Cine mă nu scrie frumos???

30 06 2010

Bă mă enervez, adică ce nu pot și eu să scriu ceva hartistic. Cum ar veni o proză sau o poezie… ceva.

O mizerie plină de metafore și hiperbole personificate în fel de fel comparații? Să-ți arăt.

Într-o seară sublimă de mai, cu cer senin și atmosferă răcoroasă, ultimele persoane se retrăgeau spre casă. Se scurg pe aleile parcului asemeni unor furnici ce străbat poteci invizibile pentru un observator de alt ordin de mărime, mergând mai mult sau mai puțin grăbiți dar cu aceiași viteză medie pentru același observator distant.

Fiecare își ducea drama sau bucuria sa. Fiecare pășea așa cum îl îndemna reflexul necondiționat dobândit în viața trăită până atunci. Sau poate pășea reglându-și pasul după partenerul de plimbare. Fiecare gest apoteotic sau nesemnificativ poartă cu sine tot atâta informație codată. Minunea aceasta e în schimb umbrită de banalitatea acestui fapt.

În fiecare clipă, fiecare om, trăiește procesul decizional și creativ prin care se construiește această realitate observabilă și realitate neobservabilă mult mai complexă după unii “autori”. Permanenta repetiție a acestui fapt îl duce în frivol. Rareori când rațiunea simplistă a “furnicilor” reușește să întrezărească succesiunea cauză-efect și efectul se plasează în zona materialității considerată semnificativă(moarte,îndragostire,ruinare etc.) atunci este sesizat procesul creației continue în care ne aflăm cu toții.

Atunci cineva se prosternează în fața acestui miracol și îl strigă cu voce tare. Dar cum lumina fulgerului nu a fost observată decât de un individ ceilalți vor privi cel mult curioși manifestările postume ale observatorului.

Vântul continuă să adie printre crengile copacilor făcând foșnetul frunzelor să se împletească într-un freamăt unifom. Devine imposibil să separi sunetul fiecărei frunze. Să îl asculți și să alegi frunza cea mai melodioasă. Oricum această sarcina complicată de a separa fiecare sunet mai este demotivat și de faptul că freamătul mediei nu reușeșete să ne trezească interesul. Nu naște o speranță ca ar exista o frunză deosebit de melodioasă ce ar putea să răsplătească această strădanie prin extraordinarul unui moment  efemer.

Zgomotul de fond deși probabil că are toate componentele unei melodii desăvârșite prin simpla dezordine a lor (a componentelor) devine lipsit de valoare. Valoare pentru un sistem relativ/subiectiv de valorificare. Dar putem să considerăm că fiecare parte în sine ar fi lipsită de valoare prin simplul fapt că ele există atunci punctual într-o proastă poziționare temporală? Oare melodia desăvârșită ce este formată din milioane de sunete fără valoare de unde și-ar trage valoarea atunci?

Nivelul de valoare ar trebui să vină de la sursa melodiei care în fază incipientă ar putea să fie un instrument muzical. Dar un instrument muzical nu are valoare în mâna unui afon. Atunci normal ar fi să ridicăm valoarea la nivelul celui care mânuiește instrumentul. Ne vom lovi atunci de misterul identificării valorii în situația unei orchestre. Va translata spre dirijor spre compozitor dar în același timp parca am înclina să o plasăm măcar parțial si asupra membrilor orchestrei.

Atunci ne reîntoarcem la întrebarea inițială și imposibilitatea dobândirii unui răspuns clar aruncă incertitudini asupra sistemului de valori la care ne referim.

Niște concluzii se observă de aici, că fiecare element e fundamental important în întregul ansamblu dar cu cât ne depărtăm de secena tindem să acordăm mai puțină importanță părților și să valorificăm ansamblul. Astfel pentru a stabili ce merită și ce este de valoare avem ca și constrângere critica să ne aflăm în poziția corectă. Dar vin eu cu o întrebare:

Oare când vezi ansamblul mai de sus nu cumva ești tranzlatat pe o poziție superioară? Dar a vedea de sus fără să înțelegi și subsistemele componente te face să absorbi să zicem aceeași cantitate de informație ca un privitor inferior. Deci nu cumva singura posibilitate reală de a îți modifica poziția este de a putea să procesezi o cantitate mai mare de informație? Practic să poți să apreciezi și poza cea mare și pixelii. Dar când ești un pixel cum te poți oare detașa de aprecierea subiectivă a poziției tale si a culorii tale și să apreciezi și pixelul de lângă pentru rolul său în poza cea mare?

 Nu cred că poți să o faci până nu reușești să te eliberezi de atașamentul față de culoarea ta. Practic să elimini sistemul de valori de la nivelul pixelului și să folosești sistemul fotografului.

Nu era vorba despre asta la început, de fapt era vorba despre cuvinte pe hârtie dar cumva gândurile s-au imprimat peste aceste cuvinte și le-au dat o aranjare relativ unică în acest moment. Cu nimic mai semnificativă decat forma prezentă într-un univers paralel în care fraza a 7-a s-a terminat altfel generând un efect de domino asupra întregii succesiuni de gânduri.

Rezultatul este diferit sau identic în funcție de rezoluția la care este redată scena. Efectele pot fi aceleași sau complet diferite în egală măsură. E doar informație sau energie daca vreți, în mișcare clocotitoare. Întrebarea e, la ce nivel poți să te ridici ca să o privești sau să te cobori, pentru că nu există sus și jos? Există doar o sete de cunoaștere sau o nevoie inexplicabilă de a vede mai mult de a capta mai multă informație.

De ce? Care e motorul? Să mă fut dacă știu.

Bine, să mă fut și dacă nu știu că totul devine irelevant dacă mă fut. Probabil o reminescenta a animalului ancestral ce luptă orbește pentru supraviețuirea speciei. Orbește pentru ca ar fi mai ușor dacă ar da prezervativul jos.

 Irelevanța oricărei afirmații paralizeză în tine producerea cauzalității. Singurele acțiuni care le poți intreprinde fără să te izbească lipsa unui sens sunt cele instinctive. Dar privind mai profund problema ajungi la o  slabiciune a demonstrației și anume cum poți să spui ce e relevant dacă tu nu ai un sistem de valori clar.

Deci scriu foarte bine da???? Doar că nu sunt înțeles.

Anunțuri

Acțiuni

Information

24 responses

30 06 2010
candyyshop

progresul vine din ignoranta altora. persevereaza, si sa ma fut daca n-o sa reusesti!
pe seu: scrii misto.

1 07 2010
Maica Parvatia

Fiule, cum mai predicam in preapisalogeala mea pe diverse cuvioase bloguri, scopurile scrisului e multe si e diverse. dar preasmerita intentie e Comunicarea. desigur stii si tu ce se intampla cu felul acesta de intentii si anume ce paveaza. de aceea institutia noastra va pune la dispozitie iubirea agapica si iertaciunea karmica. intre 1 si 4 iulie va asiguram ca preturile vor ramane stagnante cu toata cresterea afurisitului de tva (toti vor arta) care ignora adevarul ca de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.

1 07 2010
vreauultimulloc

Cuvintele rostite de preacinstita gura bisericeasca au rascoli in mine repetate incercari de a pricepe si cu greu facand analiza pe text am inceput sa intrevad lumina revelatie cuprinsa si nesfarsita lor intelepciune.

Deci nu e musai sa o facem artistic putem sa scriem si doar asa sa economisim pixelii la monitor (pt cei ce scriu cu negru pe alb).

1 07 2010
Maica Parvatia

Daca era sora Silosia aici, da’ nu e, ca isi pregateste sutana de vecernie, iti spunea ca necunoscute cararile Domnului si ca doar el poate pricepe ultima ta fraza ca un Atotstiutor care ne este. ar fi tocma’ bun un canon de rescriere. Eu care m-am expertizat cu voia Lui in binecuvantari dupa catastrofe antropice si naturale, adevar iti graiesc tie ca scrisu’ alb sau galben pe luminozitate scazuta a monitorului – invers deci, economiseste pixelii pentru ca mai avem nevoie si de iarba. ca sa scriem desigur. iar staretu’ o tinea sus si tare ca in vino veritas la ultimul botez. Fii deci cu luare aminte, tocmai ti-am revelat doua secrete direct din pivnitele Vaticanului. 🙂

1 07 2010
Crash

bai, tocmai vorbeam cu ella in seara asta, printre altele, despre faptul ca esti singurul pe care-l citesc scriind chestiuni interesante si lipsite de fatarnicia lirismelor plictisitoare din vecini. si tocmai tu sa ma dezamagesti ma? treci inapoi la tine si lasa prostiile. sa zicem ca esti iertat prima data. 🙂

restul discutiei a fost despre kaos. 😀

2 07 2010
Maica Parvatia

Si ne fereste pe noi de ispita, fiule, incinsule, restul discutiei il includea pe kaos pentru ca face parte inca de pe vremea lui Noe, din abatia trandafirilor exclus galbeni pe care o pastorim. si nu intentionat. se pare ca mosiile manastiresti au fost mult reduse si din cauza asta nici de spovedanii nu mai avem nevoie ca se vede totul cu ochiu liber, chiar daca se vede aiurea. adevarul fiind si de aceasta data dincolo de noi cei cu veleitati de smuls spovedanii, luminozitatea ecranului consuma mai multa energie helectrica. ai canon sa te informezi despre asta.

2 07 2010
Crash

maica, restul discutiei il includea pe kaos pentru motive alese de ella nu de mine. sunt dezolat sa-ti spun ca in ultima vreme abatia ta se confrunta cu lucruri ciudate soldate cu dezinformari grosolane. o fi de la recenta schimbare de TVA. dar ca sa nu adancesc rana, trebuie sa-ti dau dreptate cu o chestiune de interes global: adevarul e dincolo de noi. ecranele noastre merg pe energie eoliana. suflam in timp ce scriem. ecologic 100%.

2 07 2010
VreauUltimulLoc

Maica eu am zis sa economisesc pixelii ca vad ca te preocupa procesul.
La monitorul meu LCD fiecare pixel e un led iar pentru a obtine culoarea neagra trebuie sa se stinga. Fiind stins zic eu ca se economiseste el in sinea lui intrinseca. Asa ca o atunci cand o sa moara toti el i sa supravietuiasca.
Long live the pixel.
Si am dat pe net sa verific dc am scris bine si iata ca exista si un sit numit asa =)).
http://www.longlivethepixel.com/
Fara legatura cu restul discutiei dar na dc exista exista plm.

1 07 2010
Jorjette

De către cine nu eşti înţeles, dragul meu?…Sunt convinsă că nu eşti un neînţeles, doar, să citez pe cineva „vorbeşti” probabil în locul „nepotrivit”, sau pentru persoane „nepotrivite”. Oricum , chiar dacă te simţi neînţeles, să ştii că asat nu demonstrează cu nimic că aşa este, doar pentru că tu simţi!:P Ţi-am mai spus şi o să repet, te cam „alinţi” şi cred că ştii perfect la ce mă refer.

2 07 2010
VreauUltimulLoc

E, asa sa ne mai radem si noi ;).

2 07 2010
Maica Parvatia

Ma bucur fiule, incinsule sa mi-i se confirma din nou ca doar cei care se aseamana se aduna. Banuiesc ca pe tine cerintele tva nu te-au atins in nici un fel. Energia solara si eoliana daca vrei tu, fie cu tine !

2 07 2010
Maica Parvatia

@vul, fiule, pentru ca ai cerut ultimul loc si ai facut dovada bineplacutei modestii, ti-i se confera din partea abatiei, stiut fiind ca cei din urma vor fi cei dintai la masa Domnului 🙂

2 07 2010
VreauUltimulLoc

Maica iti multumesc pentru cuvantul mangaietor si pentru privirea datatoare de vlaga.
Acum am unde sa imi odihnesc madularele vlaguite de valtoarea vietii fara de pavaza credintei ce am dus pana acum, in nevrednicia mea.

2 07 2010
Maica Parvatia

🙂 Amin. nu mai am nimic de adaugat ca azi e post de peste saptamana, vineri adica si deci e fara carne, branza, oo. asa ca veci pomenit numele tau la liturghie si primesti o muzica din partea abatiei.

2 07 2010
VreauUltimulLoc

Darnicia preacuviosiei tale ma lasa fara cuvinte. Oricum cuvintele ar fi de prisos in momente binecuvantate ca acesta. Cand informatia circula libere peste sfantul internet si leaga mintile prea pacatoase intru credinta cea dreapta. gen

2 07 2010
Maica Parvatia

Credinta mea in Phylostenie face asta posibil, fiule. Nu-s vrednica de multumire mai mult decat El care ma inspira.

2 07 2010
VreauUltimulLoc

Pentru El le trimit direct la tinta :D.

2 07 2010
Jazz

Pare-mi-se ca te referi al un cult solar pagan or’ avem iar o sfanta incurcatura eretica potrivita pentru competenta lui God. Ispita vrajmasului departe de tine, fiule.

2 07 2010
VreauUltimulLoc

Incuracturile sunt inevitabile in comunicatie fie ea si asa elocventa ca a noastra, care i-ar face gelosi pe toti beneficiatorii de ecolocatie, fie ei spanzurati cu capul in jos sau vlajnici infruntatori de valuri.

2 07 2010
Maica Parvatia

Credinta mea n-are legatura cu incurcaciunile inimii, ale mintii sau ale ochiului inselator. e speranta care moare ultima, dupa care abia nu ar mai ramanea nimic de impartasit enoriasilor din parohia internetului.

2 07 2010
Kaos

ahaha… aici de barfese despre mine; simteam mirosul fetid al conspiratiei, mai ales dupa ce crash s-a dat jos de pe motor si si-a scos cizmele ( din bube mucigaiuri si noroi…); ella, nu mai trebuie sa toleram terfelirea numelor noastre acoperind sufletele-ne pure, de catalini (vicleni copii de casa) si false idioale; intr-o zi o sa ne luam zborul intr-un cuib comun unde vom ganguri prelungi (era sa scriu prelingi si zau daca greseam) cuvinte de imbarbatare (ca altfel n-are rost si nici gust, parol);
hai acasa puisor…

3 07 2010
VreauUltimulLoc

Ce aveti maica cu totii?
Pentru clarificari este vorba de un raspuns la un comentariu de la femmeletale dc cineva era atent am chiat link la blogul ei pe randul doi la pronumele ti din Sa-ti.
Stiu ca nu prea se vede dar asa sunt eu mai discret asa ca relax kaos nu te barfeste nimeni ;).

5 07 2010
kaos

de ce nu ma barfeste? de ce nu ma barfeste, ba?!!?

5 07 2010
Crash

ba da, bai, te barfeste toata lumea 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: