Am citit un citat care parcă mi-a făcut lumină în minte.
Cum tratăm cărțiile pe care le citim?
Eu știu cum citeam înainte. Alegeam o carte în urma unei recomandări sau pentru că era o carte cunoscută, sau pentru că era la îndemână. Nu sunt genul cu impresii de exclusivism, înainte să imi fac o opinie despre ceva prefer să verific, așa că am citit din diverse domenii unele considerate frivole. Odată începută mă țineam de ea până o terminam, indiferent dacă îmi plăcea sau nu. Chiar aveam impresia că așa e bine, să nu treci la altceva până nu o termini era un fel de dovadă de dârzenie și seriozitate.
Recunosc că am citit cărți doar pentru că sunt cărți clasice și că m-am chinuit cu ele pentru că nu le citeam cu plăcere deși le găseam interesante.
În ultimul timp (3-6 luni) mi-am schimbat modul de a citi.
În primul rând acum aleg cărțiile bazându-mă pe intuiție, adică unele recomandări parcă îmi spun ele să le citesc iar altele să mai aștept. Nu mai grăbesc citirea unei cărți, încep mai multe carți în același timp și merg cu ele în paralel. Dacă iau cartea în mână și după ce citesc 2 pagini simt că imi scade concentrarea mă opresc. Nu mai fac din citit un fel de concurs.
Folosesc cărțiile ca pe globul de cristal, când simt că dau de o problemă care mă frământă iau o carte și de obicei unde o deschid găsesc răspunsul exact la ce mă frământa. Probabil că nici nu e raspunsul acolo dar mă ajută să îl găsesc singur.
Oricum am început să percep cărțiile ca pe o sursă de informații strategică. Eu nu revăd filme și nu recitesc cărți, (așa fac acum, poate mâine mă schimb). Ideea e că o carte citită la un moment nepotrivit înseamnă o informație valoroasă, uneori greu de reintâlnit, risipită.
Încă mai am o chestie de rezolvat, cu care mă lupt.
Când citesc ceva și ating un subiect care îmi aprinde un beculeț, în loc să las cartea deoparte și să meditez asupra problemei amân asta până la finalul capitolului sau poate nu o mai fac de loc. Probabil o reminescență din obiceiul vechi cu terminatul lucrurilor începute. Cred că nesocotim cu prea multă ușurință modul în care ne sunt deschiși ochii. Scopul unei cărți nu e să o terminăm nu e să o trecem în lista de lecturi să avem cu ce să ne lăudăm. Scopul unei cărți e sclipirea aceea.
Dacă o carte îți provoacă 1 sclipire înseamnă că nu ai pierdut timpul cu ea.
Dacă iți provoacă 2 sclipiri înseamnă ca ai câștigat timpul ăla.
Pentru mai multe, înseamnă că a fost scrisă pentru tine.
VreauUltimulLoc 
eu am citit mereu cautand solutii la problemele pe care le aveam. sau cautand modele. adica m-am identificat in tot ceea ce am parcurs. recitesc mult, de multe ori, la distanta temporala pentru ca uneori imi amintesc de lucrurile citite ca de sfaturi vechi, pe care nu le mai tin minte exact. nu pot citi pentru ca sa treaca timpul. iar la tv nu ma uit deloc…
inca nu am gasit o carte care sa nu imi provoace o sclipire (excluse manualele, dar cred ca nu te refereai la acelea oricum)
Cine se aseamana se aduna :).
Felul de a citi o carte e determinat de starea de moment a fiecaruia. Eu am alte criterii de a alege o carte, si stiu ca mi se datoreaza faptului ca din clasa I am luat cartile dintr-o biblioteca publica. Mica, dar frumoasa. Si unul din criteriile mele este mirosul locului de unde iau cartea… cartile adunate au un miros totalmente aparte, uneori poti detecta o nuanta de tabac, alteori de praf, nu neplacut…
si mie imi place cum miros cartile
da, si eu faceam asa inainte, ma incapatanam sa termin toate cartile pe care le incepeam. si faceam din citit un fel de concurs etc 🙂
dupa mai multa vreme a inceput sa mi se para ca timpul meu e prea pretios – sau ma rog, prea scurt- ca sa-l irosesc citind ceva ce nu-mi place sau nu ma prinde doar ca sa pot sa spun apoi ca nu mi-a placut de pe pozitia cuiva care chiar a citit cartea respectiva.
mai ales ca era vorba de ..spus .. mie :)) ca nu lucrez in vreun domeniu in care trebuie sa-mi dau cu parerea despre carti si sa fie nevoie sa fie una avizata
eu ma opresc din citit si incep sa meditez in jurnal :)))
eu n-am gasit niciodata vreun raspuns in vreo carte. ba din contra cartile …declanseaza in mine si mai multe intrebari
de fapt eu nici nu prea cred in raspunsuri
dar mie mi se pare ca scopul cartilor este, tocmai, sa te nelinisteasca
Depinde de varsta, banuiesc ca esti la varsta in care crezi ca exista o reteta pentru orice. Cartile sunt un avertisment ca nu prea exista si asta te nelinisteste.
O sa ajungi si la varsta in care iti dai seama ca totul e un nisip miscator si orice fateta a adevarului ti se pare interesanta. Practic incepi sa te obisnuiesti cu un echilibru dinamic.
