Nu îmi place deloc treaba asta cu mister de dragul misterului. Este stimulant să vezi un film sau să citești o carte, ce te ține cu sufletul la gură și cu intuiția ghicindă.
Dar, vreau ca la final, să văd cum povestea se închide! Cum toate piesele de puzle pe care le-am ținut în palma minții se potrivesc undeva. Nu vreau să aflu după ce am făcut sute de legături că de fapt nu există nici o soluție reală.
Nu pentru că mi-ar displace nedeterminatul, deși oricum nu cred că este starea mea favorită, dar pentru că, dacă povestea a rămas deschisă și povestea a fost făcută de o minte umană, înseamnă doar că am fost păcălit. Am asistat la un truc de magie care n-a ieșit.
E ca și cum la final nu ridică palăria să îți arate ce se ascunde sub ea. Îți spune așa:
-Acum ce credeți că se ascunde sub pălărie? Apoi pleacă.
-Pula mea!!! Poate că nu se ascunde nimic, pentru că ești un magician prost. De ce aș presupune că ai făcut mare cacat de truc. Așa și cu poveștile astea misterioase neînchise.
Sunt neînchise pentru că nu a fost suficient de creativ să producă o enigmă interesantă, care să se rezolve. Nu vreau să speculez eu nimic, dacă aveam chef de speculat îmi imaginam eu o poveste și o speculam până la capăt. Nu îmi spui basme cu tentă supranaturală și la final le lași așa. Că nu sunt omul preistoric pe care îl speria shamanul cu povești fantastice să-l țină în frâu. Dacă nu ai o exlicație pentru tot ce ai povestit din imaginația ta înseamnă că ești un idiot care nu are imaginație.
Am citit curând cronica păsări arc a lui Haruki Murakami, o bună parte din ea am fost încitat de modul cum intrau diverse personaje în poveste de cum apăreau legături subtile și neașteptate între ele, ca la final să ma lase cu pula-n mână și cu perdeaua trasă.
Nu mai spun că după ce s-au succedat toate ciudățeniile din lume, ăia… protagoniștii au ars-o așa la modul chill. Ca și cum nu era nimic de mirat. Dacă trecem 3 înși printr-o întâmplare ciudată ne punem întrebari, încercăm să înțelegem ceva din asta, nu traim apoi ca vitele ce tocmai au primit o nuia pe cur să facă la dreapta. Nu, aia și-au vazut de treaba lor apoi.
Mi s-a părut o tâmpenie mare. Să ma bea la ouă!
VreauUltimulLoc 
:)) Dintre toate romanele scrise de Murakami şi pe care le-am citit (vreo şase sau şapte) cel menţionat de dvs. îmi place în mod deosebit. Şi asta datorită poveştilor separate pe care reuşeşte să le unească, a personajelor, dar mai ales a experienţelor prin care trec. De aceea nu prea vă înţeleg frustrarea. Este drept, nu e nici pe departe limpede şi se poate spune că lasă unele lucruri nelămurile, însă oricum lucrurile respective îşi pierd relevanţa înainte, astfel rezolvarea lor devine oricum inutilă.
Pai tocmai ca nu-si pierd relevanta, pentru ca prin acele mici lucruri mi-a fost trezit interesul. Nu imi vreau sa le las deoparte si sa accept finalul ala anost de genul el naste si ea moare.
Ca si cum ne intalnim pe un munte si eu spun ca am ajuns in zbor pana acolo dar ca nu mai conteaza, ca acum nu prea mai am apa in sticla si cum facem noi sa ajungem inapoi fara apa. Apoi mergem amandoi sa cautam apa linistiti.
-Frate spune-mi despre aia cu zburatul, nu ma freca ca nu mai ai apa in sticla. Ca daca nu spuneai ca ai ajuns zburand nu ma opream sa te ascult macar.
Cand am terminat cartea m-am simtit ca atunci cand dai jos un sutien cu mult burete. Nu vreau sa motivezi ca nu conteaza cat de mari sunt tatele. Daca nu conteaza de ce a pus burete, ca sa ii atragi pe aia pentru care conteaza?
Intelegi ce zic? 🙂
Pricep ce spuneţi, dar cred că am fost atraşi şi impresionaţi de lucruri diferite. Pentru mine romanul lui Murakami nu este unul cu adevărat fantastic deoare fantasticul este doar de fundal, interesat am fost de evoluţia lucrurilor şi mai ales reacţia personajului principal (bine, şi de relaţia lui cu eleva şi redarea luptea de la Khalkin Gol).
Toate mi-au lasat un sentiment de neterminare, inclusiv cu eleva =)). Nu partea fantastica m-a atras, dar faptul ca a lasat-o in deriva m-a enervat.
Hai ca izbucnesc in ras prin casa de vreo treizeci de minute, o saptamana o sa ma tot hlizesc pe postarea asta a ta, promit sa si termin intr-o zi 😀 Asa ma enervez si eu la filme, pai si care era „solutia”? Pula, nici una, cica ramane la latitudinea mea, sa cred ce vreau. Pai eu cred ce vreau la mine pe blog, nu dupa ce m-ai frecat la cap ore bune cu povestea ta fara finalizare. In fine, voiam sa spun ca am citit si eu cartea acum ceva ani, dar nu mai tin minte mare lucru. Credeam ca-s eu taNpita la cap, cand am descoperit asta: http://www.dailycotcodac.ro/2012/10/haruki-murakami-romanele-mele-sunt-programate-se-autodistruga-memorie-2-5-secunde-dupa-incheierea-lecturii-lasand-urma-aroma-placuta-dorinta-subconstienta-cumpara-urmatorul-roman/ Deci sa te bea. Da’ chiar, ai avut zbor usor pana sus pe munte?
am cititi articolul hahaha :)) super scris, a uitat sa zica de numele strazilor si cartierelor din tokyo si de o nelipsita fantana.
Am zburat jos ca eu am rau de inaltime, nu sunt genul cutezator care zboara spre soare sa piara apoi ca prostul metaforic. Eu voi trai 100 de ani,ca am grija sa ma hidratez si consum seminte de chia sau ceva.
Lumea e plina de magicieni prosti…sau doar neinspirati. Asa ca, get used to it.
Sunt impacat, dar pot sa ii iau si eu putin la pl.