Inainte sa crezi sau sa nu crezi cauta

Aveam acum ceva vreme o discuție cu un prieten. Despre modul „alambicat” în care sunt scrise cărțile de natură spirituală.

Părerea mea este că lucrurile s-au înțeles puțin pe dos. De fapt ele sunt scrise într-un mod foarte direct. Problema este că atunci când nu vorbești despre guță și cartofi, despre noră pentru mamă și despre mașini și femei lucrurile au tendința de a deveni foarte complexe. Iar limbajul își arată adevărata față. Nu este decât o rudă săracă de la țară a transmiterii informaționale. Așa că oamenii aia nu au instrumentul transmiterii mai complete a experienței lor și ajung la metafore personificări și hiperbole. Chestie care îi face pe mulți să nu mai deosebească figura de stil de sensul ei. În realitate acele scrieri sunt mai concrete decât un manual tehnic de la ultimul electrocasnic achiziționat de tine.

Chiar spun lucrurilor pe nume, dar este greu de înțeles exact ce vor, atunci când tu trăiești într-o eroare perpetuă și privești viața și lumea prin prisme. Apoi prostul clasifică acele bijuterii de înțelepciune ca baliverne. Că asta e calitatea supremă a omului superficial, să ia în râs ce nu înțelege. Arma lui veșnic încărcată în fața acestui univers extraordinar.

-Hai coaie că sunt doar pietre, ne tragem din maimuțe, nu mai este nimic după cortină, Dumnezeu nu există.

Nu cred ca e prostie mai mare ca ateismul de exemplu. Pot înțelege un sceptic, pot înțelege un om care respinge o anume religie sau chiar toate, dar să susții cu tărie că nu există nici o forță coordonatoare a universului… trebuie sa fii doar un idiot incult.

Hai, poate că aș accepta o astfel afirmație din partea unuia care a studiat și căutat toată viața, dar din partea unor proști exasperați că nu le-a venit lor Dumnezeu cu colindul, mi se pare extrem de desuet.

Iar dacă în scrierile vechi nu găsești nimic cu sens sau inteligibil, atunci poate că nu ești încă pregătit să te tragi din maimuțe. Stai acolo ca ești, unde ți-e locul.

Ascute-l

Mintea este cel mai eficient bisturiu al realității. Vechii greci au reușit cu ea să teoretizeze lucruri pe care știința le-a confirmat. Măcar până la un punct.

O infinitate de descoperiri au fost realizate de oameni cu mintea desculță, nu de mașini sau calculatoare sau cărți.

Uneori îmi imaginez că realitatea este ca o mare beznă, pe care o poate lumina fiecare cu lanterna lui. Secretul este să luminezi acolo unde nu mai luminează nimeni. Nu cred că  suntem nici pe departe în situația în care totul să fie descoperit înțeles sau intangibil. În schimb ne apropiem vertiginos de această situație.

Și nu din cauza că am fi descoperit tot ce se putea descoperi ușor. Nu, în primul rând pentru că ne-am îmbolnăvit de boala secolului. Așteptăm prea mult de la o autoritate exterioară, de la un păstor instituțional. Citim prea mult și meditam prea puțin, sau nu citim deloc și debităm prea mult. Ambele situații sunt drumuri închise. Nu vom găsi necunoscutul în cărți și nici în clișeele altora.

Viața, realitatea și sinele nostru sunt dulci mistere din care o minte înfometată se poate ospăta. Festinul ăsta nu vi-l poate refuza nimeni.

Înfruptați-vă, disecați, murdăriți-vă până la coate, cunoașterea e cel mai satisfăcător deliciu accesibil omului. Nu mai ignorați nestematele pentru informații fără valoare. Lăsați materialiștii să adune bani, să vadă pietre, să strângă fiare și cărămizi și voi cu inima ușoară iscodiți, cercetați și căutați.

Discutam despre nimic

Mai mult din plictis și poate din exasperare am decis sa ma înscriu și eu în șleahta care dezbate subiectul zilei.

