Încă un pas

28 02 2010

Am trecut în ultimul timp printr-o fază destul de neplăcută. Până la urmă după ce am luat toate variantele în considerație am decis să nu fug.

Trebuie să îmi recunosc frica, de altfel sunt destul de sigur că este ceea ce am cerut eu. Trăirile au fost total lipsite de logică și ieșite din ceea ce eu am considerat până acum ca normalitatea mea. Eu am cerut să evoluez ca om, ca personalitate. Să mă transfor, să ma eliberez de frici, efectiv m-am rugat pentru lucrurile astea. Drept urmare, treptat una din cele mai mari frici a mea a venit la suprafață, frica de insecuritate materială.

Această frică își are originile în copilăria mea. Contextul ar fi următorul, în familia mea mereu banii au fost o problemă. Asta nu ar fi ceva neobișnuit la noi în țară. La fel de obișnuit este și faptul că tata obișnuia să bea.

Mai puțin obișnuit cred e faptul că mama se folosea de noi și în special de mine pentru a își regla conturile cu tata. Astfel că la mine ajungeau de o manieră mai mult sau mai puțin filtrată toate problemele financiare cu care ne confruntam. Dacă adaug la asta faptul că mama are darul de a exagera și romanța situațiile mai bine ca un dramaturg grec imaginea de ansamblu începe să capete contur. Adică atunci când rămâneam cu întreținerea în urmă 4, 5 luni modul de expunere era cam așa.

Uite cât avem la întreținere de plată or să vină aștia și o să ne dea în judecată și ne vor lua apartamentul, o să ajungem în stradă și taicătu stă și bea și nu îi pasă. Spunând astfel de lucruri unui copil de 8-9 ani îi asiguri câteva nopți de nesomn. Făcând asta ani și ani probabil că urmările vor fi semnificative. Adăug faptul că eram extrem de rușinos (încă mai am reminescențe de timiditate pe care le înec în excese uneori) și că remarci de genul râd toți de noi mă cam afectau.

Nu mai zic de coșmarul generat de fondul școlii, de culegerile aduse la școală să le cumpărăm, de hainele de la second hand, de excursile la care nu participam, de orice obligație de natură financiară care era o adevărată tortură psihică pentru mine. Acum când scriu resimt intensitatea acelor trăiri. Nu pare mare lucru să nu ai bani, de altfel nici nu e. Groaznic e să nu ai bani și să îți fie rușine de asta, să fie ca o piatră ce o duci după tine. Să încerci să salvezi aparențele, să înveți să refuzi orice nu ești sigur dacă te va pune în situația penibilă de a te trezii că nu îți permiți.Să îți asumi responsabilități ce nu sunt alea tale și asupra cărora tu nu ai nici o capacitate de a interveni.

Privind cu mintea de acum astea sunt prostioare frivole dar atunci era revoltă în stare pură, o vreme am plâns când mă loveam de astfel de incidente. Apoi cu timpul datorită faptului că această responsabilitate (ce era peste puterile mele) îmi era transferată fără filtre și explicații optimiste, chiar exagerată adesea am început să mi-o asum. Ultima oară când îmi aduc aminte să fii plâns a fost în clasa a 5-a. Apoi am început să îmi interiorizez durerea. O înghițeam ca pe dropsuri, râdeam tare făceam glume mă rupeam în mine și mă lipeam la loc.

Nu a fost nimeni să mă învețe cum să mă lupt cu așa ceva, fizic nu am suferit prea mult dar psihic a fost destul de brutal procesul. Ceea ce a fost mai nasol nu a fost intensitatea, că nu le poți încadra ca traume de mare intensitate. Cel mai nasol a fost durata, a durat foarte mult ani și ani și ani de suferință domoală, necurmată, fără concedii. Tata care în general este un tip deștept era mai tot timpul plecat sau beat, mama care să zicem că nu e o femeie proastă nu și-a găsit niciodată echilibrul între iubire, grijă și fatalism. Nu îi acuz pentru ce s-a întâmplat, asta au putut fiecare să facă. Au fost multe lucruri bune și altele au fost așa cum au fost, eu cred că tot răul e spre bine și pentru că ceva mă doare nu înseamnă că îmi face și rău. Acum realizez că ceva din mine s-a erodat atunci s-a erodat blândețea, compasiunea, autoaprecierea, încrederea în forțele proprii, calmul. Nu cred că au dispărut cu totul doar că s-au dus mai la fund pentru a putea să trec peste zi fără să înnebunesc. În schimb a apărut umilința, întelegerea, aprecierea valorilor nemateriale, spiritul calculat.

Așa, după ce m-am rugat eu pentru următorul pas în evoluție iată că el a venit, frica de insecuritate materială a ieșit la suprafață, o uitasem de vreo doi ani. Cred că un sistem de apărare al psihicului a fost uitarea, uit cu desăvârșire și extrem de repede.

La început timidă sub forma unei conștientizări a faptului că practic nu am nimic. Că depind de salariu și că nu am nici o plasă de siguranță, nici o șansă de a avea un time out de 1 lună să zic să îmi caut ceva de muncă dacă actualul loc de muncă ar înceta să existe. Am alungat aceste gânduri la început fără să le  bag în seamă. Le-am ignorat pur și simplu iar ele ignorate au continuat să înflorească și să lucreze. Treptat am început să mă îngrijorez din ce în ce mai mult. Până când a început să îmi scadă concentrarea la muncă. Punctul culminant a fost acum câteva zile când m-am lovit de o problemă de rezolvat și mi s-a blocat creierul. Citeam liniile de cod priveam tabelele din bază și nu reușeam să înteleg cum funcționează. Ore și ore de lipsă totală de concentrare. Nu puteam să citesc o frază legată de muncă de la cap la coadă. Apogeul a fost când nu am mai putut ignora ceea ce se întâmplă. Am căzut înfrânt am recunoscut în fața mea că sunt fără soluție, că nu știu să fac ceva ce ar fi de competența mea să fac. Ceva ce știu să fac de altfel.

În tot acest timp au fost n semne menite să mă avertizeze. Pofta mea de dulce a escaladat. Din frică și stres am ajuns să caut un refugiu în mâncare, când mintea nu mai putea să suporte situația fără rezolvare. Am citit diverse chestii legate de acest subiect am avut discuții adiacente și totuși nu vedeam ce se întâmplă. Ca efect advers a fost o creștere necontrolată de agresivitate și agitație. Până la urmă am început să înțeleg.

Primul pas a fost să recunosc că îmi e frică de asta, moment în care s-a manifestat cu întreaga forță toată frica asta îngropată până acum.Am simțit-o instantaneu cum mă sufocă. Am recunoscut în fața mea că îmi e frică și că nu pot să o gestionez. Apoi m-am rugat, am cerut ajutor lui Dumnezeu. În aceea dimineață în care m-am rugat deși nu am depășit încă totul lucrurile au început să pășească pe alt drum. Mi-am recăpătat luciditatea, am putut să înțeleg ce citeam, lucrurile au devenit mai puțin negre. Nu am rezolvat încă problema care îmi dă bătaie de cap dar am depășit parțial problema acum măcar știu cu ce mă lupt.

Mulțumesc fricii că mi-a arătat slăbiciunea și atașamentul față de o situație anume. Nu contează dacă viața mea va lua o altă turnură azi sau mâine, am suficientă forță să mă redresez din orice. Pot să fac față și unei schimbări profesionale și de nivel de trai și de orice factură. Poate că inerțial mă voi mai lovi de această teamă dar sunt convins că forța loviturii va fi diminuate. Va fi diminuate prin faptul că o voi recunoaște deja i-am învățat gustul. Odată recunoscută o voi îmbrațișa și mi-o voi asuma, eliberându-mă în același timp de ea. Frica odată depășită poți trece la acțini constructive, nu mai ești sclavul ei.

Anunțuri

Acțiuni

Information

36 responses

28 02 2010
puck

hey, kid, been there, done that, ca sa zic asa. banii au fost intotdeauna o problema intr-o astfel de familie ca a mea si a ta. dar stii ce imi zic eu? ca pot orice, numai sa vreau. cu atat mai mult tu.

dar da, starile de panica sunt foarte greu de suportat. cand le simti, nu le lasa sa se prelungeasca mai mult decat ar fi natural. caci orice sentiment, chiar si cel de panica e normal.

si da, mamele astea nu sunt normale la cap atunci cand isi dau drumul si isi varsa frustrarile pe copii… nu sunt constiente de forta cuvintelor.

28 02 2010
VreauUltimulLoc

Cu totii putem sa evaluam gresit efectele faptelor noastre, nu o judec pe mama pentru ale sale. Tot ce a facut a facut din iubire conform sistemului de valori la care s-a raportat. Faptul ca acel sistem a fost deficitar este pur intamplator.

28 02 2010
Corinna

Mda, si eu ma recunosc in descrierea ta…in primul rand tb sa-ti multumesc, pentru ca citind cele scrise de tine, am realizat ceva ce totusi imi scapase, desi as zice ca am reusit sa-mi rezolv problema legata de insecuritatea materiala:

„Groaznic e să nu ai bani și să îți fie rușine de asta, să fie ca o piatră ce o duci după tine. Să încerci să salvezi aparențele, să înveți să refuzi orice nu ești sigur dacă te va pune în situația penibilă de a te trezii că nu îți permiți.”

Aici, zic eu, e cheia dizolvarii acestei frici: nu sa reusesti sa te asiguri material astfel incat sa nu mai fii niciodata in situatia de a nu-ti permite ceva, ci sa poti sa afirmi senin ca da , nu ai bani pentru x lucru…si nu e nici o problema cu asta! Deoarece sunt multe alte lucruri pe care le poti face, experiente pe care le poti trai…si sunt sigura ca acum, la nivelul la care ai ajuns prin forte proprii, stii la ce ma refer 🙂

28 02 2010
VreauUltimulLoc

Nu poti sa te asiguri efectiv material niciodata, dar nici nu trebuie. Cand esti stabil psihic poti sa accepti si sa traiesti viata fericit asa cum vine curge ea, haotic neprevazut si incitant

28 02 2010
Helena

well, si eu am fost tipul de sarantoaca extrema, am trecut prin tot felul de episoade penibile, pe care nu ai cum sa le uiti orice ai face, tot asa drastic, la modul ca am avut nota scazuta la purtare in generala, pentru ca nu am avut bani sa dau pentru cadoul d-nei diriginte de 8 martie. in consecinta am plecat de-acasa undeva in jurul varstei de 19 ani. primul lucru dupa ce am depasit momentul, a fost sa imi jur ca nu ma voi mai reintoarce niciodata acolo invinsa, indiferent de ce va trebui sa fac. al doilea lucru a fost sa realizez ca siguranta materiala inseamna in primul rand sa fiu pe picioarele mele, nu in picioarele altora. astfel incat mi-am luat trei joburi. din acel moment nu a mai existat notiunea de moft. pentru ca mi le indeplinesc pe toate. in momentul in care nu-mi voi mai permite vreunul, am sa-mi mai iau un job. si poate ca nu sunt in deplina siguranta. poate ca saracia si trecutul ma pandesc si acum dupa colt. dar nu-mi pasa si nu-mi va pasa niciodata atata timp cat stiu ca in mine exista puterea de a o lua de la capat. nu stiu daca asta se numeste stabilitate psihica, pentru ca mi s-a spus ca nu stau grozav la capitolul asta, dar este ok.:))

28 02 2010
VreauUltimulLoc

Obsesia pentru satisfacerea mofturilor e doar o suprabalansare a saraciei anterioare, nu e un semn de echilibru. Eu pot sa fac economie o saptamana si sa cheltuiesc foarte putin fara sa ma deranjeze si sa ies in oras si sa sparg cateva milioane intr-o seara fara sa clipesc. Nu am o atitudine coerenta fata de bani e mai mult un echilibru prin extreme foarte calculat/foarte detasat. Cand plec de acasa daca nu am 300 ron cache la mine nu ma simt confortabil.
Ideea e ca nu trebuie sa imi intaresc obsesile trebuie sa le depasesc, nu un job in plus sau credinta ca nu voi suferi de foame e calea pentru mine. Am de depasit niste complexe si slabiciuni trebuie sa nu ma mai ingrijorez fata de ziua de maine.

1 03 2010
femmeletale

asa este, ca adult ajungi sa te recompensezi in exces pentru tot ce nu ai avut pe vremea cand erai copil. am o prietena careia i-a fost foame toata copilaria si adolescenta. ai ei aveau bani, dar considerau ca burta nu are geam, asa ca isi infometau copiii ca sa isi cumpere candelabre de cristal in casa si alte cacaturi de genul. fata aia manca paine cu gem zilnic, iar cand se termina gemul manca paine cu mustar. si pentru ca ai ei nu erau doar prosti ci si fuduli, nu le permiteau nici cand mergeau undeva in vizita sa manance, ca sa nu se vada ca ei erau lipsiti. asa ca prietenei mele, daca i se punea in fata intr-o vizita, o bucata de friptura sau de tort, ta-su ii arunca o privire din aia, asa ca lua doua muscaturi si apoi impingea farfuria, ca nu ii mai trebuie. acum e maritata in germania si foarte grasa, pentru ca are crize de mancat compulsiv. i se face o frica infioratoare si incontrolabila ca ar putea sa fie flamanda iar si sparge frigiderul.
treaba asta cu echilibrul este de multe ori peste puterile noastre, mai ales cand suntem prea tineri sa putem arunca un ochi obiectiv in noi insine sa vedem ce e putred acolo si ce trebuie operat. sa privesti insa lucururile asa cum sunt ele e un prim pas. felicitari. mai ai inca o mie. 🙂

1 03 2010
VreauUltimulLoc

1000 nu pare asa de mult :D.

1 03 2010
Frustrata

hehe,trecusem sa vad ce mai faci…
tot trist ai ramas

1 03 2010
VreauUltimulLoc

Trist e noul vesel.

1 03 2010
casatorita

copilaria mea saracacioasa s-a reflectat in viata mea de adult ,facandu-ma o zgarcita…desi azi stam bine financiar eu tot tremur ptr ultimul banut,cumpar mereu ce e mai ieftin ,imi iau haine de la second hand si tot adun la saltea ptr zile negre…is aspra cu copii mei si le refuz multe …n-am fost niciodata intr-un concediu desi mi-as permite azi un an sa stau in bahamas probabil…astfel ma simt in siguranta,da…simt acea siguranta materiala ,facand economi peste economi.. nu cred ca ma voi relaxa vreodata la capitolul asta,mi-e deja in sange…

1 03 2010
VreauUltimulLoc

Sa stii ca se poate, primul pas e sa iti asumi asta.
Apoi o sa vezi cum lucrurile incep sa se schimbe. Daca nu te descurci singura poti mereu sa te rogi pentru ajutor, pe mine ma ajuta. Dar sa nu te fortezi sa o faci asteapta schimbarea sa se produca dar si lucreaza pentru asta cu tine.

1 03 2010
carmen

citind ce s-a scris pe aici, inclusiv comentariile, am un sentiment straniu si inconfortabil de tras cu ochiul pe gaura cheii.

1 03 2010
VreauUltimulLoc

Cam asta e, dar uneori e bine sa mai scoatem scheltii din dulap sa facem loc la alte lucruri.

1 03 2010
femmeletale

inconfortabil? ah, abia ala e un sentiment!! 😀

1 03 2010
casatorita

stii in schimb sotul meu (la fel copilarie saracacioasa|) traieste la max zilnic..are randuri de adidasi ,colectie de ceasuri..acu 2 saptamani era cat pe ce sa-si traga doua masini bmw x5..una deja aveam si mai vroia inca una ,asta pe langa un bmw 735..totul ii e de firma si cheltuie mult ptr placeri inutile din punctul meu de vedere..asa ca am parte de ambele extremitati ale unei astfel de copilarii…idea e sa ajungem la un acord ,eu cu zgarcenia mea ,el cu risipa lui..:D:D:D:D

1 03 2010
VreauUltimulLoc

Poate ca e o incercare la nivel subconsitent sa te dezlipeasca pe tine de bani. Oricum din ce spui tu viata amandoura este guvernata de bani. Unul incearca sa ii adune iar altul sa ii risipeasca. E cred ca v-ar prinde bine sa discutati problema asta impreuna si sa va cautati echilibrul impreuna.

1 03 2010
carmen

femmeletale, dar desigur. straniu este adjectivul care descrie sentimentul al carui nume inca nu l-am gasit.

1 03 2010
brightie

vrei ultimul loc in blogroll-ul meu? 🙂
e luat, prin urmare il vei primi pe cel de-al doilea de la coada in sus, volens nolens.

imi place tare mult cum scrii. coerent, deschis, cald as zice.
eu n-am curaj sa scriu astfel despre mine decat rareori. ma face sa ma simt goala chestia asta si, desi nu mi-e frica de goliciune, mi-e frica de ochii hulpavi.

ontopic: la mine frica de saracie a venit ca un tsunami si tot asa a trecut. sarind peste detaliile funeste, pe la 12 ani aprox, am venit intr-o dupa-amiaza de la scoala si casa nu mai era. respectiv ramasesera din ea doar peretii si mormane de gunoi care dimineata fusesera lucrurile din casa. in mijlocul lor era mama distrusa. vreo trei zile am mancat pe o masuta de cafea pe care ne-o facut-o cadou un vecin. eu nu prea aveam cuvinte decat: mama, ne mutam la tara, nu-i asa? maica-mea ma ignora. si-a dat seama ca n-are sens nici sa ma contrazica, nici sa ma incurajeze.
zilele au trecut, greu, dar finalmente mi-am dat seama ca saracia nu e sfarsitul. ca poti fi sarac si ok cu tine totodata, ca lucrurile se indreapta cumva finalmente. ca trebuie sa mergi inainte, caci inapoi nu mai ai cum oricum…
multam fain ca mi-ai reamintit lucrurile acestea.

1 03 2010
VreauUltimulLoc

Ti-ai acceptat saracia si te-ai descurcat cu ea, felicitari.
Nu trebuie sa te deschizi fortat, o sa o faci cand o sa simti. Eu acum o fac pentru ca simt ca ma va ajuta sa ma accept mai mult si sa ii accept si pe cei din jur.

1 03 2010
lollitta

in felul in care ti-ai descris copilaria m-am recunoscut. mai putin tatal care bea. insa problema cu banii au fost mereu. imi aduc aminte o faza de la liceu cu o profa care cerea bani nu mai stiu pentru ce si spunea: haideti, nu-i chiar asa mult, e o ciocolata! si ma ridicase in picioare. ca orice persoana timida am avut momentul de explozie si-am facut o criza aproape isterica atunci incercand sa-i explic faptul ca nu mai vazusem ciocolata de ft mult timp.
datorita acestui mod in care am fost crescuta mi-am castigat inca din timpul liceului banii proprii dand meditatii. n-am avut niciodata bani de buzunar de la parinti. de bursa am tinut cu dintii pana am terminat facultatea.
dincolo de asta, am trecut si prin situatii in care efectiv n-am avut bani de paine. am supravietuit si atunci. si-am invatat ca de fapt nu am nevoie de prea multe lucruri ca sa traiesc. iar partea materiala nu e cea mai importanta. poate ca am exagerat chiar in sensul asta. acum incerc sa ma redresez oarecum. sa acord si aspectului material adevarata lui valoare.
ma bucur pentru tine daca ai reusit sa iti depasesti aceasta frica. e un pas mare

1 03 2010
Freyja

‘trist e noul vesel’??
cu tot respectul, nu crezi ca oamenii ar fii infinit mai fericiti daca s-ar bucura pentru toate nimicurile mai mult decat se intristeaza pentru toate nimicurile? 🙂

1 03 2010
VreauUltimulLoc

@Freyja
Era o gluma pentru frustrata ea intelege altfel decat restul lumii veselia.
Mai vesel ca mine nu-i altul, eu sunt vesel si cand sunt trist.

1 03 2010
xelomon

oau… dupa comentariile de la Creatrix, n-as fi crezut ca poti scrie o asemenea postare. cu atata sinceritate, deschidere, luciditate si capacitate de auto-analiza.
esti curajos ca privesti asa adanc in tine si in amintiri, si ca scrii despre asta. iti admir curajul si sinceritatea.
si mai admir si faptul ca pari sa-ti fi rezolvat conturile cu parintii care te-au facut sa treci prin lucruri neplacute, ca, desi erai asa copil si ai fost foarte afectat, ai reusit sa treci fara sa ajungi sa-i urasti (ba tocmai i-ai luat apararea ta mamei tale intr-un comentariu mai sus).
ai ajuns sa-i intelegi si cumva si asta te-a facut sa te deblochezi. si sa ajungi sa inveti lucruri bune din situatii nasoale. si sa ai incredere in tine ca poti si ca vei rezista.
respect.

1 03 2010
VreauUltimulLoc

Depinde de context uneori suntem glumeti alteori suntem mai seriosi, si uneori glumim cu lucrurile serioase.
Multumesc pentru incurajari, stiu ca voi rezista. Eu scriu despre probleme in general dupa ce le depasesc sau am inceput sa le depasesc, ca un model pentru „se poate”. Cat ma razbesc ele pe mine stau acolo cu ele, sa ne cunostem, sa ne imprietenim :D.

2 03 2010
simina

Scriu cu adresa de email a iubitului meu. Astept un raspuns de la tine…Am avut dreptate sau nu????
In legatura cu subiectul pus in discutie, cu permisiunea ta, am sa-ti exemplific si eu cate ceva din viata mea.Cand aveam 10 luni mama m-a parasit, tata era in aramata, eu am ramas la bunicii paterni. Nu am cunoscut-o niciodata, desi, am incercat toate caile legale existente pt a o gasi( data disparuta, declararea disparitiei pe cale judecatoreasca si in final declararea mortii prezumate).Am fost crescuta de catre bunici, la tara;venituri pensia bunicului, de handicapat( avea un picior amputat sub genunchi), alocatia mea si sume ocazionale rezultate din vanzarea laptelui, legumelor etc.Cand aveam 11 ani tata s-a recasatorit, cu o tipa ce avea doi copiii dintr-o casatorie anterioara.Pana atunci locuisem , la tara,cu bunicii care ma iubeau fara exagerare ca pe lumina ochilor.Dupa varsta de 11 ani tata m-a luat la oras, unde se stabilise cu noua lui familie(ca a mea nu era si n-a fost niciodata).Si a inceput calvarul. DA!!!CALVARUL!!! De a fi batuta, umilita si injurata de catre o straina. O straina care dadea copiilor ei, in prezenta mea, dulciuri, fara ca eu sa primesc. O straina care in timpul liceului ma batea cand ma prindea ca citesc , invat, noaptea in baie.O straina care m-a injosit in toate felurile posibile si mi-a distrus adolescenta. Precizare: citeam in baie nu pt ca eram retardata cum afirma madam, ci, pt ca eram premianta si vroiam sa invat.Tot ca un mic amanunt eu am absolvit o facultate in timp ce fetele ei au ramas la nivelul de 8 clase ,respectiv ,12 clase absolvite.
In legatura cu saracia si felul in care am perceput-o eu nu vreau sa-mi amintesc prea multe…e dureros inca…desi am 35 de ani
In liceu, nu stiu exact in ce an, a fost o iarna mizerabila. Si mi s-au rupt ghetele. I-am cerut bunicii bani. Nu avea. Tata nici atat.Traiam de pe o zi pe alta.Bunica a zis ca poate vinde de Craciun mai mult lapte la piata si imi cumpara ghete. N-a vandut!!! Si nu am primit bani.Toata iarna am mers cu acele ghete dezlipite in care intra apa. Ca sa nu ma ud, imi bagam picioarele in pungi si apoi ma incaltam.Bunica nu a stiut ca nici macar bani sa le duc la reparat nu mi-a dat tata, sau nevasta lui.Ei, bani am mai primit de la bunici in iarna aceea dar erau pt meditatii!!!Nu i-am spus bunicii ca nu am reparat ghetele pt ca stiam ca nu ar fi avut bani sa-mi cumpere altele.
In prezent, am o casa a mea.Mare…(poate e ciudat dar nu ma simt f.fericita in casoiul meu) 3 caini, o pisica, un OM langa mine( a se citi iubitul meu) si astept sa se mute bunica la mine.Tot ce am realizat, am realizat datorita bunicilor mei si a faptului ca am vrut sa scap de saracie.
P.S. Pe tata si nevasta lui nu i-am vazut de cativa ani.Nu vreau sa am de-a face cu ei;in nici un fel.

2 03 2010
VreauUltimulLoc

Sfatul meu ar fi ca macar in sinea ta sa ii ierti pentru ceea ce ti-au facut. Nu stiu motivele lor, nu le caut circumstante atenuante dar cu siguranta viata ta va fi mult mai frumoasa dupa ce vei reusi aceasta iertare.
Fiecare lectie, oricat de dura, este pentru a ne invata ceva iar de multe ori ceea ce trebuie sa invatam este iubirea si iertarea. Nu o fa pe a ta sa fie in zadar.

2 03 2010
Porcusorul Radioactiv

Stiu sentimentul, desi n-am trecut in copilarie (chiar) pe langa ce-ai trecut tu, e foarte adevarat ca fiecare vine cu bagajul lui de sechele de care e greu sau imposibl sa te dezlipesti. Cateodata te invata ceva, dar altadata le porti ca pe niste bolovani toata viata.
Chestia e sa-ti recapeti luciditatea, sa stai sa gandesti la rece si sa cauti solutii. Si totusi, la problema ta ar fi bine sa ai vreun salariu-doua puse de o parte. Eu am cateva, dar tot nu dorm linistit.

2 03 2010
vreauultimulloc

Daca as cauta sa imi asigur o falsa siguranta nu as face decat sa imi menajez frica.

2 03 2010
Corinna

„Si totusi, la problema ta ar fi bine sa ai vreun salariu-doua puse de o parte. Eu am cateva, dar tot nu dorm linistit.” – deci solutia asta nu e prea eficienta, after all, nu?
As zice mai degraba ca trebuie sa invatam sa ne relaxam , sa intelegem ca intr-adevar, nu putem fi niciodata siguri din punctul asta de vedere…dar nici nu e acesta scopul ! Care credeti ca e mai castigat, cel ce pune deoparte, mereu in suflet cu teama zilei de maine, sau cel ce a ajuns la nivelul in care stie ca oricand o poate lua de la capat si sa se ridice, indiferent de situatie…ba chiar isi permite si sa fie generos, deoarece stie ca asa cum au venit odata banii, mai pot veni si a 2-a, sia 3-a oara…. ?

4 03 2010
Porcusorul Radioactiv

Solutia cu 2-3 salarii puse deoparte nu te va ajuta, bineinteles, sa-ti potolesti spaimele. E bine din punct de vedere practic, cand raul chiar se intampla.

Solutia este luciditatea si cunoasterea solutiei de backup ( daca ma da afara, atunci o sa fac asta, asta si asta ). Planul B.

4 03 2010
VreauUltimulLoc

Stai linistit ca nu pot sa pun deoparte 2 3 salarii :)).

4 03 2010
Corinna

Hehe, as zice ca urmatorul pas va fi sa recunosti ca ai o problema cu organizarea :))

5 03 2010
VreauUltimulLoc

Ce, nu ma organizez bine?

5 03 2010
Corinna

Financiar nu, cel putin asa rezulta din afirmatia ta de mai sus…

7 03 2010
VreauUltimulLoc

Ai dreptate imi lipseste constanta, dupa o perioada de organizare am un moment de risipa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: