Nu putem grabi desavarsirea

2 10 2012

Dacă într-un măr există un fruct, mult mai frumos decât celelalte, te aștepți să se coacă mai repede decât celelalte? Dacă îl culegi înainte să fie perfect copt, sau mult după ce s-a copt, la ce va folosi toată sincronizarea de calități ce l-a diferențiat de restul merelor.

Dacă tu muncești cu plăcere, folosindu-ți vituțiile și integritate, pentru a progresa într-un anumit domeniu, crezi că există posibilitatea de a trece neobservat? Dar dacă din grabă sau orgoliu îți vei dori să fii remarcat, mai repede decât îți este sortit, nu înseamnă că de fapt îți trădezi talentul și calitățile pe care le ai?

Oare mărul, care îți sare în ochi dintre celelalte, nu trebuie lăsat să se coacă pentru a deveni cu adevărat bun? Odată copt există o șansă ca el să treacă neobservat?

Nu îți pierde niciodată încrederea atunci când pui pasiune în ceea ce faci, nu vei rămâne nerăsplătit pentru asta. Trebuie să crezi în lucrul ăsta cu atâta convingere, încât să nu te mai gândești la recompensă. Ea va veni atunci când va fi cu adevărat binevenită.

Atunci când ți-ai desăvârșit calitățile și atunci când o vei primi cu naturalețe nu ca pe o surpriză. Crezi că un samurai se lupta cu vitejie pentru a primi răsplata nobilului? Ar fi fost cu mult sub demnitatea unui samurai să se gândească la răsplată. Un samurai căuta mai mult greutățile și pericolele decât răsplata, pentru că nu răsplata îi forja spiritul și îi întărea caracterul… greutățile o făceau.

O să vă întrebați, ce legătură avem noi cu samuraii? Dacă nu căutăm integritatea și puritatea sufletească a unui samurai, atunci cu ce drept revendicăm justețea recompensei? Cu argumentul că suntem mai puțin mediocru decât mediocrul de lângă noi? Cu orgoliul imperfectului în fața altor imperfecți?

Nu vă mai gândiți la răsplată, atunci când vă urmăriți visul. Răsplata va veni negreșit.

Crezi că poate o brățara de aur să scape neobservată, dacă o arunci în praf?

Crezi că poate un caracter integru să nu îți atragă atenția, pentru că nu se laudă?

Crezi ca poate un bun profesionist să nu ajungă cunoscut, dacă nu își face reclamă?

Lucrul pe care îl au în comun toate aceste cazuri sunt raritatea lor, și faptul că sunt dorite  de toată lumea.

Deci, folosiți-vă energia pentru a deveni integri , profesioniști, pentru a deveni aur. Nu vă preocupați dacă azi sunteți remarcați, dacă azi sunteți răsplătiți. Pentru că odată ce devi virtuos în ceea ce faci, toată lumea te va remarca, toată lumea te va stima și toți te vor dori în preajma lor.

Nu exista reclamă mai bună decât valoarea. Nu există consecvență care să nu nască valoare. Nu există piedică în calea valorii mai mare decât lipsa de răbdare.

 


Acțiuni

Information

17 responses

6 10 2012
Mas

Drumul spre iad e plin de intentii bune. Daca ar fi sa ma iau dupa ce scri pe aici as zice ca esti atacat de diavol.

6 10 2012
VreauUltimulLoc

Nu stiu ce anume te-a facut sa ajungi la concluzia asta, dar daca exista diavolul banuiesc ca toti suntem „atacati” de el in mod constant. Cam asta ii era menirea, nu?

6 10 2012
Mas

Raspuns corect! Nu! Menirea diavolului este sa ne arate ca exista Dumnezeu. Daca nu ar fir rau atunci nu ar exista bine. Daca nu ar exista urat atunci nu ne-am bucura de frumos. Fara sarac n-ar fi bogat, fara zgarcit n-ar fi generos, fara pacatos n-ar fi sfant… pricepi ideea. M-au amuzat “muncile” tale: sa fiu mai bun decat ieri, sa ma dezvolt personal, sa mananc sanatos, sa tin post, sa fac sport… De exemplu nu stiu cine era mai sfant Mehmet Fetih care a oprit jafurile si violurile la o zi dupa ce a cucerit Constantinopolul si l-a facut capitala de imperiu sau Bonifatie care in numele crucii nu a mai lasat piatra pe piatra din oras. Iar Fetih asta i-a tras-o pe la spate lui Vlad Tepes si lui frate-su iar Vlad a ramas socat emotional din copilarie iar cand s-a facut mare si a ajuns domnitor pe care punea mana ii baga un bat in fund iar Tutea Petre care zicea ca a stat 13 ani la puscarie pentru un popor de tampiti il dadea exemplu si povestea ca pe el, Petre, l-a l-a tinut in viata, prin puscarii, credinta desi arata ca un diavol si a trait o caruta de ani fara dezvoltare, sport sau mancare sanatoasa. Si mai era unu’ Boca care a murit cu ceva vreme in urma si zicea ca or sa vina vremuri in care mintile oamenilor vor fi intunecate de tot felul de prostii dezvoltare, sport, mancare sanatoasa si yoga. Cand Malraux dupa ce a spus Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc si a corectat ca sensul a fost ca umanitatea trebuie sa gaseasca un model de om a fost intrebat: Poate religia sa dea un astfel de om? Si el a zis “Poate” adica nu e sigur.

7 10 2012
VreauUltimulLoc

sa inteleg ca raspuns corect e ca menirea diavolului nu este sa ne atace este sa ne aratte ca exista Dumnezeu. Asa cum raul releva binele si lumina intunericul, dar cum o face efectiv? Cum ne arata ca exista Dumnezeu? Nu prin inselaciune si ispita cum ar veni modul sau de a ne ataca. Cred ca am raspuns din prim acorect ca si cum am priceput ideea. Pentru un aparator al unor principii luminoase esti incarcat cu un pic prea multa agresivitate si dispret ar fi bine sa fii atent si la asta, atunci cand cauti paiul din ochiul altora. Da, caut sa ma dezvolt personal si fac sport si mananc sanatos, sa tin post, pentru ca toate acestea fac parte din procesul de a iti cladi un spirit puternic. Iar atunci cand ai un spirit puternic, puterea aia o poti folosi in ce mod vrei tu. Poate ca unii si-au cladit spiritul in puscarie altii in pesteri dar nu sunt atatea puscari si pesteri sa curpinda 7 miliarde. Asa ca unii trebuie sa iti cladeasca spiritul in societate, si atunci te descurci cu ce poti. Nu cred in sfintenie venita din frica ci in sfintenie pe care o descoperi tu in tine. Modul in care o faci este atat de personal incat nu se va potrivi de la un om la altul. Asa ca poate modul in care o fac eu sa iti para extrem de ciudat sau gresit si poate ca ai dreptate dar e singurul in care eu pot sa o fac si exista o sansa la fel de mare de a fi corect. Tu ce ai alege in locul meu? de fapt tu ce ai ales in locul tau? Care sunt muncile tale?

8 10 2012
Mas

M-ai bagat in ceata! Eu aparator de principii luminoase? Care sint alea? Agresiv? In armata aveam un malai mare de pe varf de munte din Alba, nu stia sa scrie, sa citeasca si de-abia intelegeam ce vorbeste in rest baiat de treaba nu deranja pe nimeni. Si intr-o zi vine la masa Gigi muschi din Constanta care semana cu Swarzeneger viata sanatoasa, tras de fiare, mancare rationala, cel mai tare din parcare ca-l pupa in cur pe colonel, sa se dea mare, ii arunca castronul cu ciorba lui malai mare si zice cu dispret “Stai pe locul meu?”. Asta, calm, se sterge la gura si cand ii arde un dos de palma lui Gigi din intoarcere il da cu capul de pereti, ii sparge nasul dupa care isi ia castronul de jos, il scutura, se duce la cazan, isi pune doua polonice cu virf si isi continua programul. A doua zi la raport colonelul il scoate in front si incepe sa caute paiul din ochi: -Tovarasu soldat de ce esti asa agresiv?-Bai tovarasi coloniel poi m-o dierangiat di la masa! Muncile mele? Acum trei ani aveam copil, casa, nevasta, masina si lucram cu o tipa care umbla cu chestii d-astea de ale tale, ii spuneam “paranormala” care ma intreaba: “Ce iti doresti in viata?” si eu zic Nimic, am avut tot ce mi-am dorit. Intre timp ma divortez raman fara casa, copil, nevasta, masina, ma mut singur cu chirie si in urma cu 2 saptamani imi zice paranormala: Felicitari, esti tare, ti s-a indeplinit dorinta!-Care e aia? “Nimic”. Pe moment nu mi-a picat fisa- paranormala vorbeste multe, cine o asculta?-mi-am adus aminte acum, noroc ca m-ai intrebat, cine cere nu piere! Sau probabil asa lucreaza, efectiv, diavolul, Dumnezeu inca nu mi-e clar si le sint recunoscator la amandoi pentru ca pina la urma le-au combinat bine. Eu sint doar un cititor in trecere pe aici, tu continua-ti programul, poate ti se indeplineste dorinta, oricare ar fi aia!

8 10 2012
VreauUltimulLoc

Daca nu aperi niste principii luminoase care este de fapat ideea pe care incerci sa o transmiti, ca acum m-ai pierdut tu pe mine.Plus ca nu stiu ce inseamna catalogarea aia paranormala, in care ma incadrez si eu se pare. In general cand sunt catalogat ca d-asta cu viata sanatoasa cu sportul ca si cum ar fi o anomalie ma amuz. In fapt viata sanatoasa si sport e normalul dar pentru ca lumea s-a departat de normal am ajuns eu ciudat. Iar faptul ca ma preocupa o evolutie pe parte spirituala iarasi nu inteleg ce e anormal, cine nu evolueaza inseamna ca involueaza, sau poate ca e doar o superstitie. chestia asta. De continuat imi continui programul ca altceva nu am ce sa fac dar ascult cu interes si parerile altora ca asa imi largesc orizontul. Deci in concluzie de ce crezi ca ma ataca diavolul? Doar pentru ca incerc sa fac lucrurile maine mai bine ca azi si pentru ca incerc sa nu manac toate mizeriile si sa nu imi treca o saptamnaa fara cateva ore de miscare? Astea sunt semnele?

14 10 2012
Mas

Astea sint semnele. Ce intelegi tu prin diavol?Ceva cu coarne care iti da foc la cur? Eu inteleg oameni obsedati. N-are importanta obsesia ca e “buna” viata sanatoasa, sport, rugaciuni sau “rea” femei, alcool, injuraturi. Ce intelegi tu prin dumnezeu? Te scoli de dimineata, faci 3 cruci si dai pomana la toti cersetorii de pe drum? Eu inteleg oameni corecti. Nu are importanta ca e “bine” sa ii dai portofelul inapoi unuia care l-a pierdut sau “rau” sa ii tai gatul nenorocitului care a violat un copil. E ca in vorba aia legea nu e acelasi lucru cu dreptatea. De exemplu sint popi ca Popa Balint care au pus mina pe arme ca sa apere turma si popi care fac profit din nunti, botezuri, inmormantari cam peste 95% din astia contemporani. Cine e cu Dumnezeu si cine e cu diavolul? Aia care au luptat cu arma pentru credinta in oameni si idei sau aia care lupta cu crucea si cu limba ca sa isi umple buzunarele? Sau un exemplu mai lumesc: un executiv-adica unul care trebuie sa ii spui ce sa faca- a ajuns director general intr-o companie pe linia de plutire pe care aproape a bagat-o in faliment prin niste investitii nefericite, omul painea lui Dumnezeu corect, n-a injurat sau nedreptatit pe nimeni, cu exceptia diavolului de contabil care ii tot atragea atentia ca a luat-o pe aratura si n-are finantare. Dupa dezastru a plecat sa ii bucure pe altii cu geniul lui si a venit un manager adevarat care a reusit sa redreseze si rentabilizeze compania in 2 ani. Dupa care geniul investitional s-a intors, baga in buzunar 20% din fondul de salarii intr-o companie cu 50 de oameni pe care ii conduce obsedat la faliment printr-o noua investitie nechibzuita, patronii asteapta sa se pricopseasca iar contabilul crede ca are déjà-vu dar n-are chef sa o ia de la capat cu painea lui Dumnezeu. Eu as zice ca geniul investitiilor e atacat de diavol sau drumul spre iad e plin de intentii bune. De ce? Pentru ca omul asta nu e in competitie decit cu el insusi, restul companiei stiu cu ce au de-a face inclusiv patronii care l-au pastrat pe managerul adevarat la o alta firma ca sa dreaga borangicul cind s-o imputi treaba. El vrea sa isi demonstreze ca este un mare manager de dezvoltare desi meseria lui de baza e casier, adica vrea sa fie mai bun decit ieri.

14 10 2012
VreauUltimulLoc

Nu prea are noima ce spui. Nu sunt de acord cu parerile tale, exemplele sunt total pe langa subiect. Credinta in Dumnezeu e in primul rand ceva personal si intim, iar tu dai tot felul de exemple superficiale cu cruci si pomeni. Ala cu managerul chiar nu il vad legat nicum de discutia noastra. Sunt speculatiile tale despre o situatie asa cum speculezi si despre mine, intr-un mod gresit. Eu nu sunt obsedat de nimic. Pur si simplu am anumite directii in viata. Drumul spre iad este pavat de intentii bune asa si? Apa e unda, cerul e sus, d-astea. Poate nu reusesc eu sa iti urmaresc rationamentul sau poate nu stii sa te exprimi. Din toate comentariile nu am inteles nimic, decat ca tu crezi ca sunt atacat de diavol si apoi doar o amestecatura de clisee si chestii aparent religioase dar total pe langa religie. In loc sa dai multe exemple despre altii da exemple despre tine. Daca citesti Biblia o sa vezi destul de clar cine este diavolul si ce urmareste. Si conform ei toti suntem ispititi constant de diavol.

15 10 2012
Mas

Normal VUL ca povestile mele nu au nici o legatura cu agenda ta!Pt. ca tu esti stapanit de diavol iar eu lucrez cu Dumnezeu!Asa ca o sa iti dau exemplu de povestile pizdii!De ce vrei sport si viata sanatoasa si alte parascovenii?Pentru ca esti impotent! Hei stai relax esti prietenul meu diavolul! Daca vrei perversa de pe tirgu ocna ia-o p-astaLA tine sau la hotel, bruneta cu un chef nebun si cu multa placere, gata de a te face sa te simti ca-n paradis, fara graba sau alte chestii, nu raspund la privat,
0753.642.698 15 Oct 11:00. O cheama Irina, o tampita de 21 de ani care i-a facut lu tac-su casa la Aparatori si asta a dat-o afara ca a prins-o ca e curva. Si eu cu Dumnezeu de mana i-am aruncat chilotii pe geam. Da am platit-o boiereste… Ca sfintu duh. Acuma ma duc sa ma fut cu asta ca e peste drum la romana si abia astept sa i-o bag in esofag.. DULCE si picanta, sexi rau, draguta si rafinata, dornica de sex alaturi de care poti petrece clipe de neuitat, ai fantezii neexplorate? Cauti ceva diferit? Stilata, discreta si plina de erotism, 2 domnisoare, 15 Oct 11:00
0724.838.538
Bucuresti
Daca nu se uda si imi face bube pe pula te anunt ca sa nu te pirlesti si tu … lucrezi cu limba.Doamne ajuta! Ce vorbim aici nu se pune si asa nu citeste nimeni!

15 10 2012
VreauUltimulLoc

mda, fiecare cu pizda ma-si. Ma bucur ca ai identificat motivul pentru care fac sport si prefer sa mananc mancare in loc de chimicale. Ca doar Dumnezeu a spus clar, mancati cacat albastru si zaceti ca vitele la televizor caci asta este izbavirea si viata, sau ceva de genul.

Anunturile de genul nu ma intereseaza, prostitutia nu ma intereseaza, cel putin nu inca. Banuiesc ca asta e unul din avantajele traiului sanatos. Dar tu nu te opri din delirul tau, simte-te bine😉.

ps: nu pari genul care sa faca ceva boiereste, ti se pare tie doar. Asta cu boieria o ai sau n-o ai, iar tu n-o ai.

4 11 2012
nirvanadream

Comparatia cu marul nu are nici cea mai mica legatura cu ceea ce crede nenea asta de mai sus, aceea a hranei sanatoase. Cel putin eu asa percep articolul. Si da, sunt total de acord cu ce ai scris acolo, atat de „de acord” incat mi-ar face o deosebita placere sa pot sa rebloghez postul tau. Multumesc !
Desi sunt de acord ca „cea mai buna reclama este valoarea” nu sunt de acord ca „nu exista consecventa care sa nu nasca valoare”. Pt simplu fapt ca multi sunt consecventi in a urma cai gresite, in a face ceea ce nu le place, sunt consecventi in ignoranta, in egoism si infatuare si astea nu nasc adevarata valoare.

4 11 2012
VreauUltimulLoc

Da este adevarat ca atunci cand esti consecvent in a te autosabota rezultatul este o perfectionare in a te autosabota. Intr-un fel e tot un nivel de valoare :)) in a face ceva rau dar foarte, foarte bine.

Ps: poti sa faci ce vrei cu el (articolul)

5 11 2012
Camelia

Valorile sunt sau ar trebui să fie cele ale preţuirii vieţii, încrederea în ele; crezul fiecăruia…valorile sunt sau ar trebui să fie cele ale adevărului, iar adevărul oricui cel al virtuţilor, acelea care ne făuresc lumea pedinăuntrului.

6 11 2012
VreauUltimulLoc

Ar trebui, dintr-un punct de vedere subiectiv🙂. In abstract orice perfectionare este o valoare.

6 11 2012
nirvanadream

Reblogged this on Memoriile unei maseuze and commented:
Sub impulsul adevarului reliefat de „Nu exista reclama mai buna decat valoarea” va invit cu drag sa lecturati un articol ce mie-mi place tare mult.

6 11 2012
Lori

foarte frumos articolul! ma bucur ca se mai vorbeste despre integritate si despre valorile morale

7 11 2012
VreauUltimulLoc

ma bucur ca se citeste cand se vb despre asa ceva🙂.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: