Am terminat cu bine semimarathonul. Accidentarea de la genunchi nu mi-a făcut nici o problemă.
Timpul scos este irelevant pentru că 13 km din cursă i-am făcut alături de soție în ritmul ei. Oricum cred că este cel mai solicitant semimarathon montan din țară.
Are 21,8 km din care prima jumătate e o urcare susținută, urmată de o coborâre mai dură decât urcarea. Peisajele sunt superbe fiind o bună parte traseu de creastă.
Organizarea a fost mai slabă decât la echomarathon dar per ansamblu a fost frumos.
O observație fără legătură cu postul acesta legată mai mult de ceva văzut la televizor.
Un om cu spirit de campion plânge pentru că limitările fizice nu i-au permis să facă mai mult în timp ce un om obișnuit plange când atingerea limitărilor provoacă durere. Eu nu am un spirit de campion pentru că deși sunt dispus să trec de limita durerii pentru a da tot ce pot nu voi plânge niciodată pentru că nu am putut mai mult. Cred că nu îmi doresc cu adevărat să câștig ci mai mult să particip.
VreauUltimulLoc 
Deci te-ai intors invingator!Felicitari!Si tie si sotiei! 🙂
Castigator necastigator, macar esti bineee! Felicitari 🙂
multumesc :).
Sincer te inividiez.. Nu am ajuns inca al acel nivel in care sa renunt la competie 😀
Nici eu nu am ajuns la acel nivel, pur si simplu nu sunt competitiv.
Felicitari pentru cursa!
… ca si viata…. si ea este o cursa si nu este pentru nimeni o surpriza cum se termina … important este ca ai participat si mai ales cum ai facut-o!
So, I agree your point of view!
Imi plac pozele tale ;).
Thanks 😉
frumoase fotografii! felicitari