Greu la deal cu egoul târâș.

29 03 2010

Am impresia că uneori creez iluzia în interlocutori că o ard așa filozofic. Despre ce ar trebui și cum ar fi dacă am discuta discuții.

Dacă așa pare înseamnă că nu știu eu să mă exprim. Eu când emit o ipoteză “filozofică” înseamnă că deja a făcut măcar primul pas în sistemul meu de valori. Cel puțin e în camera de gardă, aștept numai situația să fie pusă în aplicare.

Venise vorba de iertare aseară într-o discuție de principi și mi-a zis cineva treaba asta. La teorie ești bun dar când vine vorba de practică crezi că mai merge?

Dacă aș vorbi încrezător că dărâm munții fără să clipesc aș fi penibil. Eu pot să spun ce voi încerca să fac, în ce măsură îmi iese rămâne de văzut. Dar aseară ie-te că nu a mai rămas de văzut.

Am fost pus sub tir de foc automat. Tocmai văzusem filmul The Passion of the Christ așa că probabil inspirit de moment am stat cu pieptul gol. Bă când a rămas fără gloanțe a luat o rangă și dă-i și luptă.

Stăteam așa oarecum amuzat și mă gândeam cum de nu mă afectează cuvintele grele care mi se aruncau. Ca și cum aș fi fost văduvit de ego, ca și cum nici nu eram eu. Priveam un documentar cu lei romani și căprioare creștine.

Dar încercarea mea, nemulțumită de lipsa efectelor, a schimbat arma. A luat un fier ruginit și l-a înmuiat în venin de scorpion. L-a împlântat adânc în inimă și m-a despicat pe jumătate, apoi m-a golit de organele interne. Fizic mă simțeam bine așa eviscerate dar treptat a început să își facă efectul veninul. Era un venin special, de otrăvit sufletul.

Din starea de echilibru relative și calm am picat subit într-o amestecătură de ură, orgoliu, frică, neputință, revoltă și frică și frică nu știu de ce dar era multă frică atunci adusă la suprafața. Mintea care ar fi trebuit să fie sprijinul meu în acele moment de încarcătură emoțională a predate armele. Am rămas fără resurse în mai puțin de câteva secunde, totul să întors la 180 de grade. Nu îmi venea să cred că mi se poate mie întâmpla așa ceva.

Am început să folosesc pe rând toate frazele motivaționale care se potriveau situației. Îmi spuneam că am abordat încercarea incorect că trebuie să văd adevărul din spatele vorbelor. Că frici din mine au declanșat situația, că am nevoie de asta ca să învăț ceva.

Asta merge când ai minte, dar când ești complet blocat la nivel rațional și ți se proiectează la 2 secunde în fața ochiilor scene cum oprești totul cu un pumn sau cum îți bagi pula în tot iremediabil și ireparabil de o manieră mitică… atunci e mai greu. De altfel nici nu mă așteptam să fie ușor. În momentul în care am realizat asta am început să simt teren stabil sub tălpi și frica s-a diminuat.

Nu am cum să evoluez fără să înțeleg prin suferință că nu există suferință, că în relațiile interumane mereu vor fi suișuri și coborâșuri. A îți construi așteptări și iluzii în jurul unui om nu reprezintă decât să pui premizele căderii lui în fața ta.

Asta m-a echilibrat puțin, căt să nu mai văd sânge țâșnind. Dar furia oarbă a lăsat loc unui dezgust profund și unui gust amar. Pe care nu am avut cu ce să îl combat. Atunci am recurs la ultima resursă. Am început să mă rog furibund. Concret vorbind m-am rugat să pot să văd frica din care a pornit atacul, să văd omul din spatele vorbelor, să văd unde e nevoie de compasiune și iubire ca să găsesc așa ceva în mine în acel moment.

Să renunț la orgoliul meu care țipa din gură de șarpe și la condiția mea umană ce zăcea strivită cu urme de anvelope pe globul ocular drept. Să cuprind mâna obosită de atâta lovit și să îi ofer sprijin pentru a se ridica din groapa unde o aruncase ura acumulată.

E greu să faci pe cineva conștient de decăderea și mocirla în care se tăvălește în acele momente fără să îl jignești și fără să îi declanșezi și mai puternit mecanismele de apărare. Mai ales când tu ești pe o parte sub asediu lui și pe de alta sub asediul egoului tău. Moment în care judecata ta nu e tocmai limpede.

De altfel atunci cred că cel mai bine e să te agăți de Dumnezeu și de dorința de a nu răspunde agresivității cu agresivitate. De a căuta în tine puterea de a iubi în orice situație de și de a vedea strigătul de ajutor din spatele agresiunii.

Oricum e greu, recunosc a fost surprinzător de greu dar până la urmă am gestionat situația suficient de bine. Adica foarte prost și șovăitor dar fără să fiu înfrânt până în final de dorința de a răspunde cu aceiași monedă.

Sper să mă fi întărit și nu să mă fi înrăit, că efectele astea nu le cunoști până la următorul incident de aceeași factură. Acum cred că nu voi mai fi așa surprins de curcubeul senzațiilor și mă voi menține în echilibru.

Vom vedea.

Anunțuri

Acțiuni

Information

4 responses

29 03 2010
Gia

tu o arzi filosofic doar in texte, ca-n rest n-ai deloc responsabilitatea unui interlocutor :))

30 03 2010
vreauultimulloc

Ba tu

31 03 2010
femeiadeservici

q.e.d. 🙂

6 04 2010
Mihneea

Dramatic. Superdescriere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: