Poti sa taci chiar daca ai ceva de spus.

22 05 2013

Am dezvoltat un apetit din ce în ce mai crescut pentru a tăcea. Mai ales atunci când aș putea să îmi argumentez părerile. Am avut o perioadă lungă în care efectiv nu puteam să tac, nu cunoșteam măsura susținerii unei păreri. Aș fi mers până în pânzele albe, fără să îmi dau seama de inutilitatea și chiar de dezavantajele acestei acțiuni.

Oricum modul în care oamenii înțeleg lumea se aseamnă cu modul în care un aparat de radio recepționează undele. Fiecare om este capabili să recepționeze o anumită plajă de frecvențe. Plaja asta de frecvențe crește odată cu experiența de viață, cu gradul de deschidere al minții și cu înțelepciunea. Descrește odată cu ignoranță, orgoliul și siguranța pe sine. Orice informație încerci să transmiți cuiva prima regulă este ca aceea  informație să fie în plaja sa de frecvență. Cu alte cuvinte, mintea lui să fie pregătită a vedea lumea și din unghiul acela. Condiția aceasta este necesară dar nu și suficientă.

Mai trebuie ca ascultătorul să fie acordat pe frecvența respectivă. Iar asta ține mai mult de dispoziția lui de moment. Unii oameni sunt dispuși să încerce să recepționeze ce le comunici, alții din motive poate chiar independete de voința lor nu pot face acest lucru în momentul respectiv. De aici rezultă multe neînțelegeri și de cele mai multe ori încercările focalizate de a face pe cineva să recepționeze semnalul nu fac decât șă-l îndepărteze.

Așa că… din ce în ce mai des am început să tac. Poate că este vorba și de o oboseală. Poate că e mai bine să lași omul să își descopere sigur propriul adevăr. Oricum majoritatea suntem practicieni, așa că nu prea suntem mișcați de chestii teoretice.

Iar atunci când facem legătura între revelațiile personale și vorbe auzite de la alții acum x ani, singurul rezultat este un zâmbet sincronizat de un hmmm.

Data viitoare tot la fel o sa acționăm, la fel de siguri pe noi! O să respingem ce nu înțelegem fără să verificăm dacă “adevărul” nostru este chiar așa de adevărat.

Pe de altă parte, odată cu tăcerea mi se filtrează și argumentele. Multe dintre ele sunt excesive și prea stufoase. Altele își pierd relevanța odată cu momentul. Tăcerea aia are și o componentă de interiorizare, ca toate tăcerile. Poate fi considerată uneori și jignitoare, sau poate să îl enerveze pe interlocutor. Dar de cele mai multe nu îți mai pasă de nimic. Simți pur și simplu că indiferent ce ai face lucrurile se vor desfășura așa cum se vor desfășura. Vei fi iubit sau lovit, indiferent ce anume vei face. Vei fi înțeles sau transformat în dușman, indiferent cum vei încerca să te explici. Pur și simplu nu îți pasă prea tare de modul de desfășurare ulterior, deși viața ta viitoare va fi puternic influențată. Te simți pregătit pentru orice deznodământ și până la urmă cine poate ști cum e mai bine ca să fie bine.

Te lași cuprins de fatalism cu încredere nestrămutată că poți să duci orice.

Spui…Pula mea. si apoi taci.


Acțiuni

Information

2 responses

24 05 2013
NONO

N-am scăpat un cuvinţel din articolul dumneavoastră! Mi-a mers la suflet. Mi-a plăcut atât de mult, încât mi-aţi redeschis pofta de a scrie pe propriul meu blog. (Dacă e calculatorul liber. Dacă mă lasă Dacti!…)

26 05 2013
VreauUltimulLoc

Articolul tau🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: