Reactii

Azi am fost groaznic de trist. Un amestec de neacceptare cu rușine și părere de rău m-a adus într-o stare de nu am putut mânca sau bea apa aproape două ore, deși îmi era foame și sete.

A fost o stare foarte complicată și în același timp neplăcută. Cred că am înțeles ce simte un om în pragul depresiei. Problema cea mai mare nu este senzația extrem de neplăcută ce îți colcăie ca un șarpe prin măruntaie. Problema cea mai mare este goliciunea interioară, dispariția subită a oricărei dorințe de a face ceva, pentru a ieși din starea asta. O senzație pregnantă de dezinteres pentru tot și mai ales pentru tot ce te privește pe TINE. Ceva vecin cu disprețul pentru propria persoană.

Nu vreau să mă gândesc cum ar fi să persiști zile sau luni în situația asta. Orice problema are o rezolvare atunci când o dorești și o cauți. În schimb nici cea mai nesemnificativă problemă nu poate fi rezolvata atunci când îți dispare însăși sămânța oricărei dorințe. Când tot ce vrei este să te întinzi pe jos și să dispari.

Acum când șocul inițial s-a dispersat trebuie să reciclez toată această energie negativă și să o transform în ceva pozitiv. Citeam recent despre fragilitate, rezistență și antifragilitate, un termen inventat dar care acoperă foarte bine un concent. Poate că situația de azi, la doar câteva zile distanță de momentul când am aflat de aceste concepte, este exact exercițiul de care aveam nevoie.

Dar despre ce este vorba?

1. Fragilitatea este o stare a unui sistem ce atunci când este supus unui stres exterior se va deteriora sau distruge.
2. Rezistența este capacitatea sistemului de a rămâne neschimbat
3. Iar antifragilitatea este capacitatea lui de a deveni mai puternic în urma unui stres.

Un fel de „Ce nu te omoară te face mai puternic”.
Dar antifragilitatea asta implică niște aspecte destul de contraintuitive. De exemplu un sistem antifragil este redundant și nu întodeauna foarte eficient. Eficiența crescută duce la super specializare și specializarea este foarte vulnerabilă la schimbare. Iar schimbarea este o constantă în viața noastră. Este vorba despre adaptabilitate până la urmă. Natura ne-a construit având acest cuvant scris pe un post-it și lipit pe oglindă.

Să nu divaghez, cum am obiceiul, deci, această experiență negativă trebuie să fie catalizatorul unor schimbări pozitive. M-am analizat în acest context și am observat că există în mine o voce, o voce care se împotrivește situației. Prin neacceptare practic îmi refuză sansa de a analiza în profunzime și de a înțelege ce pot învăța. Iar fuga asta mă va duce până la urmă la repetarea experienței. Pe de altă parte încercarea forțată de a mă face să accept este și ea sortită eșecului. Pentru că nu poți accepta ceea ce nu accepți.

O alternativă mai practică ar fi să îți permiți să fii trist și depresiv și frustrat și să lași totul să treacă pe lângă tine. Apoi când începi să te trezesti, pentru că vei începe să o faci la un moment dat, acela este momentul în care trebuie să reanalizezi situația. Deși senzația după ce ai scăpat de suferință este de a uita totul și a lăsa în urmă.

Dar analizând și disecând vei atinge zonele sensibile când tu nu mai ești atât de sensibil. Deci e posibil deși încă dureros să ajungi la un grad mai ridicat de înțelegere și să ajungi o versiune mai evoluată a ta. Strategia asta merge generalizată destul de mult și utilizată într-o diversitate destul de mare de situații.