Who’s the men?

14 03 2010

Am citit două articol la hellenasworld ce face ea pentru un bărbat și ce ar vrea să facă un bărbat pentru ea. Am văzut eu acolo niște mici scăpări da’ nu am știut cum să le explic. Am renunțat dar apoi m-am gândit, mă dar eu ce fac pentru o femeie?

Adica fac și eu ceva sau sunt d-ăla bășitul de mâine își face a mea blog și îi pune titlu: ti-ar proștii ai dreacu?

Cum memoria mea de elefant, tânăr născut de 2-3 zile, nu mă ajută mă întorc în timpul trecut spre prezent. Nu o ard teoretic, nu tată la obiect, ultimele isprăvi.

Cea mai recentă, nu am bătut-o.

Deci aici am fost deosebit, frate dacă am lăsat-o nebătută în ultimele doua zile sunt un zeu da’ ce zic eu zeu, e prea puțin, sunt un semi-zeu 😀 tot e prea puțin, sunt un domn.

Nuuu, că nu o bat de obicei, adică nu am batut-o niciodată dar zilele astea chiar se putea face o excepție.

Se lasă de fumat, femeile și așa amestecă motivele cu stările lor de spirit dar când sunt nefutute sau la ciclu(adică tot nefutute) sau când se lasă de fumat deja se pișă impresi pe rațiune mai rău ca sconcsul pe trecătorul neatent.

Cum ea se lasă de fumat cineva trebuie să fie de vină, normal că a picat pe mine(eu i-am promis că o ajut)…

Se apucă să mă întrebe că de ce nu am șapcă că unde-mi sunt chibritele etc. Mă rog formulând diferit întrebarea. Dacă ești urs merge, dar așa e chiar păcat. Mă uitam la ea cum îi veniseră dracii fără motiv și mă întrebam.

-Mă unde să îi dau să nu o stric de tot?

Am încercat să îi explic… zic vezi că vorbești mai repede decât gândești. Ea nimic, faza e că din prima nu  te prinzi, că acum 10 secunde era ea și acum e din poltergeist. Adică riști să o iei în serios și atunci îi înțelegi pe ăia de la ora 5 de pe protve.

Când am văzut eu cum stă treaba am cumpănit. Îmi zic cum să argumentezi cu cineva care nu mai folosește logica. Am numărat în gând până mi-a venit s-o omor, am zis-o pe aia cu înger îngerașul meu…am mai încercat să sugerez că topica frazei era ușor în neconcordanță cu regulile lu’ pruteanu dar nu aveai cu cine. Zic să o las să se agite sau să o opresc, m-am temut să nu îi pleznească un vas de sânge la cap. Atunci am rugat-o frumos să sisteze discuția, cred că au tăcut și vreo 3,4 vecini de la apartamentele de lângă ocazie cu care am văzut că nu mă mai doare așa rău în gât (eram puțin răcit). După 2 minute, probabil când i s-au desfundat urechile a zis că să o iert că nu știe ce i-a venit. Am iertat-o deci sunt gentil.

Înainte de asta alta fază și a mea ca toate (deși deosebită) are niște complexe. Ce zic eu niște? Are COMPLEXELE. Alea universale că sunt grasă (e cât o purcea are 47 kg) și că are curu mare. Azi așa mâine așa la început e plictisitor apoi devine enervant apoi nu mai auzi. Nici nu mai ascultam întreabrea (sunt grasă?/m-am îngrașat?) răspund direct da dacă mă întreabă speriată DA? Înseamnă că am nimerit greșit și zic Nu. Acum 3 zile mi-a venit ideea(a durat 9 ani).

O iau de mână și zic hai să repetăm.

-Eu am curu mare.

– Nuuu…. ce îl am mare? mai mai să plângă.

-Fă, cine e bărbatul în casă? Repeta am curu mare!!!

-Am curu mare.Îngaimă cu buza tremurândă.

-Încă o dată zic, mai cu vlagă.

-Am curu mare.Cu glas stins.

-Vreau să văd patos.

-Am curu mare. Mai mai să moară lângă mine.

-Si mie îmi place așa cum e.Hopa s-a luminat poiana.

-Da?

-Da în pula mea, ce credeai că m-ai păcălit și că în 9 ani eu nu l-am văzut niciodată?

Mă rog acum cică ce îi place curu ei. Poftim treabă, după ce m-am chinuit să îi explic că nu e mare 9 ani. De fapt trebuia să îi zic că e. Plus că nu e =)). Dacă nici eu nu înțeleg femeile atunci cine? Fitzz?

Încă una și mă duc. Ce m-am contrazis cu ea acum 4 zile 1 ora cel puțin. Îi zic, mă tu te raportezi prea mult la mine. Toate alea să îmi faci mie pe plac să nu cumva să mă supăr. Mai las-mă în colo că doar nu sunt de porțelan când vrei ceva spune-ți părerea. Vedem apoi dacă mă deranjează sau nu. Ea nu că nu face așa, mă rog până la urmă am convins-o. Nu știu la ce dracu îmi va folosi asta dar e clar că sunt altruist.

Ce să mai sunt deosebit, așa o îmbinare de psiholog și antrenor personal mai rar.Să ajut eu femeia de lângă mine să depășească iraționalitatea, complexele și spiritul de sacrificiu, trebuie să verific dacă nu i-au crescut naibi coaie ca efect advers.

A să nu uit, ce vreau eu de la o femeie? Frate nimic. Adică dacă e ceva să prisosească pe undeva da, primesc cu plăcere dar în rest nu vreau nimic.

Who’s the fucking men???

Anunțuri

Acțiuni

Information

22 responses

14 03 2010
Porcusorul Radioactiv

Bull shit. Trebuia sa i-o bagi pe aia: „honey, nu ma intreba pe mine daca ai curul mare. Daca ti-a dat prin minte sa ma intrebi asta probabil ca il ai ( mare).

15 03 2010
VreauUltimulLoc

Nu e mare da obsesia tot exista.

14 03 2010
Hell

Daca tot te-am inspirat, puteai sa faci si tu trimitere la blog, mai primeam si eu musafiri noi ;P
Dar, ca sa cometez la subiect, cand femeia e frustrata, solutia e sexul. Zau. E nervoasa? E ingrijorata ca are fundul mare? O ora de transpiratie si se rezolva :))

15 03 2010
VreauUltimulLoc

Am scris in word postul si am uitat sa pun link scuze :D.
Sexul nu e niciodata solutia in general e cauza.

14 03 2010
casatorita

super post..doamne aproape ca te iubesc ptr postul asta..
imi place la nebunie sa te citesc ,astfel imi explic multe dintre actiunile barbatilor necunoscute mie pana la tine..
:D:D::D
si eu is fericita numai cand fac sex ,is inainte de sex ,si dupa sex..in rest fac urat,is frustata..:D:D:D

15 03 2010
VreauUltimulLoc

Asta a fost mai mult despre actiunile femeilor :). Eu am fost doar reactiv.

14 03 2010
Corinna

Uite si o alta marturie feminina: frustrarea nu vine de la lipsa de sex, ci de incredere in sine. Da, sexul e o consolare de moment, dar e ca si cum ai trage o betie ca sa uiti ca n-ai bani (sau in cazul prezentat, ca ai fundul mare ). odata ce iti rezolvi problemele cu tine, ai sa spui: „Nu-i asa ca-ti place fundul meu mare? Now fuck me 😉 „

15 03 2010
VreauUltimulLoc

Pai stiu, de aceea ma straduiesc sa ajut persoana de langa mine sa castige incredere in sine, cu toate riscurile si castigurile implicate.

15 03 2010
Ginette

Ca sa vezi ca femeia de tipul asta e si putin paranoia pentru ca m-am identificat atat de tare incat am crezut pentru un moment ca iubitul meu si-a facut si un blog fara ca eu sa stiu:D

15 03 2010
Corinna

O chestie f iportanta de care tb sa tii cont: sa fii atent daca ajutorul pe care vrei sa-l dai este acelasi cu cel care se doreste a fi primit. De multe ori, trebuie sa expermenta intai opusul pentru a putea accepta un lucru. Asa ca nu forta acest ajutor, ofera-l numai cand primesti indicii ca e momentul ca actionezi.De exemplu, in acest caz, nu te apuca tu din senin sa incepi sa-i explici ei ca uite ce problema cu increderea are si ar fi mai bine pentru ea sa lucreze la asta. Las-o pe ea sa faca mici pasi, sa realizeze, tu sustinand-o in momentele potrivite. Eu asta am observat din propriile mele incercari de a ajuta.

16 03 2010
VreauUltimulLoc

Niciodata nu fortez pe nimeni sa faca pasi ce nu e pregatit sa ii faca, asa cum nu accept sa fiu impins de la spate.

16 03 2010
mama_lu_VreauUltimulLoc

io zic ca nu e mare:)…da complexul persista si la alti cunoscuti…

16 03 2010
Freyja

:))))

16 03 2010
volent

fratili meu:)))))))))))) din ce in ce mai bineeee:))))))))))))))) (ma rog cu exceptia ca-sti lipseste la fraza aia cum ca esti un domn, „ce pula mea”). dar in rest impecabil. nu am cuvintili la mine sa te laud. dar lacrimili curge siroaie da ras pa fata mea, si crede-ma ca viu dupe o incercare naspa din veata mea. pot sa-ti spun „fizz” de acum?
si ca za zis ceva la subect, cand s-a lasat omu meu da fumat, acu f=un an, io am crezut ca are pa una. asa sa manifesta. deci zi merci si taci din gura, ca io am patit-o mai rau ca tine. cand mi-a esplicat ca-i de la lasarea de fumat…eu deja ma gandisem cum sa ma port, acu ca ma lasa pentru una mai tanara? (si ofcourse mai slaba, era sa uit acest amanunt:) )
hai, sa traesti ca „esti simpatic, fir-ai al naibii”:)))))))))))))))))))))))))

16 03 2010
VreauUltimulLoc

Poti sa imi zici cum vrei si Preamaritule si Desavarsitule si Mare barosan cum simti tu :)).

16 03 2010
volent

si am uitat: mama toata viata l-a stresat pe tata cu o intrebare. isi lua un reper (mama e de genul Draga Olteanu, iar tata era un fel de Fred Astaire) si-l intreba: eu ssunt grasa cat aia?
iar tata raspundea: noooooo…….aia e slaba fata de tine:)))))))))))))))))))))))))))))))))

16 03 2010
VreauUltimulLoc

Ca sa fac o gluma (in care nu cred dar suna prea tare) as zice ca in ochii barbatului femeia e ca masina.
Exteriorul conteaza pana o cumperi, apoi important e sa te simti bine in ea ca si asa nu mai vezi cum arata pe afara =)).

16 03 2010
femmeletale

bai, io cred ca si tu ai curu mare. hai, recunoaste. zi dupa mine: am curu mare si gramatica mica. hai, mai cu coaie.

16 03 2010
VreauUltimulLoc

Am curu mic 😦 da recunosc si nu intreb pe nimeni :)).
Ce e aia gramatica ca acum ma duc la baie si mi-o masor?

16 03 2010
femmeletale

băăă, nu te du, sa mor io!! că o să-ţi dea doar o liniuţă. aia pe care uiţi să o pui mereu. 😀

16 03 2010
Crash

uite ce ar vrea o femeie. prinde-i capul in palmele tale de domn, uita-te tamp in ochii ei si spune-i suav: dragostea mea, eu te iubesc asa cum esti. Si esti frumoasa si dulce.

mi-a spus si mie tot o femeie…

7 04 2010
Schimb teorie 1 cu teorie 2 « De Blitz

[…] teorie mai sănătoasă şi mult mai simplu de înţeles şi aplicat. It just makes perfect sense: mă iubeşti acum, înseamnă că mă iubeşti mereu. Nu mă iubeşti – nu m-ai iubit niciodat… Lasă un […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: