Am o dilemă de pus pe masă.
Unde ar trebui să înceapă și unde să se termine relațiile interpersonale în afara cuplului?
E ușor de dat un răspuns bazat pe platitudini sociale dar eu vreau mai mult de atât. Vreau un răspuns care să țină cont de respectul entitații, respectul libertății, de realitate și de psihologia și spiritualitate oamenilor implicați.
Abordând de o manieră generală subiectul aș creiona situațiia cam așa.
Avem o pesoană de sex X și un persoană de sex Y, vă place cum o ard genetic? Când X întreprinde o acțiune exterioară cu participarea persoanelor y din mediu ambiant intervine un moment când Y ia foc.
Am putea să trasăm unde se cade ca X să își corecteze comportamentul sau unde se cade ca Y să o facă?
Abandonez sexele, ce e normal să faci cu alte persoane de sex opus în afara relației pentru a fii considerat corect, cinstit, util nu știu ce cuvânt gol să folosesc pentru a nu cădea în una dintre extremele oferite de societate?
Poți să vorbești? Bunul simț spune ca da.
În ce condiții poți să vorbești? Cu martori obligatoriu? Pe mess? În intimitatea unui apartament?
Când vorbești ce ai vie să faci? Ai voie să vorbești de sex? Ai voie să râzi?
Ai voie să te simți bine? Ai voie să fii tu?
Ai voie să faci sex, să te săruți?
Există un milion te întrebări dar nu poți cuprinde așa ceva în legislație. Pentru ca legislația e făcută să fie încălcată. Pune-mi o constrangere și viața mea se va axa pe a o depăși. Poate că nu aveam nevoie de aia dar când o interzici deja îmi spui că eu sunt un sclav.
Poți să alergi în toată grădina da nu mânca din măr. Păi istoria a dovedit că nu funcționează sistemul ăsta. Tot istoria ne mai învață ceva. Prietene, când mănânci din măr ia suge-o tu pe cont propriu. Deci constrângerea nu e bună. Libertatea totală iar e un concept dubios. Omul e ușor influențabil de efectul de turmă. Uite coaie noi ne futem în cur hai și tu ca e bine. Pâna te dezmeticești că nu e bine deja nu mai stai comod pe scaun. Să acționezi cu responsabilitate să zicem că e cel mai bine. Bun eu sunt responsabil acum ce am voie să fac?
Adică eu iubesc pe cineva. Am voie să iubesc doar o persoană? Bun iubesc doar o persoana într-un anume fel cât de mult am voie să iubesc altă persoană până să devină un inconvenient?
Nu reușesc de loc să surprind generalist problema așa că o voi aborda de o manieră mai îngustă dar destul de ușor de întâlnit.
Discuțiile pe mess
–––––––––––––––––––––––-
Având un blog ajungi în situația de intra în contact cu un numar mai mare de oameni. Un contact deși virtual totuși destul de puternic. Nu sunt susținătorul celor care critică blogarii ca fiind oameni rupți de realitate și care își fac o altă viață virtuală. Eu cred că a avea un blog e un efort suplimentar și o lărgire a comunicării cu cei din jur. Înveți să fii mai deschis și cunoști mai multi oameni îți colorezi viața puțin. Normal echilibru e necesar. Întreabrea e, unde o conversație pe mess devine improprie fața de partenera ta? Adică ce ai voie să vorbești sau cum?
Însăși idee de a avea voie să vorbești mă umple de repulsie. Bă, cum adică să am voie, când am devenit sclavul unei relații de interdependență? Că iubire nu poate să fie, aia implică libertate de exprimare. Aia implică dorința ca omul care te iubește să vrea ca tu să fii fericit. Dacă e o bășină de șantaj sentimental nu am nevoie. Ar trebui să fie încredere nu? Așa și când înșeli încrederea în repetate rânduri?
Eu nu am un istoric bancar curat ca să mă exprim plastic. Adică am mințit și am fost “prins” mințind. Am înșelat în toate domeniile necesare pentru ca cineva să nu îți mai acorde încredere. Cu toate acestea pretind să fiu tratat cu respect și să fiu crezut. Sunt aberant?
Poate, dar cu toate astea nu sunt tiran deci cui nu îi place poate să plece, poate să mă mintă, poate să mă înșele. Aici merg fără plasă de siguranță, că fata mea de ceva timp îmi privește cercurile pe nisip. Știu că dacă intru într-o mulțime de 1000 de oameni și pe jos sunt 1000 de pietre 500 de oameni se vor apleca și nu vor avea ce să ia de jos. Dar singurul om care ar avea dreptul să judece situația asta s-ar pune în fața mea să mă apere de pietre. Așa că vinovăția e pentru oamenii slabi, oamenii fricoși, oamenii mici. Pentru oamenii vii e iertarea și iubirea.
Așa că eu vreau să știu, pentru mine, până unde e normal să vrei să mergi și să mergi într-o discuție pe mess. Dacă îți dorești să vorbești cu cineva mai mult decât cu a ta ceva e în neregulă. Eu o apreciez maxim și îmi place să vorbesc cu ea, asta nu mă oprește, ca spirit viu, să nutresc o curiozitate continua pentru cei din jur. Vreau să vorbesc cu oamenii care sunt deschiși dialogului, cu oamenii care să pot schimba opinii. Idei despre problemele lor și despre ale mele. De ce?
Păi pentru că așa ne dezvoltăm așa creștem. Dacă mă duc într-o peșteră și meditez singur o să ies la lumină dupa 7 ani o să fiu echilibrat și plin de ganduri bune dar când o să mă înjure un șofer că am traversat pe roșu o să leșin de suprasarcina. Nu izolându-te îți demonstrezi iubirea și fidelitatea față de cineva. Alegând conștient de tine și de el, așa o faci.
E o iluzie că dacă te păzești nu se va întâmpla să fii înșelat. O dată și o dată tot va veni un moment în care să mergi pe încredere oarbă, ce faci atunci? Mori de inimă rea? În afară de asta viața are feluri ciudate de a îți deschide uși dacă tu vei sta mereu după gratii să ispășești pedepse trecute sau viitoare nu mai ești ceea ce femeia ta iubea. Din partea cealaltă a baricadei, că ma dedublez cu ușurință, sunt convins că e greu ca dracu. Cum să ai încredere în ce nu poate fii crezut? Cum să dormi liniștit când gelozia te pune la încercare. Iubești și simti că ești iubit dar mereu vrei și fidelitate.
Poate că nu toți dar eu aș cam vrea. Este că îți vine să îmi dai cu ranga în față? Te poftesc să încerci, nu se poate întâmpla mare lucru ori îmi dai ori nu. Nu o să îți port pică pentru că mi-ai dat și nici recunoștință pentru că nu mi-ai dat. Știi de ce?
Pentru că eu știu că fiecare lecție e ceea ce ai nevoie. Dacă ești înșelat ai pațit-o pentru a învățat ceva. Dacă iau o ranga în față aveam nevoie de ia. Pe cine să mă supăr pe Dumnezeu, pe mine? Nu, voi încerca să învăț ceva din asta. Încă nu vă repeziți cu ranga că așa cum poate să fie lecție pentru mine poate să fie și pentru tine așa că voi folosi tot arsenalul din dotare să mă apar.
Cel mai bun mod de a separar o discuție de un flirt ar fi intenția. Dar intenția poate fi uneori interpretata greșit, dar ăsta e un aspect asupra căruia eu nu îmi iau responsabilitatea. Alt mod de separare ar fi să nu faci ce nu ți-ar place să ți se facă. Nu știu ce să zic nu reușesc să identific care e modul bun de a menține libertatea de comunicare cu alți oameni în modul tău propriu cald sau prietenesc și de a respecta și nevoia de fidelitate a partenerului. A respecta nevoia de fidelitate nu înseamnă a încuraja posesivitatea absurda a oamenilor care sunt stăpâniți de frici. Nu înseamnă a omorâ în tine interesul despre cei din jur. Nu înseamnă a ucide scânteia fericirii în ochii tăi. Poate că sunt eu un om greu de iubit și mai greu de părăsit, dar mă îndoiesc că răspunsul e facil și din categoria extremistă.
Nu cred că există fidelitate acolo unde nu există posibilitate de a înșela, nu cred că există iubire acolo unde exista constrângeri, nu cred că există respect acolo unde există frustrări.
Nu pot să pun lini de ghidaj nu pot să spun așa e bine pot în schimb să continui să caut și se experimentez și să văd ce iese.
VreauUltimulLoc 
cand esti intr-o relatie in care iubesti vei stii cand sa te opresti nu cred ca exista reguli general valabile; nu cred ca trebuie sa existe reguli gen vb despre viata dar nu despre sex, vb de placerile vietii dar le excludem pe cele sexuale etc; pur si simplu atunci cand iubesti si respecti pe cineva vei stii tu cand sa te opesti, vei stii daca ai sa nu nevoie sa continui; vei stii cand treci granita de la fidelitate la infedelitate, cel putin eu asa cred
cat despre lezarea sau nelezarea partenerului asta implica sa-i cunosti parerile si angajamentul; vorbind de respect, te respecti in primul rand pe tine respectandu l pe celalalt;
nu vei putea primii ceea ce nu poti oferii
cand ma refer la respect nu inseamna ca daca iti doresti ceva cu tot dinadinsul iar acel ceva simti ca te ajuta sa evoluezi in orice directie sa nu-l faci pt ca pesoana iubita nu este de acord; ma refer sa-i respecti angajamentul pe care acea persoana a fost deacotd sa si-l asume si nu este sa spunem corect sa-l faci sa intre fortat in ceva in care nu a fost de acord si nu corespunde cu convingerile sale, cel putin la un moment t0; comunicarea continuua si sincera, adica recunoasterea fricilor, poate fi „cheia succesului”
ce mi se pare anormal nu este sa vrei sa vb mai mult cu alte persoane ci sa nu vrei sa vorbesti anumite subiecte cu persoana iubita, si aici ma refer la sub noi despre care nu s-a mai discutat
In mare sunt de acord cu tine, mai putin partea cu subiectele noi. Subiectul nu sta si asteapta un moment sa se disccute depre el. Pur si simplu apare, de multe ori subiecte noi apar cand intalnesti oameni noi. Astfel si relatia ta poate beneficia de unghiuri noi de culori noi.
Intre doi oameni uneori pare ca s-a discutat totul (desi poate dura ani ca anumite lucruri sa ajunga sa fie spuse) se formeaza paterne de discutie care face sa li se inchida unchiurile de vedere cand converseaza. O discutie cu cineva din alt mediu poate crea largiri de vedere si asta da un nou suflu si in discutiile interne cuplului.
Ehe. Buuna problema ridicata.
Cand am decis sa ma casatoresc am avut aceleasi dileme, si crede-ma eram aproape de depresie. Pur si simplu voiam sa fug cat ma tin picioarele de el cu toate ca il iubeam => ma intrebam constant ca tampa „Nu il mai iubesc?”
Eu una am avut discutii constante cu el. Eu eram mai posesiva (dar de multe ori fara ca ea sa vina din partea mea, ci pentru ca eram ATAT de invatata ca atunci cand il prind la tel cu o fata sa sar in sus ca arsa!) si intotdeauna voiam sa fiu no1 pe timpul, spatiul, pe tot ce era el. Iar a fi no1 in viata cuiva inseamna a-l depersonaliza, a-l face pe el sa fie mai putin important chiar pt el insusi. O astfel de relatie in care vrei sa fii cea mai cea e relatia care duce la crize de gelozie si e o relatie incorecta, chiar imorala fata de partener. Am invatat ca daca mie nu imi place streangul de gat, nici lui nu ii place. Prin urmare daca eu nu il gatui cu gelozii, posesivitati si alte alea, nici el nu are dreptul sa imi puna asemenea pietre de gat. Eu inca invat sa fiu libera in relatia asta. Si de atunci am reluat legatura cu multi oameni fara stress, panica sau vinovatie. Si ca parasox la conceptiile moderne, cu ocazia asta sunt mai indragostita de el ca oricand.
asa ma gandesc si eu ca ajungi sa iubesti mai mult pe cineva care sa iti acorde libertate si respect.
flirt, dialog, confesiune, dorinta de a fi ascultat, obscura dorinta de a (fi) iubi(t) – totul se intrepatrunde, nu poti delimita prea exact; apoi pulsiunile, sexul, a avea, pasiunea, pornirile, instinctul, dorinta de nou – cine poate trasa reguli precise? pe mess, blog sau in afara lui…regulile, daca putem face asta vreodata, le scriem pe loc, atunci…consecintele sunt imprevizibile: gelozie, furie, impas, confuzie, tradare – totul e de descoperit mereu si mereu…experiment, asta e termenul cel mai potrivit
Da dar sa o faci la vedere, nu pe ascuns ca altfel devine cauzatoare de frustrari, din experienta zic :).
Doar o observatie: spuneai pe undeva ca sunteti de 9 ani impreuna. Acum zici ca nu ai un „istoric bancar curat”, adica ai „înșelat în toate domeniile necesare „. Eu nu stiu ce mai pot sa adaug, dar pare-se ca ea ti-a iertat multe intr-o perioada cam luungaa de timp .
Da, au fost suisuri si coborasuri pe drumul autodescoperiri si al evolutiei ca si cuplu si ca si persoane.
Poate nu-s cea mai potrivita persoana sa ofer opinii, avand in vedere istoricul meu cu relatiile (adica nu prea am avut ceea ce se defineste asa), dar oricum o sa-ti zic 🙂
Despre discutiile pe mess – poate sa vorbeasca despre orice, atata timp cat imi zice si mie. Mi se pare normal sa gasesti oameni interesanti cu care sa vorbesti, mi se pare cat se poate de normal ca oamenii aia sa-ti ofere puncte de vedere diferite sau sa abordeze subiecte pe care in relatia de cuplu nu le-ai abordat.
Dar daca descoperi pe parcursul acelei discutii lucruri despre tine sau despre relatie, e corect sa le comunici si partenerei.
Cred ca motivul principal pentru care apare gelozia e faptul ca nu stii – la mine cel putin asta e cel mai puternic. Adica, il vad ca sta ore in sir pierdut in ganduri si nu stiu la ce se gandeste si-mi vine sa ma sui pe pereti.
Si mai cred ca e si un test pentru ea – nici o relatie nu-i perfecta si uneori lucrurile care o pot face mai bune vin din afara.
Sunt de acord cu tine pana la aia cu cazutul pe gandurile, uneori doar vrei sa te gandesti la ceva sau la nimic nu e bine sa fii fortat sa iesi din starea aia pana nu esti tu pregatit sa spui ce ai de spus, daca ai ceva de spus.
@Hell: Agree and not agree.
Nu vad in a vorbi pe messenger o posibilitate de a gasi subiecte noi de discutat in relatie, alea pot apare din orice. Messengerul este o forma de socializare, sa-ti faci cunostinte, chiar prieteni. Si nu am nicio problema cu chatuiala lui pe messenger, atat timp cat nu se ascunde, nu-s curioasa ce vorbeste si oricum imi va spune. Singurul lucru care ma poate enerva peste masura, este timpul care-l petrece, uitand de mine. In rest, mai imi petrec si eu timpul cu netul, cand prind un moment liber.
Dar…pe messenger poti primi informatii prea personale despre omul cu care stai de vorba. Si mi se pare o lipsa de respect sa te apuci sa-i spui totul partenerului tau, mai ales daca nu are intelegere pentru acele lucruri. Ar fi exact ca si cum ai barfi. O asemenea conduita astept si din partea lui, intr-o situatie identica.
Altfel ar sta lucrurile daca as desoperi lucruri care sa-mi afecteze relatia. Inseamna ca, pe undeva exista un gol si te ia dracu, daca incerci sa-l ignori. Ramane la latitudinea fiecaruia, sa aleaga o metoda de a-l umple.
Intr-o lume perfecta facuta din oameni perfecti nu am avea probleme si goluri. In lumea noastra de multe ori chiar si cand avem probleme ne vine uneori foarte greu sa le discutam. Sau poate sunt asa de vechi incat le-am inchis in noi pana am uitat si noi de ele. Altii le pot scoate la iveala, dar sa te miri ca de ce nu ti-a spus cineva despre o trauma sau o fapta de care se rusineaza din proprie initiativa este ca si cum il certi de ce nu e mai inalt.
Asa, exact ce voiam si eu sa spun.
