.

Sunt bărbat și inevitabil simt nevoia unor provocări de natură fizică. Pe lângă placerea de a face efort, cel mai stimulant drog este să mă bat. Sună destul de primitiv dar cred că venim cu treaba asta adânc brăzdată în codul genetic. O dovadă clară că încă mai avem reminescențe animale în noi. În acelși timp violența ca și o agresiune unilaterală îmi repugnă. Poate că este greu de tras linia între a te lupta cu cineva și a agresa pe cineva, dar linia există și e foarte puternic observabilă pentru oricine este implicat efectiv într-o situație de genul.

Cum sunt o persoana civilizată încerc să îmi stăpânesc  astfel de porniri violente și să le eliberez doar în situații controlate. Unde agresivitatea se elibereaza într-un mod relativ sigur și fără efecte adverse, adică la sală. Dar ce să vezi, când doi oameni se bat imprevizibilul există.

În mai mult de 5 ani am avut norocul să nu accidentez pe nimeni. Acum trei zile am reușit să rupt un nas, încă mă urmărește troznitura aia a piramidei nazale la impactul cu metacarpienele mele. Sunt momente când timpul pare pur și simplu că se expandează și nivelul de percepție ți se multiplică, permițând unei suite mult mai mari de detalii, să se întipărească în memorie.

Deși știu că e un risc asumat de toți care se bagă în chestia asta, deși știu că nu a fost intenționat… știu și că m-am lăsat luat de val și cum că aveam un nivel de experiență mult mai mare decât adversarul probabil că aș fi putut evita întâmplarea. Nu știu, îmi pare rău.