Whiplash

23 04 2015

Am văzut filmul ăsta:

whipelash

Mi se pare unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultima vreme. Nu pot să descriu de ce anume, poate că de la senzația de a te fii apropiat de măreție chiar și pentru câteva clipe. Poate pentru că ești cuprins de o stare de prosternare în fața auto-sacrificiului pentru a atinge desăvârșirea. Poate pentru că îți dai seama că până la urmă în unii dintre noi chiar există un diamant neșlefuit și că șlefuirea este dureroasă. Poate că e vorba de faptul că îmi place mie jazz-ul și muzica în general.

Dar încercarea asta de a-mi explica ceva a venit acum în fața „foii” goale. Până acum simțeam doar o satisfacție oarbă fără nici o parte intelectualizată. Uneori cuvintele și încarcerarea în idei a sentimentelor nu fac decât să răpească din plenitudinea unei experiențe. Alteori reușesc să o fixeze mai bine și să o transmită și altora într-o oarecare măsură.

Nu știu care variantă este mai de dorit. De fapt tot mai des simt că știu mai puține lucruri și cred că asta este bine. Nu este așa de important să știi ceva. Mult mai de dorit este să fii.

Vă doresc să fiți așa cum vreți voi și durerea să vă facă doar să zâmbiți.


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: