Când vine vorba de religie am observat ca mulți oameni fac o greșeală elementară. E o greșeală pe care o fac și în alte domenii. Aceea de a confunda practica cu teoria. Nu ma refer la o religie anume poate fii vorba și de principii spirituale și de idei din psihologie. În general de domenii ce implică evoluția personală.
Pentru a explica modul în care e greșit privită treaba asta voi folosi un exemplu. Pentru multă lume religia înseamnă o carte, o serie de obiceiuri și o serie de reguli pe care trebuie să le aplice. Să zicem ca e o hartă pentru a descoperi o comoară.
Astfel un om care vrea să găsească această comoară va lua harta și va începe să urmeze indicațiile. Pe hartă zice că trebuie să faci 100 de pași în linie dreaptă. Omul se duce în sufragerie și bate 100 de pași pe loc. Apoi spune în hartă că e nevoie să urce un munte, și omul se va preface că urcă un munte. El se va preface că gâfâie că merge la deal ca îi e frig că îi e cald. Omul nostru e foarte conștiincios. Apoi pe harta spune că în varf vede comoara. Omul se uită în jur și nu vede nimic. El va concluziona că harta era proastă sau se va minții singur și va spune că a gasit comoara.
Vi se pare că a făcut bine sau nu?
Pare că a facut toți pașii dar nu a ajuns unde trebuia. Nici nu avea cum, pentru că o parte din a vedea comoara este transformarea pe care o suferi pe drum. Dar această transformare nu se produce cînd te prefaci. Harta te ajută să găsești drumul când chiar îl parcurgi. Ea te ajută să găsești comoara când o cauți cu adevărat.
Un alt exemplu ar fi dacă un luptător se antrenează în sala fără adversar 5 ani de zile și apoi va intra pe ring sperând să câștige campionatul. Nu este posibil așa ceva, e nevoie de a exersa în situații concrete ceea ce înveți la antrenament. Reacția ta în fața durerii reale nu se poate simți fictiv. Cărțiile și ritualurile și toate celelalte aspecte legate de religie au sens doar când și practici ceea ce citești.
Fiecare aspect înțeles și adoptat va avea urmări efective asupra ta. Nu poți să îți imaginezi în ce măsură te schimbă anumite credințe. Cum se schimbă percepția ta despre viață și despre oameni. Dacă îți spun acum să îți iubești dușmanii poate că pare ilogic, dar maine după ce întelegi că tu nu ai dușmani poate că îți va fi imposibil să nu privești pe cineva cu iubire.
Când te comiți la un drum de dezvoltare personală trebuie să acorzi o sansă reală încercării tale. Dacă încerci să îți furi singur căciula nu ajungi nicăieri. Fiecare idee care ți se pare utilă trebuie pusă în practică trebuie să vezi tu efectiv rezultatele caci doar dacă o știi nu are nici o valoare. De asemenea pentru cineva care nu a încercat niciodată nimic în această direcție e aproape imposibil să își facă o idee despre ce efect poate avea. Toate vor părea prostii și vor părea lucruri fără sens, nu neapărat și sunt așa.
E ca și cum ceri unui orb din naștere să înțeleagă un tablou. Primul pas e să deschidă ochii să se obișnuiască cu lumina, creierul său trebuie să învețe să recunoască formele etc. și apoi să vadă tabloul. El nici nu știe ce pierde în faza inițială, dacă nu a avut idee niciodată despre ce e vorba. Va spune că e total fără sens să vezi. La ce ți-ar trebui să vezi când el toată viața s-a descurcat bine așa.
În orice acțiune întreprinzi trebuie să înțelegi că există o parte a experienței care nu poate să fie transmisă verbal, și acolo este de fapt esența lucrurilor. Că există unele aspecte pe care trebuie să le iei pe încredere. E nevoie să faci niște pași fără să ai garanția că vei ajunge undeva sau ca va fi bine. Pașii aceia însă trebuie să îi faci responsabil, altfel poți usor să pici în capcana de a rata sensul practic concetrându-te pe teorie.
VreauUltimulLoc 
f frumos post, bine structurat 🙂
cred ca unul din multele lucruri importante atunci cand mergem pe un drum al dezvoltarii spirituale/personale este sa nu ne setam obiective de urmat si indeplinit, ci sa lasam dorinta de schimbare sa se manifeste si sa avem rabdare cu noi; schimbarile pot aparea atunci cand ne asteptam mai putin; daca nu apar schimbari imediat nu inseamna ca nu s-a intamplat nimic ci doar ca avem nevoie de timp pentru a asimila informatiile si sa intelegem experientele prin care trecem
Eu sunt adepta pasilor, unul cate unul pentru gasirea caii. Societatea zilelor noastre ne impune niste modele de comportament „de succes” adesea frustrante si alienante, in care sufletul nu isi mai gaseste locul. Nu ne invata nimeni sa ne ascultam emotiile si din pacate suntem invatati sa le negam, ca vorba aia ele ne slabesc daca ne preocupam prea mult de ele. Si uite asa ne indepartam de ceea ce suntem noi cu adevarat si imbracam alte haine, adesea mai largi, poate prea stralucitoare, mancam ce e la moda, facem chestii ca asa fac ceilalti etc. si cu sufletul cum ramane? Pai adesea in prima criza existentiala incepem sa-l cautam sau …sa-l negam, depinde daca vrem sau nu sa acceptam ca suntem doar oameni inainte de orice, ca iubim, suferim, plangem, radem chestii banale dar deosebit de importante, toate deopotriva. Asa ca din experienta si nu din carti 🙂 cred ca orice cale de cautare spirituala este binevenita pentru oricine care doreste sa-si gaseseasca un sens in viata (religie – oricare ar fi ea, psihoterapie…aici as inclina catre psihanaliza ca mi-e mai la indemana si e experimentata indelung 🙂 etc. sau toate, oricum e bine). Deci Keep Walking cum frumos zice un brand!
Ideea pe care am incercat sa o surpind este ca fiecare pas trebuie experimentat si din perspectiva proprie pentru ca practic experientele ne modifica si astfel ajungem sa ne crestem spectrul de perceptie. Lucruri care acum nu ar avea sens pot avea maine.
finalul mi-a adus aminte de o lectie de prin anu i de facultate:
„Nimic nu exista.
Daca totusi ceva exista nu poate fi cunoscut.
Daca totusi ceva exita si poate fi cunoscut, nu poate fi comunicat”
La ce dracu sa mai citesc carti?
Poate nu m-am exprimat eu bine.
Cartile au sensul lor. Poti afla anumite idei de acolo dar trebuie sa le folosesti ca pe ceva ajutator nu ca pe ceva limitator.
Eu le-as vedea mai mult ca pe niste repere. Practic cand ajungi undeva poti sa iti amintesti ca ai citit undeva ca se ajuge acolo. Mai mult ca o confiramare a corectitudinii drumului.
Plus ca afli ca exista acel drum din carte. Dar doar citind cartea nu evoluezi, doar stiind ceva nu te face expert. E nevoie de aplicarea principilor in viata de zi cu zi. E nevoie de propria validare a acelor experiente. Cartile iti deschid ochii dar depinde de tine daca esti dispus sa actionezi.
Foarte interesant articolul.
Paşii fără drum nu prea au nici un sens, doar ca să spui că faci şi tu ceva, în schimb paşii urmaţi de drum cred că ajută foarte mult la transformare, la evoluţie.
Paşii pot fi şi ei importanţi în al doilea caz deoarece iţi pot oferi cât de cât o viziune a ceea ce este drumul, te poate pregăti.
În concluzie, cred că cel mai bine merg împreună.
a urma doar paşii presupune niţică superficialitate… shit, presupune, dacă stau strîmb şi judec dirept, o grămadă de superficialitate în personulitatea lu’ tălică…
a urma un drum… eheheeei… asta-i treabă de rezistenţă, de alergător de cursă lungă, de obiective greu de atins pe termen lung, foarte lung, în pula mea de lung.
pasul înseamnă plăcere, drumul reprezintă durerea; unul e al lumii materiale, celălalt vizează atingerea lumii de dincolo, lumea pozitivă, Raiul.
pe de altă parte (a cîta oare?) un drum încununat de succes este unul în care ai respectat… ghice ce?… paşii!
fuck me dacă nu-i viaţa mişto de cool…
E vorba de a nu confunda metoda cu obiectivul si de a nu face greseala de care vorbea buddh, cand spunea: Eu va arat luna si voi va uitati la deget.
Nu stiu daca asa era citatul dar asta imi amintesc eu acum.
figurat vorbind, toata viata este un drum , iar pe acest drum poti vedea diferite comori. Poti alege sa mergi catre una-alta, si, cand ajungi, poti avea surpriza neplacuta ca nu valoreaza pe cat credeai. Intr-adevar, cartile iti pot oferi repere extraordinare.
Dar ce te faci, cand ai o comoara de care esti multumit, dar afli ca mai exista alta, intr-un varf de munte, unde se ajunge cam dificil, dar, sti ca acolo iti poate fi fericirea toata. Comoara pe care o ai acum nu o poti lua cu tine, dar esti obsedat de ideea ca stii cum sa ajungi, nu mai ai pace. Dar mai exista ceva ce trebuie sa stii… poate sa ti-o ia cineva inainte. Ce te faci daca nu ajungi din timp, cand esti la mijlocul drumului? Crezi ca te vei mai multumi vreodata cu putinul?
Eu vad asa lucrurile, daca crezi ca exista o fericire mai mare inseamna ca nu esti realizat pe deplin tu ca om. Iar a fi realizat incomplet inseamna ca ai ratat(prin realizat nu ma refer la bani sau rahaturi). Datoria ta in viata e sa cauti sa iti atingi adevarata valoare. As spune asa teoretic si cu putinele informatii pe care le-ai dat ca e datoria ta sa risti.
Fericire nu exista pe jumatate ori esti fericiti ori e doar un confort.
Iti dau dreptate, si daca stau bine sa ma gandesc, situatia relatata, nu poate avea aplicatii in realitate. Ma refeream la acea comoara, ca la emotiile, intelegerea si iubirea unei persoane, asa cum nu le-ai mai cunoscut. Dar nu se justifica de ce trebuie sa faci singur tot drumul. Comoara intradevar, te poate calauzi cu stralucirea ei, dar ramane in acelasi loc, drumul intreg trebuie sa ti-l asumi singur. Pe cand, daca doi oameni chiar isi doresc o relatie, fiecare parcurge o parte din acel drum. Lamurit.
Acum o sa punctez ceva mai mult sau mai putin la subiect, dar gasesc ca are relevanta.
Nu poti sa traiesti aceea fericire si intelegere alaturi de cineva doar pentru ca vrei. Mai e nevoie sa fi si tu pregatit. E vorba de un proces de autovindecare si asumare e friciilor, pe care e nevoie sa il treci pentru a putea sa intelegi ce e iubirea neconditionata. Cred ca voi face o confesiune legata de asta intr-un post viitor.