Introspecție și extrapolare

6 05 2010

V-am spus că îmi iau mintea cu mine la maraton nu? E, așa am făcut și uite ce am observat.

Deși eu am plecat având ca unic obiectiv parcurgerea distanței și ca obiectiv optimist parcurgerea ei în mai puțin de 9 ore lucrurile s-au petrecut cam așa.

Când eram la început și aveam rezerve de putere involuntar în loc să îmi văd de treaba mea mă bucuram când depășeam pe cineva. Practic eu lucrand doar cu timpul iar asta era total prostesc și egotic. Cred că am facut un pleonasm, în general când iese ceva din orgoliu implică și o doză de prostie. Cum eu nu aveam șanse la podium și faptul că depășeam pe cineva nu îmi scurta timpul de parcurgere așa că bucuria de a întrece pe cineva e din categoria să moară și capra vecinului.

Când am început să obosesc dar încă eram în vână mai s-a schimbat optica, acum mă întristam când cineva mă depășea pe mine. Această schimbare de atitudine se întâlnește adesea in viață când după ce te bucuri de succes o vreme începi să fii stresat de a te păstra într-o poziție înaltă.

A treia fază  a fost când eram pilaf și când teama că nu voi reuși începuse să îmi dea târcoale, atunci când apelezi la rugaciuni ca să înaintezi o noua schimbare de optică se produce. Nu mă mai deranja când cineva mă depașea, ci practic simțeam respect pentru acei concurenți și mă dădeam din calea lor pentru a le ușura depășirea (orice schimbare de ritm devine foarte obositoare la final). În același timp dacă la început când depășeam pe cineva simțeam un fel de mândrie acum simțeam mai mult compasiune.

La ce ajută această analiză a trăirilor? Pai cam așa ne comportăm mereu și în viață.

Când suntem bine sau sus suntem mândri.

Cand simțin că derapăm sau când ceva ne amenință poziția obținută (de fapt noi nu o mai posedăm ci ne posedă ea pe noi) devenim agresivi sau triști.

Iar când ne eliberăm de ea ori prin înțelegerea vremelniciei ei și a superficialității ori prin pierderea ei, brusc devenim buni, blânzi, înțelegători și plini de compasiune.

Dacă viața e un fel de școală în care trebuie să devi mai om e destul de evident ce se va petrece atunci când nu te raportezi corespunzător față de poziția în care ești. Dacă există ceva o forță coordonatoare care să mențină un echilibru între ce experimentăm și ce gândim atunci avem două aternative. Ne corectăm singuri gândurile sau experiența o va face. Dacă viața e doar o aruncare de zar atunci toate acestea nu contează.

Părerea mea e că merită ca fiecare să facă câte o introspecție prin propria viață și să rememoreze gândurile și atitudinile pe care le-a avut în diferite situații, mai mult sau mai puțin importante. Apoi statistic să observe dacă au existat legături între orgolii și rautăți (chiar și sub formă de gânduri) și experiente negative și între schimbări de atitudine și trecere spre noi experiențe mai bune.

Iar dacă găsiți un patern eu cred că ar merita să fie luat în seamă și studiat mai cu atenție. Chiar dacă nu deținem și explicația stiințifică nu e cel mai important lucru, cred că simpla observație empirică e uneori mai mult decât suficientă pentru a ajunge să faci alegeri de o manieră ce te face mai fericit.

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

7 05 2010
femmeletale

filosofu lu mama! plm, ai dreptate..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: