Curiozitate bolnăvicioasă…

Dupa ce s-au vazut prima oara s-au privit și cu ochii minții, apoi cu centrii olfactivi, apoi sau privit ca orbii, tactil. După o vreme s-au remodelat centimetru cu centimetru desi aveau deja o forma.

Aș vrea să văd tot procesul pe fast forward. Fără dramatizare și coloană sonoră, aș vrea să îl văd pe mute. Ca un experiment științific. Dar în colori, NU în alb și negru  cum “colorați acum artistic” totul.

Să văd fierberea, mișcarea de pseudopode, trasarea de granițe și amestec fluid până la pierderea identității. Metamorfoza fizică și a personalitățiilor celor doi. Melanjul de idei, principii, evoluția sinergică a ambelor entități în lupta lor paradoxamlă pentru omogenitate și individualitate în același timp.

Cum aș putea să văd asta, să cuprindă toate dimensiuniile fizice și metafizice ale unei relații?

De ce aș vrea să văd asta?

Din curiozitate, pentru că de mic atunci când aveam o jucărie ajungeam să o desfac. Pentru că ar fi distractiv și înviorător să vezi întreaga agitație în jurul unor chestii până la urmă frivole. Frivole pentru un observator exterior dar de o importanță vitală pentru actorii implicați. Sau mai corect spus toată această agitație asurzitor de gălăgioasă și orbitor de strălucitoare pentru cineva din proximitate.

Dar, ca la un film de groază fără sonor, când faci un pas în spate totul devine pueril. Transpar exagerarile intenționate ale regizorului și în egală măsura, gafele de la montaj.

Mie îmi place să văd, cum au fost făcute trucurile de magie, mai mult decât trucul în sine. Așa și aici observația și cunoașterea depășește uneori în voluptate experiența. Poate că asta mă face un om rău sau poate că exista un sociopat în fiecare dintre noi, iar sociopatul ăla cum nu se poate hrăni cu emoții are nevoie de puțină stiință, în sensul de cunoaștere.

Cred că setea de informație e unul din vectorii fundamentali ai întregii umanități. Nu neapărat unul pozitiv, dar na, cine poate spune cu mâna pe inimă că știe de înseamnă pozitiv.

Ura și la gară

Articol original

Am citit articolul de mai sus și m-a amuzat ștrașnic. Nu mai zic de comentariile lor, au fost spectaculoase.

Povestea pe scurt e că Donald T. vrea să facă un teren de golf și un „țăran” nu vrea să vândă și îi strică toate combinațiile. Acum ceea ce e foarte amuzant e că idiotul de D.T. încearcă să pună presiune pe ăla, dar nu prea are cu ce.

A dat-o în scuze patetice, că tăranul are mizerie în curte și că strica „fenșuiul” zonei, că e o rușine  dacă i se uită careva în curte. Așa si ce vrea să îi sugă în această direcție? Adică vorba cântecului ce te uiți în cur parca tu n-ai cur. Dacă nu place cuiva cur-tea lui eu zic să nu se uite. De când a devenit ilegal să nu îți tunzi iarba și să nu văruiești șura. Gospodarul i-a dat-o la muie cu stil, deși stil nu pare să fi avut niciodată. Cică D.T. se comportă ca un copil :).

Parcă îl și văd pe milionarul curului cum o răpește pe mă-sa lu’ ăla și îl șantajează. Iar omul pamântului îi dă finalul, că și așa el de mult își dorea să abandoneze hambarul ca loc de împerechere, da nu putea de mă-sa. Vom vedea cum se termină circul, că ala parea fericit și mulțumit acolo în mizeria lui și atmosfera porcească în care trăia. Bănuiesc că făceau porcii atmosferă, erau de gașcă.

Se citea frustrarea și indignarea lui D.T. ,de miliardar obosit, că îi oprea coaie ăla proiectul de un miliard de coco. Mai distractiv de atât nu cred că se poate. Ba da, cred că se poate. Să fi plătit deja la ăilalți terenurile, asta ar fi și mai tare. De fapt greșesc iar și am dreptate prima oară (un bărbat trebuie să fie hotarât în nehotărârea lui) e mai bine să nu fi plătit. Așa fac spume și toți vecinii lui. Plini de vise cu plasme pe peretele din viitoarele apartamente la bloc pe care si le-ar cumpăra cu bani de pe tarlale. Zic și eu, poate că și-ar fi cumpărat tot la țară în natură.

Cum e oare să mergi tu așa prin comunitatea ta și să te urască toți ăia ca nu vrei să îți vinzi casa? Adică, casă ta, jegul tău bășit de casă, dar al tău nu furat nu luat cu japca. Tu om liniștiti fără vise și pretenții vrei doar să bei o țuică și să te culci langă porcușori tăi și găinușele tale.

Apoi apare un d-asta cu un proiect de crede că dacă ai bani ești alesul lui Dumnezeu. Se apucă de investit acolo, optimistic, presupunând că nu va fi nici unu cu o mare durere de pulă despre banii sau cu o mare iubire pentru glia părintească. Să creadă el, că or să fie toți gata să abandoneze locul primului viol în porumb așa doar de dragul banilor acum când nu li se mai scoală măcar, eu zic că e pueril.

Cred că sunt gata să fac un miting de susținere pentru tatualul scoțian și bagaboanta în retragere de mă-sa. Mori D.T. du-te întins pe axa Ox fă translații repetate până nu se mai deve din tine nimic. Cum vorbește el așa aprins cu buzișoarele alea ale lui, de zic că mai face o concediere la tv. Iar omul muncii șede cu mă-sa  pe canapea și i-a făcut și faza aia tare: „zi-le tu mamă” .  Aia a fost subtilă,  când a zis că nu vorbește pentru ea.

În altă dezordine de idei și fără nici o legătură cu ce am scris până acum am o mare mirare. Exista tot felul de telefoane cu ecran mare, laptoape din materiale glossy și mizeria finala telefoanele cu Touchscreen, care sunt foarte frumoase nu neg. Însă la prima atingere arată ca un kkt. Care e combinație pentru care continuăm să alegem aceste obiecte generatoare de frustrare?

La ce să îmi iau ceva frumos care devine urât când îl folosesc? De ce plătesc frumusețea ca să mă enervez că nu o pot beneficia de ea? Ciocaaaan!!

Mary and Max

Am vazut un film deosebit. De fapt e o animație făcută într-un stil mai puțin folosit.

Am primit recomandarea de la o femeie si jumătate și pentru că l-am găsit impresionanat filmul m-am gandit să stârnesc și eu altora curiozitatea.

Cred că nu am mai vazut de mult un film cu un mesaj așa puternic.

Este de o hidoșenie și absurditate superbă dacă pot să spun așa. Surpinde o doză enormă de suferință și dramă văzută prin ochiii unor personaje ce ar putea să fie caracterizate ca dezgustătoare. Tot contextul și modul de prezentare te face însă să vezi frumusețea sufletească și dimensiunea realității unor oameni pe care societatea îi marginalizează. Te face să îndrăgești dincolo de învelișul superficial și de neadaptarea la societatea noastră complicată, inocența lor. Modul în care își contruiesc proprii realități paralele pentru a putea îndura vicisitudinile și modul cum reușesc să nu devină agresivi.

Cred că dimensiunea sufletească a unui om apare în fața situațiilor când trebuie să ierte, cînd trebuie să plece capul, când e copleșit de viață și totuși continuă să meargă mai departe fără să urască și să acuze pe alții.

Nu reușesc să verbalizez toate lucrurile simțite când am vizionat povestea asta modernă, dar simt că a lăsat urme adânci în mine și că voi privi cu mai multă compasiune oamenii pe care fusesem învățat să îi desconsider. Teoretic toți știim că fiecare om are o frumusețe a lui dar nu mereu reușim să o vedem.

E și un exemplu despre frumusețea vieții și  miracolul care apare în orice situații indiferent cât par fără de speranță.

Vizionare plăcută.

Muzică

Am fost într-un restaurant în București, Hanul voievozilor se intitulează, restaurantul în sine nu are nimic special, e genul ăla cu specific românesc.

Ceea ce în schimb îmi place foarte tare acolo sunt lăutarii. Fac un spectacol foarte mișto. Când zic lăutari nu vă gândiți la un țigan cu orga care cântă manele. Vorbesc de țambal,vioară, nai contrabas.

Oamenii cântau numai muzică populară și câteva chestii gen ciocârlia și rapsodia română. Dar făceau un show super tare. Violonistul a cânta cu vioara la spate a pus un client să țină arcușul și el cânta cu vioara pe arcuș. Naistul a cântat la o sticlă de bere, țambalagiul a cântat legat la ochi. Prestația lor per ansamblu a fost ceva foarte plăcut, de câte ori i-am prins acolo te făceau să te simti bine ascultându-i și vazându-i.

Dacă cineva e amator de muzică live se poate duce acolo și cred că nu o să fie dezamagit. Nu știu exact când cântă dar probabil că la sfârșit de săptămână după ora 9 sunt sanse maxime. Eu am fost vineri ultima dată.

Nu am scris asta să fac reclama  ci pentru că m-am simtit așa de bine încât mă gândesc că ar putea să se simta bine și alții.