Cum să rupi cercul vicios al stresului?

28 06 2010

Îmi e frică să zic hop. Am avut o perioadă foarte de căcat, mi-a mâncat stresul zilele.

E foarte dubios cum aluneci dintr-un calm total într-o agitație absurdă fără măcar să poți pune concret mâna pe motiv.Dacă aș fi auzit pe cineva spunând asta nu l-aș fi înțeles. Adică așa o zi proastă are toată lumea dar 2, 3 săptămâni…

Problema e că nu am realizat cum a început derapajul și care e sursa. Nici acum nu știu de unde vine, dar mi-am luat o zi liberă, vineri și parcă m-am mai odihnit.

Stresul ăsta te scote din ritm pe toate părțile. Cel mai nașpa e că te înrăiește, nu mai ai răbdare cu cei din jur începi să te comporți irațional. Cel mai puternic factor de stres după câte am văzut eu este aglomerarea programului.

Nu mă refer doar la lucruri pe care “trebuie” să le faci. De multe ori ne aglomerăm programul cu activități plăcute până când nerealizarea lor devine un factor de stres.

Îți propui să mergi într-un club să zicem sau să mergi la un sport. Ceva ce în general chiar îți face plăcere, dar în condițiile date nu mai găsești timp sau energie pentru această distracție. În momentul acela, pentru mine cel puțin, distracția asta pentru care încep să nu mai am loc devine un stres. Devine un “trebuie”. Cu cât mai multe trebuie acumulez cu atât mai multe resurse intelectuale îmi țin ocupate. Cumva la fiecare câteva minute îmi vine în minte unu dintre aceste trebuie și mă smulge din prezent aruncându-mă într-o planificare fără șanse de succes. Când planurile nu se așează începi să devi preocupat de asta, începi să te focusezi mai mult la cum să le rezolvi decât la cum să rezolvi corect ce ai în fața ta în momentul prezent. Oamenii care interacționează cu tine practic te distrag de la planificările tale mentale și astfel ajungi să nu mai ai răbdare cu ei.

Nu mai ai chef să nu îți citească gândurile, să nu îți înțeleagă jumătățile de propoziții verbalizate sau privirile. Simți că toată lumea e împotriva ta că nu îți lasă nimeni un moment de respiro. Practic pășești într-un cerc vicios în care tu respingi orice posibilitate de a ieși din el pentru că nu ai timp de ea.

Așa că mi-am luat o zi liberă să fac un week-end de 3 zile și normal că aveam programat în el o ieșie la munte și una la pescuit ce se suprapuneau. Le-am anulat pe amândouă și m-am simțit de parcă mi-a ridicat cineva o piatră de pe piept.

Am petrecut 3 zile fără nici un program, am făcut doar ce am avut chef și când am avut chef. Știți ce? A fost foarte bine, parcă am dat un reset. Nu am făcut nimic special am văzut seriale, am mâncat prin oraș, m-am futut ca în luna de miere :D, m-am plimbat și am dormit la ore nepotrivite doar pentru că atunci mi s-a făcut somn.

Mi-am recăpătat calmul și sper că am iar forță de a rezolva problemele cotidiene în ordinea priorității lor.

Voi cum spargeți cercul?