Presupunând prin absurd că ‘atentatul’ din Franța nu a fost o schema făcută de serviciile secrete, pentru un motiv mai mult sau mai puțin observabil azi, dar cu siguranță evident peste câteva luni. Voi analiza puțin logica celor două tabere de inepți.

Deci situația ar fi:

O gașcă de băieți fără umor fac niște desene de mamă și niște copii de mama respectivă pe proprie răspundere decid să arme și să crime.

Acum ca dovadă a lipsei de logică de care vă tot vorbesc eu aici lumea s-a împărțit în doua tabere majore.

1. Cercopitecii vitriolați ca cineva a îngrădit libertatea de exprimare și că libertate în sus și libertate în jos. Măi idioți notorii, ce legătură are o crimă cu libertatea de exprimare. Vorbim de libertatea de exprimare când ne referim la stat, la legi, chestii impuse de sistem. Nu când un băiat face ceva ilegal. Dacă acțiunea prin care a „îngrădit libertatea de exprimare” este ilegală atunci de ce mai apare această libertate în discuție.

Ăia au toate libertățile să deseneze ce vor ei.Că acțiunile lor produc anumite consecințe nedorite… ghinion. Așa e universul asta, bazat pe acțiune și reacțiune, oamenii inteligenți utilizează experiența proprie, istoria, intuiția, și fac predicții, ferindu-se de efectele nedorite. Proștii concluzionează eronat plecând de la generalizarea unor excepții ignora evidențele și suferă consecințele statistice. D-aia e prosperă case de pariuri și cazinourile, că sunt mulți proști pe lume.

2.Cioclii extremiști, care spune că plâng moartea acelor oameni în abstract dar că mai mult sau mai puțin și-o meritau. Problema nu este că transpare din discursul lor satisfacția morbidă că jignirea religiei a dus la moartea unor oameni, problema este că de fapt nu este o problema de merit aici. Conform unei logici de clasa a treia aia nu meritau să fie omorați pentru nesimțire. Dar când cineva pune o cagulă pe cap și vine cu o armă la tine nu este vorba de ce meriți tu. Este vorba de ce dorește el să se întâmple.

Când un nelegiuit îți dă în cap și te jefuiește nu înseamnă că ai meritat, că aveai 5 lanțuri de aur la gât și mergeai singur pe aleea întunecată. Nici când adolescenta arogantă și încă nematurizată care merge la prietenul ei interlop acasă să se pupe, ajunge violată, nu putem spune că a meritat. Dar, scuzați-mi cinismul, nici nu putem să spunem că vestea a venit ca un șoc. Toată lumea are voie să facă sport extrem și practicanții de sport extrem sunt tipi cool și câștigă bani să facă ce le place, dar motivul pentru care sunt așa cool este că își asumă riscul. Dacă nu se deschide parașuta nu e momentul să te plângi ca o pizdă, că tu de fapt ești prea tânăr ca să mori. Face parte din reversul medaliei care ți-a plăcut până atunci, enjoy the ride până la capăt.

Realitatea se pișă pe libertate de exprimare și pe ce credem noi că merităm sau nu. Realitatea este adesea contondentă. Societatea are membrii care îi contestă regulile și sunt dispuși să își asume riscurile pentru a face ce vor. Au fost și vor fi mereu prezenți. Acești indivizi reprezintă adevărate bombe cu ceas sau mai bine zis mine anti personal. Dar întâlnirile cu ei sunt cel mai adesea ușor de evitat. Este responsabilitatea fiecăruia să își cultive instinctul de conservare și să își aleagă luptele. Siguranța este o iluzie. De fapt siguranța se bazează pe un principiu economic foarte simplu. Ești atât de în siguranță cât ești dispus să învestești în siguranța ta și invers proporțional cu cât poate câștiga cineva dacă îți face rău. Atunci când discuți de bani e destul de simplu. Tot ce ai de făcut este că valoarea obținută de pe urma agresării sau tâlhăririi tale să fie mai mică decât costul operațiunii în sine.

Ai un diamant atunci trebuie să fii păzit cât diamantul ăla să nu mai renteze a fi furat. Ai jignit comunitatea musulmană în repetate rânduri atunci trebuie să fi păzit astfel încât un terorist fundamentalist dispus la atentate sinucigașe să nu ajungă la tine. Orice om sănătos la cap înțelege că niște căcați de jurnaliști nu au cum să îți permită un astfel de nivel de siguranță. E un simplu demers de autoconservare, dacă nu societatea va încerca să găsească vinovații și să îi pedepsească conform cadrului legal. Nu știu cât te poate încălzi asta ținând cont că nu luptai pentru un ideal măreț.

Constructia trebuie sa aiba o fundatie

Am avut un moment ‘Aha’, în frustrarea mea continuă în fața lipsei de logică afișată tot mai frecvent în jurul meu.

Citeam într-o carte: „A avea o idee înseamnă a crede că îi posedăm argumen­tele, înseamnă deci să credem că există un argument, o lume de adevăruri inteligibile. ”

Exact aici se produce ruptura. Intuiesc ca foarte mulți nu mai simt această nevoie. Nu îi mai preocupă acest amănunt esențial. Ei pot avea idei și fără alte argumente, fără un raționament care să o susțină. Idei doar pentru că le-au auzit la alții și dacă aceștia sunt mulți este suficient. Extinzând democrația într-o direcție ce nu i se potrivește ei afirmă „proști da’ mulți” și zâmbesc cu superioritate.

Iar eu în naivitatea mea, acordând prezumția de nevinovăție, încerc să sintetizez argumentele din care poate să provină dejecția intelectuală. Și mă frustrează contradicțiile evidente și lipsa de substanță și mă transform în avocatul diavolului și încercă să îmi demonstrez că greșesc și adun în mine doar nedumerire. Evit să mai și verbalizez această frământare pentru că la finalul procesului cognitiv aș face-o într-o formă destul de contondentă.

Sunt convins că aș fi întâmpinat de o privire jignită și afectată. Căci prostul va pune întotdeauna ideea într-un plan secundar și se va lega de ton sau de jigniri extrase din context. Căci prostul crede în drepturi și dreptul oricărui om din naștere este de a nu fii făcut prost. Chestia asta este un act de impolitețe și în mintea lui nu are nici o legătură cu ce a debitat cu 5 secunde mai devreme.

Să luăm de exemplu feminismul, acum și aici, când lupta asta este fără miză.Acum se protestează la Vatican sau în alte capitale europene unde discriminarea este mai rapid pozitivă decât negativă. În orientul mijlociu bănuiesc că s-a rezolvat cazul și nu mai e nevoie de activism. Și în războiul astă pentru emanciparea femeii, avem și generica vaca de facebook, până la urmă beneficiarul final al acestor lupte „sângeroase”.

Vaca de facebook dă șer la citate de tonypopotamas unde ne explică cum ea ca orice vită este meritată sau pierduta în anumite condiții. Că nu e înțeleasă sau boul nu e suficient de sensibil la nevoile sufletului ei și cum ar veni ea victima…

Și mă întreb eu între unfollow-uri.

– Vită proastă, în plin elan de egalitate umană, cum pula mea te merită sau te pierde cineva? Om ești tu sau sălbăticie?

Că eu nu am gândit despre mine niciodată în termeni de mă merită cineva sau mă pierde. Astea-s pentru obiecte și auto-obiectificarea mi se pare ultima treaptă a umanității. Fii bărbată în pula mea, dacă tot o ardem egalitarist în toate cele.

Am închis exemplul și revenim la subiectul inițial al articolului. Dacă te animă vreo idee, că așa ți-a spus mă-ta că e bine. Ai decența să o argumentezi. Nu te opri la „asta e părerea mea”. Că dacă o părere este supusă unui tir de artilerie al argumentelor supraviețuiește sau moare. Iar dacă moare cineva ți-a făcut favoarea iluminării punctuale, nu te-a jignit. Iar dacă printr-o minune scapă, zic printr-o minune că umanitatea însăși este o sentință pentru greșeli, atunci ai o idee supraviețuitoare. Iar supraviețuitorii promovează în rang poate chiar se transformă în generali. Moment în care ești îndreptățit și tu să spui:

În general…

Muzica

Leftover Cuties – You Are My Sunshine