Revelația evidentului ignorat intenționat.

Bă, părinți model, după părerea voastră, care e cel mai important lucru pentru un copil?

Să ai grijă de el, să îl crești, să îl educi? Dacă crezi că există așa ceva deja ai răspuns greșit.

Bă copilul e un om, știu că nu prea vă vine să credeți dar chiar e un om. Are aceleași priorități ca noi toți. Adica toate pe care nu le are. Dar, ca orice om, e rezonabil când vine vorba de a se mulțumi cu rahatul în care se scaldă.

Așa că, nu trebuie să fii un geniu ca să știi cum să crești un copil.

Orice prost poate să faca asta, dovada că mulți chiar o fac. Dar ca să îl crești bine ai de îndeplinit o condiție minimă. Să nu fii traumatizat psihic. Dacă ești traumatizat psihic îi vei transmite și lui trauma lui în aceiași forma sau în alta. Dar cum toți suntem traumatizați asta e o utopie. Utopiile nu sunt rele doar ca sunt prea rare, un defect major în schimb este că în realitate nu se întâmplă niciodată. Iar ăsta chiar e un defect pentru orice filozofie.

În concluzie cu toții o să ne traumatizăm plozii. Cred că așa e menit să fie, dar cum noi ne fălim că îi iubim. Ca o paranteză, personal nu prea am eu mare încredere în iubirea unui om care e mai precisă ca un fascicol laser. Genul ăla care merge cu câinele în lesă și înjură sau lovește un câine vagabond. Revin, îi iubiți vă cred. Iubindu-i, voi  o ardeți așa dramatic și melodramatic cum că ați face orice pentru ei, ba chiar v-ați da și viața. Nu sunt eu omul care să cer așa un sacrificiu, dar vă cer altceva. Cu ce autoritate o fac? Cu autoritatea supremă că alta n-am.

Bă vă cer să deschideți ochii. Sunteți un cuplu, viața de cuplu e grea, te mai cerți te mai impaci… sau nu.

Într-un moment, mai mult sau mai puțin potrivit  vine femeia la tine și zice. De luna viitoare nu mai e nevoie de anticoncepționale, ca și așa nu si-au făcut efectul. După un răgaz de gândire foarte serioasă și calcul matematic, decideți că egoismul e destul de mare în voi încât să vreți să vă replicați în minim un exemplar, cu siguranță foarte reușit.

Apoi plini de iubire cum vă știu începeți și scrieți cu pixul exemplului și al demagogiei pe foaia goală, care e mintea neformată, a proiecției bisectoarei celor două lini din palmele voastre stangi, mai mult sau mai puțin concurente de altfel. Adica vă educați copilul, fructul unei nopți de vara.

Bă ceea ce nu pricepeți de loc e că educația nu se face prin cuvinte. Prin cuvinte ești învățat să cumperi. Ești dresat să te supui dar spiritul nici pulea nu ți-l educă prin cuvinte. Ăla se educă prin exemplu, prin exemplu de iubire. Dacă tu ești un comun exemplar al acestei țări, vei considera ca eu o ard ampulea, că ce iubirea ne dă să mâncăm? Coaie să vezi ca îți dă.

Sunt supărat rău pe voi, toți învățați copiii să fie orgolioși să fie isteși și materialiști da câți vă pierdeți timpul învățându-i să iubească?

Să ia note bune la ce îl ajută dacă e depresiv și o arde cu lama pe tokyohotel?

La ce îi folosește să fie frumos îmbrăcat și politicos când el nu poate să deschidă gura de complexe și frici?

La ce îi folosesc mașini și haine de firmă dacă nu are încredere în sine și forță psihică?

La ce bun să citească și să se uite la documentare dacă nu are intuiție?

De unde să le aibă dacă e cațel dresat? Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar iubirea nu se învață decât prin puterea exemplului. Iar dacă nu poți manifesa iubire pentru omul de lângă tine, pe motiv ca e imperfect. Atunci,  ai căzut la testul ăsta. E atât de simplu, și pe lângă asta e și foarte corect așa, adică e cum e mai bine.

Ca să nu ziceți că sunt băiat rău, în postul următor o să dezvălui rețeta  secretul de a manifesta iubire pentru ăla de lângă tine. O să fie un post pentru ăia ca mine, genul, câini nesimțitori, cărora le-a secat izvorul iubirii.