau as putea sa ma bucur, ca daca as fi reactionat si as fi alergat dupa ei nu stiu cum s-ar fi terminat ei fiind doi, din care unul destul de solid, iar eu fiind dispus sa nu fac pasul in spate.

Acum sa trecem la analiza psihologica a reactilor urmatoare.

Primul lucru, acceptarea faptelor a durat pana duminca la dupa pranz. Pana atunci periodic imi veneau in cap ganduri de revolta, gen dar eu nu vreau (in portofel pe langa cateva milioane erau toate actele mele carduri si alte harti cu notite pe care nu le mai tin minte).

Dupa acceptare lucrurile au mers destul de usor. Deja mi-a revenit zambetul pe buze si linistea pe frunte. Acum am putut sa privesc lucrurile clar care sunt de fapt partile negative ale acestui fapt si in afara de o pierdere financiara pe care o pot suporta ar fi alergatura dupa acte,  care pana acum nu a inceput. Deci practic nu am pierdut nimic inca si totusi eu am fost afectat timp de 1 zi de ceva ce nu m-a deranjata inca. Am inceput sa caut motivele acestei prostii. Practic din faptul ca lumea se plange de asa ceva dar eu inca nu am experimentat nici o neplacere. Poate ca nici nu o sa fie asa de greu de refacut actele. Deci cel mai mare rau pana acum mi-a fost provocat de gandurile mele negative. Asta in situatia in care sunt o persoana foarte optimista si cu scazut atasament fata de valorile materiale.

Astfel eu desi nu ma cred ca o sa fiu afectat in nici un fel de aceasta pierdere totusi mi-am otravit 1 zi din viata singur. De acum orice „problema” voi intampina in refacerea actelor practic va fi o experienta de viata o intalinire cu oameni care nu i-as fi intalnit ca sa zic asa o iesire din rutina. Care fie ea calda este totusi rutina. Mi s-a oferit o furtuna intr-un pahar cu apa care mi-a fost data pentru a mai face un pas spre maturizarea mea si spre intelegerea naturii umane. Lipsa totala de sens a tot ce se intampla in aceasta societate si o demonstratie in plus ca si eu sunt inca sub puternica influenta a educatiei si a mesajelor inregistrate de subconsient pe care le dispretuiesc. Acum am posibilitatea de a practica teoria pe care o cred. Tot raul spre bine. De fapt nu exista rau si bine decat in modul cum percepem noi situatile prin care trecem.

Cum ma poate afecat pe mine orice daca eu sunt fericit cu faptul ca exist? Pot sa fac drumurile pana acasa (ca desi stau acum in Bucuresti actele trebuie sa le fac in alt oras.) si sa stau la eventuale cozi si sa mai platesc costurile fiind fericit ca traiesc si bucurandu-ma de iarba verde de afara de placerea condusului de imaginea femeilor de pe strada sau pot sa prelungesc starea de oftica si nervi si sa folosesc fiecare situatie ca un catalizator negativ.  De mine depinde totul.

Nu pot sa concluzionez decat ca multumesc pentru sansa de a trece prin aceasta experienta in momentul cel mai potrivit din existenta mea. Acum o zi poate as fi reactionat altfel. Si sper sa fiu capabil ca gandul la cei care m-au furat sa nu mai contina nimic negativ.

Poate ca aceasta lectie ma va ferii de un furt care chiar m-ar fi afectat, oricum gasesc mult mai buna aceasta abordare decat cea de ura si revolta.