În sfârșit marii evazioniși au fost trimiși acolo unde le e locul

11 06 2010

Citiți acest articol și aplaudați viteza de reacție a autorităților. În sfărșit începe să se miște ceva și la noi în țară.

Sunt oripilat de leprele alea mici de 11 ani chiar și numele piesei sfidează. Deci coșoșelul neascultător ma mir cum de nu i-a amendat și CNA-ul.

Să le baga părinții la bulă să îi trimită la canal să le ia casa din curte și să le scoată curtea la vânzare, nu au declarat 30 de ron, e strigător la cer. Deci nu se poate așa ceva sunt indignat până la culme.

Nemernicii, în aceste momente de criză când țărișoară se târăște cu greu prin meandrele economice (și ale concretului dealtfel) aceste lipitori acești … nici nu știu cum să le mai zic doamnelor și domnilor.

Deci este inadmisibil. Credeau că se pot fugi de brațul legii care ne apăra cu destoinicie și să se ascundă de ochiul de vultur care veghează, imposibil, însuși batman ar fi gelos pe atâta vigilență.

Prietene ăla care ai venit cu argumentul penibil că nu contează vârsta și suma. Eu aș vrea să am ocazia să îți demonstrez diferenșele dintre gravitatea faptei vizibile cu ochiul liber.

Băi directorul Finanţelor Publice Vrancea, Eugen Ciorici tu în sinea ta așa când ai făcut afirmația aia înțelegi că are doar doua moduri de a fi interpretată? Ori crezi că noi suntem toți handicapați ori ești tu handicapat cu spume (prima variantă duce tot la a doua). Dacă pun afirmația asta lângă aia cu nu erau bani publici ci bani europeni (cu petrecerea facută de ministerul pulii) deja strâng suficient capital psihotic pentru a mă transforma într-un robin hood modern. Care nu se preocupă de bogați și săraci dar care spintecă infecțiile astea umane.

Îți urez același fel de dreptate și ție, nici mai mult nici mai puțin decat aplicarea legii în cele mai absurde și inutile situații. Si bonus sa te îneci cu ce știu eu până calci apa.

Anunțuri

Acțiuni

Information

6 responses

11 06 2010
Crash

ma, cand am citit titlul m-am gandit instant la patriciu (cu p mare), la guzganul rozalui, la nenea ala de la antene tv, nici nu pot sa-i scriu numele, la dan ioan popescu, la nastase, la altii si altii care ne tot fura de sub nas sume enorme pe care le muncim noi. si cand colo era o satira. macar de-ar ajunge unde trebuie, dar ma tem ca e doar descarcarea ta si a mea si a altora ca noi…

11 06 2010
VreauUltimulLoc

Crede-ma ca doar tonul e satiric de fapt e revola surda, mi se pare sfidarea totala dublata cu rautate si prostie.
Nu vreau sa aud de justitia oarba cand toti stim ca nu e. Atunci cum te apuci tu sa sanctionezi pe aia ca nu au declarat veniturile din cocoselul neascultator. Baaaa cocoselul neascultator !!!!! muisti ca iau foc, ce om sa fii sa te apuce justitiarismul ieftin in fata unui astfel de caz ce dracu esti robot, noi muncim nu gandim, pula mea niste muisti, mari muisti.
Iar lu rahatul ala de director i-as da niste genunchi in gura cam de 59 de zile de spitalizare, iar politia sa ii lase cazul deoparte si sa il ancheteze pe unu de 10 ani ca a scuipat pe jos.

Nu prea a mers descarcarea ca m-am incarcat pentru vreo 3 luni.

11 06 2010
Crash

stai calm, nu te mai agita ca-ti consumi neuronii pentru niste prosti.

11 06 2010
kaos

ajunge sa-l supere pe Oprisan… eu asta-i doresc

11 06 2010
candyyshop

Cand am vazut stirea m-am mai linistit. Cred ca in sfarsit o sa iesim din criza. Astia micii sunt de vina pentru toate. Sa plateasca dom’ne, sa-i trimita sa sape la canalul Dunare-Bucuresti, sa vada ce e munca, nu sa traiasca pe banii statului!

12 06 2010
Jayne

So true Candyshop !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: