Onestitatea

19 12 2013

Articolul asta e ca o replica la asta, sau ca o continuare, completare… mă rog, ce vrea antricotul vostru sa fie.

Discursul pizdei lirice mi se pare valid și tocmai prin aparenta validitate îmi trezește niște curiozități.

Eu știu că noi privim lumea ca și cum ar fi defectă, dar analizată obiectiv nu este. Poate că n-a ajuns la perfecțiune, dar are un traseu ascendent. Lucrurile evoluează se refinează și se transformă în permanență. Aspectele lipsite de relevanță sunt înlăturate, ca niște frunze uscate, iar cele învăluite în utilitate sunt păstrate. Atunci cum s-a ajuns ca onestitatea să nu mai fie un trend? Poate că nici n-a fost niciodată, dar dacă era așa de bună cum s-a ajuns să nu fie. Că multe voci deplâng situația deci nu putem invoca copilărescul n-am știut.

Pentru a încerca să înțeleg ceva mai bine problema am zis să bat câteva piroane și apoi să escaladez versantul.

Primul lucru de care avem nevoie este o definiție a onestității. În dex spune că ar fi corectitudine dar din articol de fapt vorbim de sinceritate, de onestitate ca o deschidere a sufletului și ca o radiografie a gândurilor și simțirilor. Nu de ți-am dat 3 ron pe 1 kil de cartofi. Deci vom ajusa sensul pe care-l explorăm și vom merge mai departe cu onestitatea ca o sinceritate extremă.

Următorul aspect de lămurit este în ce circumstanțe a dispărut această onestitate. Când a apărut sulemenirea?

Eu zică că a fost așa. A apărut în negura istoriei când s-au întâlnit n oameni și au dorit să locuiască împreună, pentru avantajele evidente.

Ei au mers la vănătoare și nu au prins decât un iepuraș. Cum le era la toți foame cel mai mic dintre ei s-a aruncat pe iepure și a început să mănânce, în sinceritatea lui pură.  Cel mai puternic la fel de sincer și de poate chiar mai infometat s-a aruncat și el pe iepure. Cum nu era destul iepure cel mai puternic a fost atât de sincer încât l-a umplut puțin de sânge pe celălalt. Așa a apărut prima lecție.

A doua zi vânatul era în continuare mic și ordinea deja stabilită. Așa că cel lipsit de forțe a ales o altă cale, mai umilă, a cerșit și s-a milogit de cel puternic. Acesta a găsit acest comportament neplăcut și i-a mai aplicat o corecție. Astfel, oamenii au învățat nu numai că nu poți să faci tot ce vrei, dar și că nu poți să te manifești ca și cum ai vrea. De aici odată cu complexitatea situațiilor s-au stabilit o serie de reguli pe un drum stropit cu pumni și colți. Apoi această set de reguli a fost transmis ca bagaj destul de valoros copiilor. Că așa e părintele iubitor și se găndește că e păcat ca lecțile învățate pe calea dură să se repete.

Extrapolați și ajungem la societatea de azi.

Cum ar arăta această societate într-un context al onestității absolute? Păi de cum lăsaăm prima carte plină de lirism jos din mână înțelegem că nu ar fi deloc amuzant să se exprime cu toții chiar așa de liber. De exemplu, în loc de privirile te-aș fute ar fi ceva mai neplăcute cuvintele din partea tuturor necunoscuților. Să nu mai zic că dacă ne apucăm să o ardem așa onest în vorbe și simțiri de ce nu și în fapte. Atunci ar mai fi un mic pas până la anarhie.

Astfel începem să privim această lipsă de onestitate ca pe un lubrefiant magic, ce ne permite să alunecăm unul pe lângă altul, fără să ne lăsăm semne adânci în carne. Disimularea asta este ca o pereche de ochelari de soare ce ne permite să putem sta de vorbă unul cu altul. Ce ne permite să nu ne omorâm cu brutalitate la fiecare acces de invidie, dorință sexuală sau ură venită din cele mai nesemnificative motive. De exemplu o preferință pentru echipe diferite.

Atunci dacă onestitate este așa puțin necesară și chiar periculoasă de ce discursul inițial părea așa valid?

Pentru că și onstitatea ca orice câcat din acestă viață este cu depinde. Iar acest depinde ne vine odată cu educația. Iar educația ne vine de la părinți și de la profesori și de la prieteni și de la…. iar toate aceste surse de informație sunt un amestec amorf și incoerent. Sunt rezultatul unei diversități de lecții, primite de oameni ce au trecut prin experiențe diferite și le-au perceput diferit. Iar oamenii ăștia sunt și ei la fel de imperfecți ca și noi. Atunci când un prost învață pe alt prost lucrurile pot să fie învățate greșit. Lecțiile pot să fie utile în anumite situații și inaplicabile în altele. Acesta e motivul pentru care avem propriul creier. Pentru a acționa adecvat în fiecare clipă, adaptat la realitatea punctuală. Nu pentru a aplica căcaturile altuia ca un petic prost peste experiența noastră.

Dacă ne era așa util să ne auzim gândurile evoluția se ocupa de mult de asta. Atâta timp cât suntem un amestec de grotesc, sadic și răutate cu gingășie, bunătate și iertare avem nevoie de măști și de sinceritate în egală măsură. Avem nevoie să cântărim fiecare acțiune și fiecare acțiune să ne reprezinte. Dar nu în cele mai mici amănunte mizere, e suficient să o facă într-o măsura medie. Nu ajută pe nimeni momentele mele de răutate sau de aroganță. Așa cum nu mă ajută nici pe mine să mă mint clip de clipă ca eu trebuie să fiu curajos sau bun sau fidel.

Avem nevoie de o măsură bună a onestității. O măsură care să nu lezeze inutil și gratuit pe cei din jur și care să nu ne lezeze nici pe noi depersonalizându-ne.

Ca în orice câcat este cu depinde.


Acțiuni

Information

5 responses

19 12 2013
NONO

Nu-ţi fă inimă rea!
Onestitatea e ca tusea tabagică. Unii o au, alţii nu. Deşi toţi fumează.
Articolul pe care-l citezi şi-l lincuieşti e uşor plicticos şi preţios. Dar citibil, măcar pe sărite. Te apucă tusea tabagică la ultima propoziţie, aia cu – de aceea mă citiţi voi pe mine. Părerea bună de sine e aşa de violentă, că cere emetiral. Cu onestitate!
Iartă-mă, prietene!
Da’ mai bine vorbim de filme, de flori-fete-filme-sau-băieţi.

20 12 2013
VreauUltimulLoc

Ultima fraza trebuie judecata in context, daca citesti tot blogul intelegi ca nu e neaparat vorba de o parere buna.
Plus ca asa sunteti voi fetele nu va prea inghititi reciproc :)).

21 12 2013
Codrut Nicolau

articolul tau este o joaca intelectuala, insa cu derapaje de logica in „apartenenta”. undeva pe drum, o decizie ar cam trebui luata: nu poate sa-ti placa si albul si negrul, decat daca te declari din prima fan al griului cel flexibil, dupa cum dicteaza situatia, si cu asta s-a terminat cu orice pretentie de „evitare a minciunii”. paradoxal, eu sunt de acord cu tine, insa Petronela pare singura „onesta” dintre noi. Macar in declaratie. Noi o balacarim si la nivel conceptual (construind pe „depinde”, pe istorie si justificare a necesitatii de adaptare), ceea ce creeaza si mai putina verticalitate in fapte. Ea este onesta, macar la nivel declarativ …

22 12 2013
VreauUltimulLoc

m-ai inteles gresit. Eu nu o balacaresc. Iar onestitatea ei o aprob, ce nu cred ca este o solutie este o onestitate dusa la extrem. Pe care de altfel o practica unii si care este mai mult o cruzime si o brutalitate. Cum am spus, onestitate trebuie sa te elibereze ca om si sa te ajute sa te manifesti in integritatea fiintei tale, dar ar trebui sa se opreasca acolo unde produce suferinta inutila. Bineinteles ca va exista si o zona gri, unde va trebui sa alegi onestitatea ta in favoarea suferintei altora sau invers, dar asta este viata, o multitudine de alegeri punctuale nu de principii urmate prosteste. Sau asta ar trebui sa fie in acceptiunea mea.

7 02 2014
John Locke

Da ,asa e cum spui si nu altfel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: