Sunt oficial un vagabond drogat

14 01 2012

Aveam de mult bănuiala asta dar azi mi-a fost confirmată. Nu că sunt un vagabond drogat, am pus titlul intenționat ca ăia din click, doar că arăt că unul din ei.

Să vă explic.

Trec zilnic în drum spre sală… da merg cam mult la sală, pe lângă un magazin de vise.

-Nu trebuia să fie închise mizerile astea? Mă rog, fiecare cu pizda mă-si.

Mereu, când trec pe lîngă el, văd clienții dând târcoale. Toți au niște fețe osoase, nerași cu niște glugi în cap sau sepci. Aspectul general e de oameni fără adăpost deși cred că nu toți sunt în situația asta. Unii vin cu taxiul, plm dacă n-ai casă de unde naiba vii cu taxiul. Mă gândesc și eu, că nu am experiență în problemă.

Acum treaba e că după ce îi văd zilnic, chiar și la prima oră înainte să se deschidă magazinul respectiv, am ajuns să îi recunosc așa ca și categorie socială. Pe unii îi văd din stația de RATB când nu sunt efectiv să cumpere ceva, uneori mai încearcă să vândă câte un electrocasnic. Per ansamblu e tragico-comic să ai parte live de comportamentului unui drogat. Chestie care în general o vezi în filme, sau în cartiere mai nașpa ca al meu. Eu stau în primăverii, adică nu chiar acolo, acolo dar e ca acolo. Tot case, tot oameni singura diferență e că îi zice rahova în loc de primaverii.

Detalii… deci unde vreau să ajung cu povestea asta dezlânată?

Pai, dacă eu îi văd deja ca pe o categorie aparte înseamnă că au un look aparte. E, azi când veneam de la sală. Ca de obicei îmbrăcat într-un trening ordinar, cu un hanorac, cu gluga pe cap. Eram ud în cap și afară e “frig”, zici că e o primăvară prematură. Cu barba crescută în voia ei de vreo săptămână, văd doi drogangii care se uitau la mine și se sfătuiau. Când ajung lângă ei duduia își face curaj și mă întreabă.

–          Ai să ne dai și nouă o foiță?

–          Nu. Ce dreacu o fi aia? Dacă știe cineva jargonul să îmi explice și mie ce cacat consumă aștia.

–          Hai bă că ți-o plătim. Și scoate niște bani. Să nu mai așteptăm aici degeaba.

Bănuiesc că era închis magazinul… sau ceva.

Concluzia:

  1. Ce se vinde acolo e garantat „drog de mare risc”. Fac băieții coada la prima ora mai ceva ca pizdele de la contabilitate la automatul de cafea.
  2. Dacă e unu de la ANTIDROG curios unde e magazinul și dacă e ilegal îi explic eu cum să ajungă acolo.
  3. Dacă e unu de la fisc interesat să știți ca nu cred ca le dă bon de casă.
  4. Cel mai important e că arăt ca un client obișnuit al magazinului respectiv. Ăia doi n-au avut nici o îndoială că nu aș avea foiță-coiță la mine. Deci am picat d-ăla nașpa care nu ajută un frate la ananghie.

În altă ordine de idei cred că nu sunt departe de ce credeau ei. Doar mă întorceam la ora 10, sâmbătă dimineața, de la sală unde tocmai îmi luasem porția de endorfine, după un post negru de 24 de ore.


Acțiuni

Information

4 responses

14 01 2012
PhotoLeoGrapher

Nu mă vei convinge, cât ai vrea tu🙂 … nu mă vei convinge că endorfinele duc la acelaşi rezultat ca şi nebuniile alea consumate de degeneraţii ăia psihici…😉

14 01 2012
VreauUltimulLoc

Clar ca nu.
Endorfinele au efect din ce in ce mai bun spre deosebire de droguri care sil pierd in timp. Si endorfinele au alte efecte adverse gen un fizic atletic, pofta de viata, energie, sanatate.
Clar ca nu se pot compara😀

Trist e ca degeneratii aia psihic au ajuns asa consumand substante legale in timp ce pentru o tigara de marihuana faci puscarie.

14 01 2012
octavian

Pare genul de scenariu care se poate derula în P-ța Domenii. Și acolo e o frăție de-asta de cagulați nerași la primele ore ale dimineții. :-S Și ai dreptate, același lucru m-am întrebat și eu, homeless-i nu sunt, că vin cu taxiul.

16 01 2012
Vis

Pfff…ma speriase titlul!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: