Bunele intenții

31 12 2014

Hai că nu știu ce mi-a venit de m-am pus pe scris. Probabil concediul prelungit mi-a lăsat timp de gândire.

Întrebarea ar fi dacă se cade să induci pe cineva în eroare intenționat spre „binele său”?

Există mulți partizani ai creștinătății ce folosesc cu încredere tot felul de tactici și argumente pentru a susține necesitatea prezenței religiei în tot felul de aspecte ale vieții. Acum eu nu contest acest adevăr. Omul are nevoie de spiritualitate în viața sa, îi este naturală și fără aceasta se simte incomplet. Problema pe care mi-o pun este dacă acest adevăr are nevoie de avocați, marketing și PR.

Eu am o teorie proprie. Proprie în sensul că nu am preluat-o conștient de undeva.

Adevărul nu are nevoie de avocați. Adevărul este realitatea și trăsătura sa de bază este existența sa. Altfel despre ce adevăr vorbim? Acum generalizând asta consider și legile fizice tot un adevăr. Cred că suntem cu toții de acord că nu este necesar să trecem legea gravitației de exemplu, în constituție. Indiferent de gradul de ignoranță sau reavoință în cele din urmă ea își va impune „voința”.

Cumva adevărul se manifestă clipă de clipă și pentru al îl ascunde sau modifica este nevoie de un efort sau de un consum de energie. Ori aceste surse de energia sunt în general finită, în timp ce adevărul pare să fie animată de o sursă de energie infinită, el e întrețesut în fibra universului. Un fel de binele învinge sau adevărul iese la suprafață. Ceea ce putem face cu acțiunile noastre este să grăbim sau să întârziem procesul manifestării adevărului sau a relevării lui.

Problema este dacă este acceptabil să folosim neadevărul în slujba adevărului.

Creștinismul abundă în exemple de martiriu, unii au văzut niște exemple de credință în asta eu văd și altceva. Văd inflexibilitatea slujitorilor adevărului chiar atunci când o mică minciună ar părea că le-ar fi benefică. Exemplu înaintașilor greu de egalat este că adevărul nu se coafează și nu se vine frumos împachetat, nici măcar pentru senzația supraviețuiri sale. Teoretic atunci când Isus a fost condamnat privind din acel moment în timp orice om normal ar fi dedus că dacă romanii îl vor răstigni pe cruce ca pe un infractor de rând îl vor decredibilizat și religia Sa se va stinge odată cu El și ultimii adepți. Isus S-ar fi putut salva în nenumărate moduri prin simpla retractare punctuală a unor afirmații sau prin fugă sau orice alte vicleșug. Totuși a ales să nu o facă și ca el mii de alți martiri în închisorile comuniste, de exemplu. Deci în momente critice oamenii cei mai exemplari au acceptat „înfrângerea” cu credință în inimă că de fapt adevărul nu poate și distrus și el își va găsi drumul spre inimile oamenilor. Ceea ce s-a și întâmplat.

Așa că momentan, cu mintea mea de acum, aș spune că adevărul poate fi slujit cel mai bine prin manifestarea sa în noi și mai puțin prin purtarea de grijă și împrăștierea lui mai mult sau mai puțin cu forța, indiferent cât de bune ne-ar fi intențiile. Până la urmă spiritualitatea implică și credință și numai a credință nu îmi suna mine scenariile apocaliptice bazate pe neîncrederea în natura umană și capacitatea ei de a își găsi calea.

Bunelor intenții implică un risc prea mare atunci când încercăm să le impunem asupra altora. Riscul să ne înșelam și să îi împingem pe alții în eroare. Cred că mai corect este să ne rezumăm la adevărul nostru și să lăsăm evenimentele să îți urmeze cursul lor firesc.


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: