Cât poți să păstrezi luciul și misterul, imprevizibilul și viața unei relații? Toate filmele se termină când ăia doi rămân împreună. Apoi ce se întâmplă… nu prea mai e subiect de film. Este plictisitor și pentru ei, ce să mai zicem de potențialii spectatori.
Nu o să critic relațiile de lungă durată.
Da, unele sunt o pierdere de timp și ucidere de clipe pentru protagoniști.
Da, unele sunt mai distructive ca rugina, dar totuși suficiente au încă o scânteie acolo. Acolo încă mocnește ceva, doar că… pentru așa ceva nu mai există rețete și sfaturi și public. Când ajungi în zona aia nu mai interesezi pe nimeni. Cumva ești scos de pe piață și reprezinți mai mult o problemă decât o soluție.
Ciudat este, că deși există multe lucruri care te leagă, când te afli față în față totul începe să scârțâie. Și nu la modul previzibil. Poate că e gălăgie în casă și nu poți să dormi. Poate că e frig și nu poți să stai dezbrăcat, deși vroiai să stai dezbrăcat. Poate că ești obosit și deși toată ziua visai clipe fierbinți, acum mai vrei doar șosete calde în picioare.
Nu mai vorbesc de duelurile de orgoliu. Cum orice mic și nesemnificativ rahat devine subiect de aliniat armate, tancurile și calăreții. Căci ce razboi e ăla fără o sarjă de cavalerie? Apoi urmează discuții interminabile, pe cauze inamintibile și motive inexistente. Probabil doar ca o acumulare de tensiuni în fibrele interioare ale relației. Probabil doar ca un obstacol pe care trebuie să-l treci, pentru ca apoi să ai voie să te bucuri de priveliște frumoasă și mici și bere sau cum petrece lumea timpul pe munte.
Oricum ideea de baza este ca lucrurile devin foarte ușor anoste, și nu mai știi de unde să le descurci. Atunci când nu vrei să le mai descurci nu prea mai contează aplici tehnica lu’ Alexandru Macedon. Atunci când vrei, te chinui și pui umărul. Mai tragi tu mai împinge celălalt. În general se iese la liman. Doar că nu de două ori în același fel și nu la același liman. E mai mult o chestie de dârzenie decât de înteligență și inspirație. Drep pentru care subiectul e destul de plictisitor.
Cine vrea să audă cu detalii cum alearga unul 20 de km? Și am mai făcut un km și respiram cam greu și apoi am mai alergat puțin și mă durea o glezna, dar nu m-am lasat… Apoi am calcat într-o baltă.
Chestii de cacat, pe care nici măcar protagoniștii nu își doresc să și le mai amintească, și își dezleagă colțul de la batistă într-o sticlă de vin.
Dar în final eu zic ca da, poți păstra luciul și poți păstra viața unei relații și după ani și ani. Poate că nu se întâmplă în cel mai sexy mod cu putință și poate că unele momente sunt mai memorabile ca altele dar în final nu toate experiențele trebuie să fie scenarii de film. Nu toate gesturile trebuie să fie elegante și delicate. Nu toate propozițiile trebuie să fie fără pula mea.
Unele lucruri trebuie doar să fie. Iar unele experiențe te leagă tocmai prin idioțenia lor.
VreauUltimulLoc 
Eu nu stiu, n-am avut niciodata relatii de ani, d-alea cu locuit in aceeasi casa etc. In capul meu, normal ca se poate sa ramana ceva-ul si dupa o suta de ani, si e cam cum spui tu cu limanul ala. Nu cred sa aflu vreodata, dar va cred pe voi pe cuvant 😀
Eu vreau sa scriu o carte plictisitoare despre un cuplu care doar este si tot este si apoi mor simplu :))
cel putin ar fi ceva nou :). Da ai grija cum ii omori, ca tentatia de dramatism mereu pandeste acolo. Sa fie simplu.
Vul mami m-am indragostit de tine!Esti asa profund…Am tot incercat relatii.Ca sint bisexuala,Femeia in avantaj.7gauriBarbatu numa 6.Eu merg numai pe recomandari.In afara de vocea si talentu te mai recomanda cineva?
Ouale, umbla vorba ca sunt fermecate, da plm stii cum e gura lumii.
E pa dracu. vul eu am inceput sa prefer femeile. Da cand le pun sa suga lindicu, credeam ca esti barbat. Nu sunt da iti pltesc ora. Dai cu limba o ora pe ceas. Surpriza nu le mai trebe bani vrea muschi. 5 minute si s-a termenat.
prea tareee!! :)))
Este exact chestia la care mă gândeam zilele trecute. După ce era să calc din plin într-un rahat, prea mare pentru a fi de câine, lăsat în mijlocul unei străzi. Era noapte, d-aia nu l-am văzut din start.
O relaţie înseamnă armonie. Care armonie se construieşte. Din greu. Iar persoana cu care ajungi să construieşti armonia se caută. Căutarea – ca o vânătoare. Nu stai în faţa teveului şi aştepţi ca ea, jumătatea, să-ţi bată la uşă. Dar ca să poţi încununa cu succes această căutare trebuie să te fi căutat mai întâi pe tine însuţi/însăţi, să ştii ce vrei de la tine, de la viaţă, de la ceilaţi/celelalte.
Altă cale nu este. Altceva se numeşte căsătorie – chestia aia naşpa în care, după un anumit număr de ani, cei doi ajung să se mintă pe sine că aşa e într-o relaţie, mai laşi tu, mai lasă celălalt, ura ce ne iubim. Fâs!
casatorie sau nu, nu cred ca exista garanti pentru degradarea relatiei. Oamenii se schimba, visele se schimba, pula nu se mai scoala la aceleasi umbre ca acum 5 ani.
Sau aleg sa ma sacrific pe mine, si cine sunt pentru a nu fi singura, din teama de singuratate. Inghit in fiecare zi atatea si ma refugiez in dragostea copiilor sau in dragostea prietenilor pentru a compensa nevoile care nu imi sunt indeplinite in relatie.
Naspa alegere.