Si, renard, eu ma refeream la faptul ca uneori ajungi sa vorbesti cu altii despre lucrurile pe care ar trebui sa le discuti cu partenerul. Nu era vorba de „ha, ha, ia uite ce-a zis ala/aia”.
Cand acest gol (trauma sau fapta rusinoasa, cum spui tu), devine evident si-l vezi pe acela (un cunoscut sau apropiat) cum se chinuie sa se convinga ca incape intr-un spatiu stramt, nu poti sta pasiv, ii spui ca poate fi mai mult de atat, ca-i „mai inalt”. Nu-i ceri nimic, doar ii spui ceea ce crezi ca este in realitate.
Fii pe pace, nimeni nu-i perfect, toti suntem facuti ciur, recunoasterea unui gol nu vindeca automat, dar macar linisteste. Nu o faci pentru altii, nu trebuie decat sa ti-o recunosti tie, apoi hotaresti ce faci mai departe.
Cam asta, tu ai deviat putin discutia, la altfel de gol m-am referit mai sus, unul legat de relatie.
Nu am deviat, dar cred ca golurile din relatie de multe ori provin din traume nerezolvate care ne fac sa credem ca suntem mai putin inalti. Fara aceste traume o relatie ar trebui sa fie fara goluri adica in situatie cand nepotriviri sunt reperate s-ar incheia destul de usor. Asa sunt frici care ne tin legati in legautri care nu ne mai satisfac.
Nu, nu m-am referit la niste goluri care pot deveni coborasuri, ori traume care duc la incheierea unei relatii. M-am referit la un gol pe care-l vei resimti, daca ai descoperi alta persoana, cu care simti ca ai putea sa te intelegi perfect.
Stii cum e, putem face 1000 de teorii pe baza acestor lucruri. Fiecare e altfel si nu se pot scrie reguli despre cum ar trebui sa mearga o relatie. Exista insa niste principii care mi se par universal valabile:
– Gelozia e o boala. Unde apare ea, lucrurile o iau razna.
– Daca omul se simte ingradit, daca unele din asteptarile lui nu sunt indeplinite, o va lua „razna” si va face pe dos.
– Acordarea unei libertati si a unui „spatiu vital” sunt esentiale. Altfel te vei sufoca pana la urma.
Ultimele paragrafe mi-au amintit de un film vazut mai in tinereturi.. si anume Eyes Wide Shut. In mare trata problema infidelitatii. Ea s-a gandit ca ar fi vrut sa il insele, el a incercat. Nici unul nici altul nu a reusit. Insa, paradoxal, amandoi au fost raniti de aceste pseudo tentative. Cine e mai de comandat? Cel care se gandeste, cel care incearca, sau cel care face?
„Nu cred că există fidelitate acolo unde nu există posibilitate de a înșela, nu cred că există iubire acolo unde exista constrângeri, nu cred că există respect acolo unde există frustrări.”
nu cred ca exista fidelitate acolo unde nu exista posibilitatea de a insela: true
nu cred ca exista iubire acolo unde exista constrangeri: fals – iubirea exista oriunde… cu sau fara constrangeri…
nu cred ca exista respect acolo unde exista frustari: discutabil…
Ai dreptate am scris gresit, corect era: nu cred ca poti obtine iubire folosind constrangerei.
ok, vroiam demult sa comentez si eu cate ceva, dar nu ma simteam in masura, datorita faptului ca trec drept salbatica rau in ale cuplului. am exagerat de multe ori notiunea de libertate in cuplu, tocmai pentru ca de-aici mi se pare ca pleaca toate neajunsurile. in momentul cand vreau sa privesc peste gard, vreau sa experimentez dincolo de sentimentele pe care i le port, si i le port, asa de iubita-fucked-up cum sunt, ok, in momentul in care simt ca as face ceva si totusi intelectul ma avertizeaza razlet ca actiunile mele miros a cheating, ma opresc. de cele mai multe ori. nu fara un anumit gust amar in gura. oricum am privi-o, institutia cuplului este o inchisoare. depinde de noi felul in care stim sa alunecam in si prin ea, in asa fel incat sa ne satisfacem si setea de libertate in diverse moduri. nu incurajez inselatul in cuplu, dar merg pe ideea ca fidelitatea e un concept over-rated cand vorbim de infidelitate doar in ideea ca ne-am tavalit in asternuturi cu altul. cum ramane cu hlizitul la semafor necunoscutilor? cum ramane cu aberatul pe messenger, ca vorba aia, suntem tineri si mereu alunecam pe subiect, pana ajung sa ma uit mai mereu in spate, sa ma asigur ca sunt singura. cum ramane cu fantezatul la alti masculi during stiti voi ce, recunosc deschis ca daca trebuie, o fac si eu. 90% din prietenele mele femei au recunoscut ca cel putin odata s-au gandit la alti barbati in timp ce…desi isi iubeau masculii. cum ramane cu faptul ca multi din astia, oameni seriosi ca noi care cred in relatii stabile, ne-am trezit cuplu undeva in jurul varstei de 20 de ani? nu pot sa nu gandesc si dincolo de chestia ca la 20 de ani eram o proasta relativ virgina si ca vreau, vreau, vreau sa traiesc mai mult, asta excluzand ca vreau sa-l iubesc pe altul. cum ramane cu faptul ca rutina este cea mai mizerabila arma cu care te ucide inchisoarea asta a cuplului? am intrebat-o recent pe o prietena de-a mea, intr-o relatie de zece ani, cum considera viata sexuala intr-un cuplu dupa atatia ani, daca e sa faca o comparatie, la inceput/acum. Mi-a spus ca pentru a compara ideal ar fi sa mai aiba o viata sexuala in momentul de fata. Si am crezut-o. Ok, cum ramane cu faptul ca sambata un individ, purtator de penis, ca stiu ca-ti place expresia v.u.l. :)), mi-a bagat mana jumate de ora prin par si nu l-am oprit ca mi-a placut in draci? Asta e cheating?
Cred ca pana la urma relatia de cuplu presupune sa facem o alegere, nu cea pe care am facut-o acum sapte ani, acum zece ani, acum cinshpe. presupune sa facem in fiecare zi aceeasi alegere de atunci.
Presupune sa facem aceiasi alegere, sunt de acord cu tine. Pe de alta parte sa nu mai ai viata sexuala dupa 10 ani inseamna ca nu mai ai relatie sau poate sunt eu prea primitiv si inca ador sexul.
Faptul ca ai stat sa iti treaca mana prin par asta e cu adevarat subiectul pe care il caut.Ce inseamna asta?
Nu cred ca cineva poate sa spuna ca i-ar fi displacut asta nu cred ca ai inselat cu asta. Dar cred ca daca intentia a fost mai mult decat amicala gestul ar rani pe al tau flacau. Intrebare care urmeaza e: atunci cand iubesti e normal sa mai vrei apropiere fizica de alte persoane? Adica faptul ca vrei inseamna ca nu iubesti suficient sau ca pur si simplu iti place sa comunici cu altii? De ce unii vor si unii nu? Unii iubesc si alti nu sau unii au nevoi diferite. Unde ar trebui sa te opresti tu si ce ar trebui sa gaseasca al tau ca fiind acceptabil sa faci. La granita lucrurilor sunt eu nedumerit. ca atunci cand faci sex e simplu dar cum spuneai tu sa zambesti la semafor acolo e nuantat. Acolo nu mai stiu ce sa zic ca intentia pare ca te-ar plasa in zona inselatului dar fapta nu.
M-a mangaiat prin par la modul te vreau.:)
Nu cred ca exista pe lumea asta si vorbesc de un cuplu traditional acum, om care sa accepte ca iubita sa-i fie mangaiata chiar si la modul amical de alt barbat. Din punctul asta de vedere, consider ca o mana in par la modul te vreau e cheating fara dubiu.
De-aia ziceam ca e mai bine sa nu intervin eu in discutie, ca eu am niste vedere larg deschise despre notiunea de cuplu.:)
Vedereile largi sunt cele de dorit.
woooow, acuma observ ca am comentat in valuri. cer scuze pentru lungeala. ma doare gatul. nu pot zbiera. scriu in draci.asta e concluzia.:)
Scrie ce vrei tu si cat vrei ca nu da internetul p-afara.
Problema e ca ce s-a scris pana acum aici s-a scris la modul: „daca insel, o sa ma simt prost? o sa cred ca am gresit? o sa am mustrari de constiinta? dar am nevoie de libertate. nu vreau s-o parasesc dar nici sa ma ingradeasca relatia. etc…” Dar daca ne gandim la partenerul de cuplu? evident ca situatii ca cea descrisa de helena nu reprezinta un caz singular in viata celui caruia ii place sa flirteze sau ii place libertatea. Problema e ca celalalt va afla, sau isi va da seama, va vedea semne, mai devreme sau mai tarziu. si asa apar frustrarile. pentru ca nu va intelege nevoia de libertate, va crede doar ca te-ai plictisit de el. si atunci? Daca persoana respectiva te iubeste sincer si te respecta cred ca e destul de egoist sa pui pe primul plan dorinta de libertate. Fie esti intr-un cuplu si respecti asta, fie daca iti place sa umblii aiurea ramai asa din aventura-n aventura pana hotarasi ca a venit vremea sa „te asezi la casa ta”. Evident ca exista nuante la ceea ce am scris, dar pe nuante se poate filosofa oricat… termenii care ar trebui sa ghideze o parte din aceasta discutie ar fi: iubire, respect, egoism, reciprocitate.
Totusi ce te faci cand iubesti respecti si totusi simti ca mai vrei ceva. Sa renunti la tine si sa ajungi in frustrare si inevtabil la a pierde respectul si iubirea? Sau sa renunti la relatie si sa dai glas senzatilor tale poate eronate.
Eu sper ca e o calea in care impreuna cu partenerul sa diseci problema sa va uitati la ea si sa actionati in consecinta. Fara a va acuza fara a va nerespecta.
ex: Uite vreau imi place sa vb cu x ma face sa ma simt bine simt si o atractie sexuala dar nu vreau sa trec pragul atata timp cat tu nu esti de acord. ce putem face? Pot sa te mint sa zic ca nu simt dar te iubesc si nu vreau asta. Ppoti sa ma ajuti sau asta e ceva inacceptabil pt tine si atunci poate e nevoie sa ne despartim chiar dc ne iubim si nu ne-am inselat si ne intelgem perfect.
E o discutie dura pentru egouri dar cred ca te face un om mai maret.
Libertatea in sine e un termen pur teoretic. Un cuplu inseamna responsabilitati si nu, lucrurile nu sunt roz. Daca ajungi sa treci o anumita linie – autoimpusa – constiinta iti trage un semnal de alarma. Alegi sa-l ignori sau sa continui in functie de situatia din cuplul tau. Oamenii vor mereu mai mult decat au asa ca o relatie de cuplu nu-i va satisface niciodata pentru toata viata. Isi pot impune sa nu vorbeasca cu altii, sa nu faca sex cu altii, sa nu isi insele partenerul. Dar pana la urma, simplul gand: „mama ce tipa buna e asta”, nu e oare de ajuns pentru ca barbatul sa simta ca si-a inselat partenera? Sau: „vai ce mi-as trage-o cu barmanul asta…” nu o face pe femeie sa simta ca a trecut linia? Nu actiunea gandurilor noastre determina infidelitatea, ci gandurile in sine.
P.S. VUL, imi cer scuze pentru zilele trecute, te-am judecat gresit citind fragmente de comentarii. Mi-am schimbat parerea.
Nu iti fa probleme, m-ai judecat conform contextului respectiv. Iar in contextul respectiv m-am lasat putin dus de apa.
Oricum atunci cand te hotarasti sa folosesti cuvintele fara discriminare si sa expui ideile indiferent cat de contondente par pentru partenerul de dialog trebuie sa accepti ca uneori vei fi judecat gresit. E un pas din a incerca sa iesi din chingile societatii. Iar putina dezaprobare uneori te face sa te recalculezi asa ca nu ai de ce sa te scuzi. Nu mi-ai facut nimic rau mi-ai aratat doar ca m-am atasat de opinia mea si in general cand se intampla asta o aperi cu agresivitate. Pentru asta nu pot decat sa iti multumesc ;).
faptul ca un tip sau tipa aprecieza frumusetea altei femei sau altui barbat de multe ori este interpretat ca un lucru gresit si ca un afront la relatie de catre celalalt partener; ceea ce nu ar trebui sa fie asa pt ca daca partenerul este capabil sa-ti aprecieze frumusetea ta inseamna ca este capabil sa recunoasca frumusetea si in alte persoane si acest lucru ar trebui sa ne bucure pt ca astfel este receptiv si la tine;
acum trasformarea aprecierii pana la dorinta de apropiere efectiva depinde in mare de capacitatea fiecaruia de asi raspunde sincer la intrebarea daca are sau nu nevoie si ce bun ii aduce
daca as fi stiut raspunsul, nu intrebam eu…
Mi-a dat cineva un raspuns dar nu l-a trecut la comment inca… poate o sa il treaca. Era ceva foarte interesant de luat in calcul acolo.
ai pus la un moment dat intrebarea: daca unul din parteneri isi doreste sa cunoasca si alte persoane iar celalalt nu isi doreste asta inseamna ca unul iubeste mai mult si celalalt nu?
un raspunsul ar fi ca unul se cunoaste mai bine decat celalalt din punct de vedere sexual;
spun asta pentru ca tind sa cred ca marea majoritate a dorintelor de apropiere (sexuala) fata de altcineva decat partenerul vin din ne maturizarea sexuala si neincredere si/sau reconfimarea unor capabilitati; neincredere deoarece se doreste sa aiba confirmarea ca poate sa seduca si pe altcineva si sa fie apreciat si de altcineva; faptul ca lasi/permiti/participi la niste „actiuni” cu tenta sexuala cu alte persoane poate insemna ca iti place sa vezi ca si altcineva te doreste; in general avem nevoie de astfel de confirmari pentru mangaierea orgoliului
faptul ca atunci cand cunoastem pe cineva nou primele intrebari care se formeaza in cap sunt de genul oare cat de departe pot sa merg cu aceasta persoana din punct de vedere sexual poate arata ca maturizarea noastra sexuala este in stare incipienta
Nu cred că există fidelitate acolo unde nu există posibilitate de a înșela, nu cred că există iubire acolo unde exista constrângeri, nu cred că există respect acolo unde există frustrări. – congrats! this is what i call good writing!
In legatura cu tema blogului: ar fi bine sa „insele” cine stie sa se poate acoperi, cine poate sa-si tina gura, cine stie ca facand asta nu se inseala pe sine si nu isi va face siesi bube in cur. Nu sunt pro „spovedanie”, gen sa vii acasa seara sa zici: baby am flirtat la semafor cu tipa aia cu tate cat china sau pui, te superi daca fac si eu un cyber sex mic cu vecinul de la 9? NU. In primul rand daca vrei sa faci ceva NU E NEVOIE SA ITI DEA CINEVA VOIE SA FACI ASTA, in al doilea rand partenerii de cuplu NU SUNT PARINTI/SOACRE etc intelegi ideea unul pentru celalalt, ar fi ideal sa-si fi maturat fiecare demersul sau psihologic, sau cel putin sa fie fiecare pe cale sa.
Ideea e sa te tina pe tine sa flirtezi, sa fii atat de open minded incat PE TINE sa nu te deranjeze asta. Eu am limitele mele, tu pe ale tale, suntem intr-o relatie ne iubim, ne cunoastem limitele unul celuilalt, nu stau sa te urmaresc cu tradati in dragoste daca flirtezi pe mess. Daca o faci, foarte bine, atat timp cat eu nu stiu si asta nu interfera cu viata noastra impreuna. Dar mai ales foarte bine, pentru ca iti stiu limitele( morale,sociale, sexuale,psihologice..) si am incredere in tine ca nu le vei depasi in detrimentul meu.
Asta functioneaza mai bine cu istoric curat asa e greu sa ceri incredere oarba, nu ca nu mi s-ar da ci ca simt ca nu ar fi total si autentica.
Te citesc de ceva vreme si….mi se pare ca esti Mircea Badea.
Asta e bine sau rau?
Este de bine!! Il admir pe Mircea pentru sinceritatea dusa pana la nebunie. Pentru ca, intr-o societate in care ipocrizia e ridicata la rang de virtute,trebuie sa ai curaj sa fii sincer.