Atâta pot :(.

27 04 2010

Îmi vine să fac și eu un post după modelul lu’ femmeletale, ala de a coborât ea în rândul publicului. Da’ eu mereu am fost acolo, eu mereu am zis că scriu pentru cine citește. Așa ca demersul meu are o altă direcție. Vreau să scriu un post în care să mă plâng.

În ultimul timp mi s-a cam luat de scris pe blog, nu știu exact de ce dar multe articole le-am scris doar în minte și nu le-am mai publicat. Asta nu e vina nimenui, doar ca nu am mai simțit eu acel impuls să spun ceva. O fi un sentiment de zădărnicie care mă cuprinde sau poate că trebuie să îmi concentrez atenția în alte direcții.

Ignorând modul în care lumea ajunge pe blogul asta. Majoritatea căutărilor de pe google sunt total stupide și fără legătură cu nimic din blog, poate doar cu niște expresii mai lejere folosite în unele posturi. Rămâne ideea ca anumiți oameni chiar citesc, dar se pare ca numarul lor este în scădere când nu comentez pe alte bloguri. Deci nu prea contează ce scriu eu dacă nu mă și promovez.

Iar eu nu prea mai am chef să mă promovez. Asta nu ar fi o problema că niciodată nu am avut ca țel să am un blog important în blogosferă. Mai intim e mai bine, poți să tratezi mai cu atenție pe fiecare și nu există o presiune de a păstra o poziție anume într-un clasament. Ce mă cam dă înapoi este faptul că simt că nu mă fac înțeles corespunzător.

Am observat un anume tip de comentarii, nu multe, dar ideea e că sunt. Comentarii care îmi atrag atenția că scriu niște truisme. Nu neg, scriu adesea truisme dar tocmai ăsta e și scopul blogului, să scriu adevărurile mele în timp ce le descopăr eu. Stiu că iarna nu-i ca vara din carți dar eu scriu doar când înțeleg eu efectiv și experimentez asta. Dacă cineva e înaintea mea cu experiența probabil că nu are mare însemnătate ce scriu dar când cineva e în urmă sau la același nivel poate că îl va ajută să vadă că mai e cineva pe acolo.

Al doilea tip de comentarii sunt cele care îmi atrag atenția că vorbesc teoretic și că filozofez că practic nu se poate. Acestea sunt mult mai multe și acestea practic mă fac să îmi dau seama că nu sunt în stare să mă exprim suficient clar. Unul din scopul acestui blog este de a înregistra evoluția mea într-o direcție spirituală. Nu într-o religie anume nu într-o doctrină anume, mai mult în a mă descoperi pe mine ca o ființă cu mai multe dimensiuni.

Nu scriu pe blog despre ce citesc în cărți, deși multe idei sunt prezente și în cărți. Nu, eu scriu pe blog doar ceea ce am încercat și ce am verificat pe pielea mea că funcționează. Normal că asta nu e o mare validare (statistic vorbind), dar totuși nu fac filozofie și teoritizare de concepte. Eu fac teste pe mine ale acelor concepte pentru a le verifica autenticitatea. Așa că da se poate spune că fac filozofie dar fac filozofie aplicată. Nu scriu ca să îmi dovedesc talentul de scriitor pe care și așa nu îl am.

E un fel de: uite ce am mai încercat azi sau uite: ce am înțeles din ce am încercat ieri. Iar procesul ăsta de evoluție spirituală nu e ceva așa ce se întâmplă din când în când și mă ia prin surprindere, nu o întreagă suită de acțiuni coerente. Implică riscuri și implică conflicte de multe ori cu oamenii de lângă mine pentru fiecare schimbările pe care le fac.

Deoarece de multe ori întâmpini o rezistență atunci când spui cine ești cu adevărat. Dar apoi oamenii care te iubesc se apleacă și se uită mai bine la tine și văd că e mai bine așa și te împaci cu ei.

Mă oftic așa puțin cănd vorbesc despre ce testez pe pielea mea și cineva îmi spune că e folozofie, nu din orgoliu nemângâiat ci pentru că simt că poate că ar conta să pot transmite acea informație mai bine astfel încât oamenii care nici nu concep că așa ceva e posibil să sufere o schimbare de optică în avantajul lor.

Eu scriu pentru cei care sunt azi cum eram eu ieri și care vor să fie mâine mai bine. Nu cred că drumul meu e cel mai grozav dar și așa ca exemplu negativ sau de ineficiență dc e folosit și tot e ceva în plus. Scriu pentru cei ce spun că iubirea necondiționată e o poveste sau că o vicisitudine ce ne întrerupe cursul comod al vieți nu poate fi depășită cu iubire și nu poate fi înțeleasă.  Că nu poți fi mult mai fericit dacă gândești corect și că astea sunt fantazme sau doctrina unei secte aberante. Că fericirea nu este posibilă și că schimbarea nu e posibilă. Dar nu îmi iese cum aș vrea eu și nu prea reușesc să transmit ceea ce încerc.