Când te cuprinde pe tine momentul bilanțului și vrei să știi dacă ai fost un părinte bun. Tot ce ai de făcut e să te uți la zămislirea ta și să răspunzi la următoarea întrebare.
Este copilul meu un om optimist, sau este copleșit de frici și nesigurante și crede că nu e mare lucru de capul lui?
În răspunsul la această întrebare zace întreaga poveste a educației și suportului pe care i l-ai acordat.
I-ai insuflat încrederea în el și în viață sau frică și pesimism. Pentru că orice va crede el că reprezintă viața va avea dreptate.
Iar daca tot ce ai fost în stare să-i transmiți a fost fricile și nerealizările tale… ai făcut o treabă foarte proastă. Dar, nu este timpul pierdut, poți oricând să faci o schimbare de macaz. Poți oricând să încerci o nouă legătură cu el, să îți calci pe orgoliu și să îi recunoști:
-Copile, eu sunt un prost, am greșit față de tine foarte mult. Am făcut-o din neîncredere în mine, din frică de neprevăzut… (din ce motive oi fi avut tu. Că nu mă îndoiesc că ai avut și tu motive care te scuză). Ignoră tot ce ți-am zis până acum sau mai bine interpretează chiar diametral opus. Îmi pare rău ca ți-am fost un părinte prost și ți-am legat bolovani de picioare. Fă-ți tu viața cum crezi tu, încrede-te în instinctul tău și iartă-mă pentru neputințele mele.
Iar pentru toți cei care ați fost cândva copii și lecțiile proaste primite de părinții voștri încă vă afectează conștient sau inconștient deciziile de viață. Faceți o rememorare a tonului și a filozofiei generale a părinților voștri. Reevaluați prin ochii experiențelor prezente și smulgeți lanțurile ce v-au intrat în carne.
Iertați apoi durerea suferită și mergeți mai departe cu capul sus și cu compasiunea în inimă. Că pâcla îi apasă încă pe mulți.
VreauUltimulLoc 
Din pacate nu multi parinti recunosc. Uneori sunt inconstienti. Alteori considera ca orice ar fi facut au facut o cu cea mai buna intentie si asta ii scuza. Adevarul e ca nu o fac cu rautate dar, drumul spre iad e pavat cu intentii bune
Eu cred ca cel mai adesea nu recunosc pentru ca sunt incapabili sa o faca, poate de rusine sau poate pentru ca asta le este nivelul.
…cam da… mai ales în faţa unor copii, se trezeşte orgoliu de a fi cel-mai-cel-mai… de a fi stăpânul inelelor, de a avea control şi putere…
…şi apoi ar mai fi gelozia…
Dar încercarea de a ierta până la capăt trebuie să devină „o cauză”, căci numai aşa poţi face diferenţa…. chiar şi pentru (sau mai ales) cei ce vor reuşi, cum spui tu, să smulgă „lanțurile ce v-au intrat în carne”… însă trebuie să se aştepte că vor rupe bucăţi mari – chiar hălci – din el… şi-i vom recunoaşte fără-ndoială… chiar dacă vor fi uşor aduşi de spate datorită compasiunii care cantăreşte mult în inima lor, vor merge privind înainte, cu fruntea sus!
Sunt complet de acord. As putea adauga ca parintii nu recunosc ca au gresit in fata copilului lor si din mandrie, din orgoliu, ceva de genul „Eu sunt parinte si eu stiu mai bine si tu tre’ sa ma respecti pt simplu motiv ca ti-am dat viata” …ma rog, asta a fost replica primita de mine, in mai multe randuri.
Leo, mintea noastra ne poate inrobi sau ne poate da libertatea, faptul ca lanturile sunt parte din noi este doar una din iluzile ei, ruperea lor nu este dureroasa in adevaratul sens al cuvantului.
Dureroasa este frica ca ar putea sa doara. Exista pe lumea asta si lucuri care dor cu adevrat, dar asta nu este unul dintre ele.
m-ai obisnuit cu articole bine scrie, inspirate chiar. asta face parte din alta categorie. pur si simplu nu pare aria ta de expertiza. recunosc, e un subiect bun, dar nu prea bine scris.
Toate articolele vin din acelasi loc, din problemele pe care mi le pun eu, ar fi chiar surprizator sa le gasesti pe toate pe gustul tau :).
ce spui tu e utopic. chiar si in cazul in care s-ar recunoaste greselile si abordarea noua ar fi una corecta si echilibrata(desi nici asta nu ar fi posibil), nu ar mai salva nimic din ce deja s-a produs in procesul de crestere/educatie. ar fi prea tarziu, chiar si pentru un viitor mai bun.
Utopic nu inseamna rau, chiar si jumatate de utopie ar suna mai bine decat sa nu incercam si sa nu schimbam nimic. Sa marsam in continuare in crezurile stupide pe care le-am imbratisat acum zeci de ani si care nu au facut decat sa ne traga inapoi.
utopic n-are conotatie pozitiva sau negativa, e fix cum e, irealizabil si frumos doar pe hartie.
tu vorbesti aici ca parinte, sau ca si copil educat de parintii de la care astepti scuze?
eu n-am copii, dar am fost educata asa cum s-au priceput si ai mei si da, mi-au produs multe neajunsuri si da, sufar din cauza asta si da, ii blamez, dar scuzele mamei (caci doar ea mai traieste) nu numai ca n-ar mai rezolva nimic, dar m-ar impovara si mai tare. e un cerc vicios, din care nu poti iesi decat cu ajutor specializat, nu doar impunandu-ti propria vointa, care e inexistenta, de fapt, in caz de necesitate.
daca esti parinte, cauta sa iei masuri inainte de a fi prea tarziu.
Vorbesc ca si copil si nu astept scuze.
Vorbesc ca si posibil parinte care spera sa nu faca aceleasi greseli.