Decentilor

23 06 2011

Bă în lumea asta mică, în care ne învârtim, există o problemă. Sunt optimist, există multe probleme. Sunt pesimist, de fapt nu există nici o problemă așa trebuie să fie lucrurile, adică sucite. Deviez filozofic când de fapt vreau să zic altceva. Parcă aș fi o femeie la ciclu nu? (mulțumită?)

Așa, despre ce vroiam să scriu? A da, deci… trag concluzia fără să zic nimic.

Hai de la capăt.

M-am simțit discriminat. (indicații regizorale: oftat prelung, scărpinat la coaie melancolic sau melancolice, plm).

Bă a înebunit lumea, dar nu așa ca de obicei ci invers. Am fost în weekend într-o terasă, o terasă unde cântă muzică rock. În terasa unde cântă muzică rock normal ca era plin de rockari. Eu în tinerețile mele apuse, când credeam că la 30 de ani ești bătrânt, spre deosebire de acum când cred că sunt pe panta ascendentă, am ars-o și eu cu plete în ochi și blugul tăiat. Si cumva vedeam rockarimea ca fiind oameni rebeli pentru care aparențele nu conteaza. Conta fondul nu forma, chiar se revoltau împotriva formei pe alocuri. Probabil că așa și era. Azi nu mai e. Azi rock-ul e un fel de umbră a ce a fost o dată. Acum e doar o adunătură de oameni cu gusturi muzicale similare și concepții de babă în tranvai. Și-au ales o imagine și s-au agățat de aia ca fiind stasul. Papagali ce nu pricep nimic.

De unde vine supărarea o sa ziceți? Pai e simplu, prin ce se deosebeau rockari de restul lumii? În afară de faptul că ascultau rock? Păi prin faptul că se îmbrăcau nonconformist. Nu te-ai fi așteptat să fii nelalocul tău indiferent cum ești îmbrăcat într-o terasă de rock. Eroare, se pare că azi ești. Eu când mă duc acasă în general îmi calculez ce antrenamente pot să fac diferit de ce fac în București. Așa că mi-am cărat după mine preponderent haine sport. În terasa am ieșit la modul lejer cu bermude trei sferturi și cu un maieu negru. Nu d-ala belit de atărnă și ești mai mult dezbrăcat, nu, unu d-ăla cuminte gen tricou fără mâneci mai mult. Bă se uitau ăia la mine de zici că defilam în pula goală pe acolo.

Am vorbit cu niște cunoscuți, cu apropouri d-alea ca ai venit cu hainele astea mici. Wtf, coaie ce să zic dacă eram un burtos bășit cred că nu era nimic anormal să fiu în maieu vara în terasa. Așa că arăt bine și stau hainele pe mine cum ar trebui să stea se pare că se simte lumea deranjată.

Nu sunt paranoic recunosc o privire de sus când văd una. Pula mea, recunosc o zeflemea de rockar când pornește o manea în tramvai. Deci eram ciudat între băiețași acolo. Zic băiețași că din ceata de flăcăi ce erau o data acum era o adunătură de supraponderali de 40 de ani și niște adolescenți plăpânzi ce se uitau chiorăș la mine probabil că de ce nu am burtă.

De aici am remarcat ca asta a ajuns o caracteristică a societații de azi. A ajuns o rușine să arăți bine, se fac glume sarcastice despre oamenii care nu sunt descompuși de lene și rotunjiți de cola. Dacă ești un gras slinos e foarte normal să porți un tricou mulat, în schimb dacă ești atletic trebuie să ai o cămasă cu mânecă lungă închisă până la gât. Păi ce facem ne dăm mari? Suntem ostentativi?

Adică restul lumii când își ia haine așa cumpără. Bă să nu îmi iau hainele astea că arăt prea bine în ele. Stai să îmi pun flanea vară să nu cumva să se complexeze vreun băutor de bere. Când un gras își ține tricoul ridicat și își mângăie balonul gata să pleznească nu se uită nimeni chiorâș, dacă unu bine făcut flutură doua secunde tricoul să se răcorească repede sare unu că ce faci ba ne arați ca ai muschi? Atâta grija n-am văzut de mult. Brusc devin toți iubitori de modestie exagerată când e vorba de alții.

Mă plictisesc maxim comentariile despre persoanele care arată bine și se îmbracă de așa natură încât să fie puse în valoare. Recunoașteți dracu că vă ia 3 ore să găsiți ceva de îmbrăcat să vă ascundă defectele și înebuniți de ciudă când altul arată bine.

Personal când văd pe cineva care arată bine îmi face plăcere. Fie bărbat sau femeie, nu e vorba de sexualitate e vorba de forma naturală. Omul e frumos în forma sa naturala, la fel cum sunt toate animalele. Dacă e și îmbrăcat decent și potrivit nu văd ce e de criticat.  Iar în ziua de azi e foarte ușor să fii îmbrăcat decent. Faza cu terasa a fost doar click-ul, ce spun aici am observ frecvent când apare în peisaj o femeie sau un bărbat în formă. Eu nu pot să zic că mă simt prea afectat întrucât am o constituție ce nu impresionează atunci când sunt îmbrăcat. Iar dezbrăcat sunt ca orice om normal care își folosește corpul. Adică sunt “făcut” în accepțiunea modernă, slabut în orice alt timp trecut. Dar inconștient am ajuns să îmi iau precauții să dau tricoul jos. Vorbesc de situații normale când un barbat ar putea să stea fără tricou liniștit. Gen când practica un sport sau muncă fizică în soare, când e la iarba verde etc. Pudicitatea asta selectiva e minunată si dragostea de discretie si decenta și în general de bun gust. Adică, nu se face domne așa ceva, daca ti se vede gâtul e rușine. Ipocriții pulii.





Cam cum ma simt

14 06 2011

Trec aşa uneori printr-o stare de lehamite. Mi se ia așa de specia umană. Nu la modul agresiv dar asta doar pentru că violența îmi repugnă. Deși îmi place să mă bat, de fapt violența nu îmi place de loc. Pentru voi ăștia care nu stiți să colorați cu nuanțe e mai greu de explicat diferența între o bătaie și violență. Să nu divaghez.

Deci nu aș face nimanui ceva rău dar aș prefera ca mulți să nu existe în câmpul meu vizual. Nu e o respingere activă e mai mult un sentiment de plictiseală. Cam ca atunci când te uiți la tv pe canalele stupide românești. Măcar acolo poți să închizi mizeria. Așa… ce să închid?

Manelele ce zbiară, din mașina de jos a formei de viață presupus inteligentă dar in fapt antrenată cu ardoare în procesul de a demonstra contrariul? Pentru unele probleme simple nu există soluții. Ce poți să faci grătarului care te afumă la tine în casă de la apartamentul de sub? Dar nu e vorba despre deliciile vieți la bloc într-un cartier mizer ca rahova. Nu e vorba nici despre disonanța emanată din toți porii de acest oraș paradoxal. Nu, e vorba de o stare ce mă cuprinde și față de care nu am chef să lupt cu nimic. Pur si simplu mă scald în ea ca porcul în mocirlă. Îmi fredonez imnul “Dă-vă-n pula mea! „. Imn ce ar putea să îmi onoreze steagul dacă aș avea unul. Dacă aș fi un spirit revoluționar cred că aș îndemna la revoltă, să golim coșul pentru a rearanja merindele. Să răsturnăm ordinea mondială. Dar pentru ce, pentru noua ordine mondială? Uneori jurnalismul ne-a răpit orice șansă la o secundă de pasiune prin banalizarea oricărui concept. Orice ideii îți vine în gând e deja un clișeu. O să facă maine furori lady gaga îmbrăcată modest.

Aș putea să zic, nu am chef azi dar au zis alți pe o linie melodică de căcat. Da, nu imi place vama veche, mă piș pe melodiile lor care sunt triste și când încearcă să fie hazli.

Cred că sunt un om rău pentru că altfel nu se explică. Poate că sunt un om rău uneori. E posibil? Să fii uneori rău? Nu sunt rău la modul activ, sunt predominant pasiv, poate că e mai rău așa. Sunt doar o resursă a societății ce se epuizează lent pusă într-o poziție ce nu o avantajează. Dar societatea se scarpină la coaie cu gândul la acest concept neplăcut mie,  pentru că ea are o soluție. La fel cum unele specii nasc toți puii o dată pentru a satura prădătorii și totuși a supraviețui suficienți membri așa si omul revarsă o miliardime de oameni pe pământ și câțiva sigur vor face ceva.

Aș putea să fiu unu dintre ei nu? Așa scrie pe orice slogan publicitar și de dezvoltare personală. Dar eu nu vreau să fiu nimic îmi e lene de tot. Îmi e lene de voi în special voi toți pe care vă percep ca pe o obligație. Dacă mă asez pe vine să îmi leg șireturile se asează repede încă cinci lângă mine cu numere pe tricou. Gata de start și cu sticlirea competiției în ochi. Plecați în pula mea de disperați nu vă mai ajunge pământul asta. Mereu sunteți într-o goană și într-o demonstrație de ceva. Mereu urmăriți un țel. Mă obosiți din cale afară. Mă obosiți și mai ales mă plictisiți. Am perorat odată pe tema oboseli. Atunci am susținut o idee dar în final oboseala asta există. Vine din sunetul de scremere ce iese din toți plămânii pământeni în același timp.Ne îmbulzim undeva ca oileîn prapastie. Deși aceiași prapastie mă va inghiți și pe mine nu asta mă deranjează, ci faptul că mă grăbiți acolo. Ai mers vreodată pe peronul metroului fără grabă când se apropie metroul? Ești îmbrâncit din toate parțile ești luat pe sus ajungi să fugi fără să te grăbești undeva. Eu dacă vreau să nu mă îmbrâncească nimeni nu mă îmbrâncește. Se lovesc ca muștele de zid fac un pas buimac în spate și ocolesc nedumeriți. Dar nu e suficient, deja ai făcut un efort pentru a te menține în starea ta de lipsă de efort. Deja s-au căcat lângă tine când îți ascultai concertul de cameră. Ți-au vorbit de cifre când tu gândeai concepte și forme și culori. Poți să le fuți dinții din gură, poți să te retragi la capatul lumii poți să faci multe mai puțin un singur lucru. Nu mai poți niciodată să revi la a te gandi la concepte, la forme, la culori, nu mai poți să revi în starea naturală. La acțiuniile spontane venite din impulsuri spontan neplanificate ne calculate. La a fi tu. Pentru toți cei care mă agresați zilnic direct sau indirect nu am decât un indiferent să vă fut în gură. Mă piș apatic pe voi, apoi oftez în fața destinului implacabil ca ciobanul din miorița. Timp în care râul ramul se scarpină gânditori la coaie așa cum o fac de secole și cum o să o facă încă multe secole de acum în acolo.