Nu stiu ce urmeaza, ca nici eu nu sunt prea mare dar sper sa nu vina vremea in care abandonez cautarea.
eu unu’ citesc doar pentru divertisment. Adica nu (mai) dibuiesc sclipirile alea de care zici.
Dar erau odata nu? Poate ai atins o stare de echilibru acum si nu iti mai pui prea multe intrebari existentiale si despre sensul lucrurilor.
Nu te obisnui cu asta ca iti dai seama ca e si asta trecatoare :).
Suntem facuti sa ne intrebam.
intrebari imi pun, si de-alea din categoria grea, dar nu cred ca le rezolv citind carti. cred sansa mea de a afla raspunsuri e egala cu cea a unui om care traia acum zeci de mii de ani, pe cand nu se tiparea nimic. asa ar fi corect.
Sunt perfect de acord cu tine, nu cred ca o carte poate sa fie substituentul pentru ceva dar poate sa fie o sursa de inspiratie. Poate sa fie un ajutor pentru ceva ce ai fi descoperit peste 10 ani.
cum citesc sau cum citesc ce citesc?
ei, cartile care se leaga de studiile sau profesia mea le citesc cu creionul in mana si cu avantajul uneia care stie cum sa despice firul in patru (critical thinking)
cartile celelalte le citesc cu placere. Asta pentru ca mi-au placut povestile si ritmurile cantecelor si poeziilor…
Le mai citesc si cu credinta ca gustul beletristic este printre cele care se educa, se slefuieste…Asa ca daca am gasit un auto, cititor sau carte care mi-a placut i-am urmat si m-au dus de cele mai multe ori spre alte carti si autori care mi-au placut.
Le mai citesc pentru si pentru ca imi umplu clipele de insingurare, pentru ca ma ajuta sa nu ma acresc si sa-mi pierd speranta, pentru ca ma incanta si pentru ca ma invata despre alte lumi si realitati. Pentru ca pot functiona ca si tranchilizant sau ca si terapie uneori…
Cum citesc? Ca si cum orice carte este o poarta deschisa spre ceva- si, cu timpul, am invata a dibui numai porti ce se deschid spre ceva bun…
Tu faci din citit un mod de viata, citesti cu virtuozitate.
Totusi ai grija sa nu le substitui [citit/viata], e o capcana in care se poate cadea usor. Mintile puternice se abandoneaza in miracolul libertatii fara limite pe care ti le da imaginatia. E bine sa mentii un echilibru [nu spun ca tu nu mentii doar sa te gandesti si la asta].
Eu am inceput cititul de pe la o varsta frageda, citind cu disperare orice imi pica in mana. Asa am descoperit ce imi place si ce nu, felul fiecarui autor de a scrie, si pe parcurs mi-am dat seama ce sa citesc. De exemplu, nu ma mai ating de romanele de 3 lei ale Sandrei Brown. Majoritate cartilor citite atunci, le-am recitit acum si le-am inteles altfel. Nu stiu daca gasesc raspunsuri intr-o carte, pentru ca fiecare scriitor are definitia lui pentru viata, dragoste, etc. Cert este ca ma refugiez intr-o alta lume, ma identific cu personajele cartii si patrund in acea lume mirifica.
A gasi un raspuns intr-o carte nu inseamna ca afli ce e viata, iubirea sau moartea. Un raspuns poate fii sa intelegi ca alti oameni reactioneaza diferit fata de tine in aceiasi situatie. Acceptand asta e un prim pas in a invata toleranta.
Poti vedea ca si alti oameni sunt speriati si ca si alti oameni au ganduri antonimice, astfel inveti sa nu te mai temi de emotii pentru ca sunt trecatoare.
Din carti poti invata ca oamenii gresesc si le pare rau si poti invata asa iertarea.
Sunt multe raspunsuri pe care le poti afla chiar la intreabri pe care niciodata nu ti le-ai pus. Totul e sa citesti cu curiozitate nu cautand confirmari.
Oricum procesul are si o mare parte subconstienta, asa ca citind devenim ceea ce suntem fie ca ne dam seama fie ca nu :).
Da, sunt de acord cu tine. Se pare ca nu prea am inteles eu esenta. Dar, in primul rand, pe mine personal, cartile m-au invatat sa vorbesc corect, sa scriu corect si asta face mai mult decat toate scolile la un loc.
cumpar o carte doar dupa ce am citit cateva pasaje din ea. nu imi place sa ma las influentata de impresiile altora. daca nu imi place nu o cumpar sau nu o citesc. si sunt cu totul de acord cu a doua jumatate a textului tau. mi-a placut. 🙂
Sa nu te lasi influentat de impresile altora ca si principiu nu e la fel de rau cu a te lasa mereu influentat?
Cred ca „drumul” cel mai usor e cand esti flexibil si sa acorzi atentie si unei sugestii cat si intuitiei tale. Pe de alta parte poate ca drumul mai greu te cladeste mai puternic.Eu tind sa fiu moderat.
Nu e o sugestie, ci doar o reflectie iscat de ce ai zis. Oare cum e mai bine?
Poate e doar o chestie de stil.
e complicat, nu cred in lucrurile obtinute usor si nici nu cred ca exista ceva „e mai bine”. adica ceea ce e bine ptr tine, poate fi rau ptr mine. si invers. e discutabil.
panba la urma cred ca cel mai important e ca, indiferent de motive sau de pretextele de motiv, punem mana pe o carte.