Ipocrizie sau naivitate

16 12 2009

Continui de unde am rămas

Tot ce am scris în articolul anterior nu e ceva inedit, de altfel e doar încercarea mea de a înțelege ce au spus alții. Informația ajunge la noi pe multe căi dar noi nu o vom folosi niciodată până nu o vom înțelege. Problema e că atunci când unu’ a înțeles uită etapele prin care trece cineva care nu a înțeles. Așa că eu încerc să scriu ce am înțeles la prima mână. Poate va mai ajuta și pe alții treaba asta.

Ideea că, cei din jur sunt o oglindă pentru mine, am primit-o cu scepticism, deși am citit-o în multe locuri și am auzit-o de la multe persoane.  Oricât de des m-am lovit de această informație nu și-a putut face loc către sufletul/mintea mea.

Care au fost barajele?

În primul rând exemplele extreme. Dacă cineva comite o crimă care mă afectează ce înseamnă că eu sunt criminal? În primul rând că nu m-am lovit de această situație deci exemplul nu e relevant așa că nu ar fi trebuit să mă opresc în el. Până la urmă e vorba de oglinda noastra nu a altuia.

Exemplele pe care egoul le camuflează. Mergi cu mașina pe stradă și unu te claxonează, asta te enervează la maxim. Bun, acum începe analiza. De ce te enervează?

Pentru ca este nesimțit, pentru că nu avea dreptate, pentru că e un țăran prost cum sunt zeci în bucurești. Asta motivează egoul, dar dacă respectivul a fost o oglindă pentru mine ce rezultă? Că eu sunt un țăran prost, acționez nedrept și sunt nesimțit. Atunci inevitabil urmează negarea. Păi eu niciodată nu claxonez pe cineva ca nu pleacă destul de repede de la semafor. Corect, dar mă enervez uneori când merg pe o stradă liberă și ala din față se târâie, sigur am făcut semne cu farurile. Probabil că asta nu e chiar așa de diferit ca un claxon la semafor. Tot nerăbdare și neînțelegere am dovedit și eu, tot am judecat și înjurat pe respectivul chiar dacă în gând. Poate că așa o să înțeleg și o să dovedesc mai multă toleranță altă dată.

Aspectele pe care le negăm în noi. Eu nu aș putea să chinuiesc un animal și urăsc când văd așa ceva. Asta e un aspect în care sunt foarte intolerant și nu puteam să găsesc oglindirea. După multă introspecție mi-am amintit că o dată în copilărie mă jucam cu un cățeluș și l-am luat de coadă și m-am învârtit cu el apoi i-am dat drumu. Eu am puține amintiri din copilărie  dar asta și acum mă doare. Nu a pățit nimic bietul cățel dar a fost un gest gratuit de sadism. Altă dată am omorât o vrabie cu praștia. Trageam prost cu praștia așa că a fost o surpriză că am nimerit, de asemenea mi-a părut rău. Am îngropat astea profund în subconștient dar ele se întorc mereu atunci când văd oameni care se comportă brutal cu animalele. Probabil că trebuie să mă iert pentru asta, nu știu exact.

În general ceea ce găsim cel mai greu de acceptat sunt aspecte pe care le-am negat că ar fi ale noastre într-un moment al copilariei în urma unei traume psihice. Nu spun acum că trebuie să ne dovedim latura criminală să ne întregim. Dar a crede că tu nu ești capabil de crimă este o iluzie. A crede că alții gresesc în moduri în care noi nu am grești și nu vom greși niciodată iar e o iluzie. Ce obținem la final din aceste introspecții?

1. Ne întregim cu aspecte pe care le-am negat din noi. Aspecte pe care le putem integra în personalitatea noastră și putem găsi și punctelel lor bune.

2.Găsim în noi compasiune pentru cei din jur, când înțelegem că și noi am greșit ca ei.

3.Scădem nivelul de stres de discomfort și nefericire.

4.Asta e greu de dovedit, dar se consideră că dacă depășești lecția nu ți se va mai da. Cu alte cuvinte daca ești exasperat de nesimțiți recunoaște nesimțirea în tine iart-o în alții și se presupune că te vei lovi de ea mai rar. Plus că atunci când te vei lovi nu te va mai afecta.

urmează punerea în practică.

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

16 12 2009
Jorjette

Articolul este superb…Când am citit introducerea mă gâneam să las un comentariu ce conţinea esenţa cuprinsului şi finalului, iar când am ajuns la final mi-am dat seama că ai cam spus ce era de spus…

16 12 2009
lollitta

Odata am ucis o vrabie.
Am tras cu prastia in ea si-am lovit-o.
Pe urma o zi si o noapte intreaga
Am tot plans-o si am tot jelit-o.

Nu m-a batut mama, nu m-a certat.
In mana tineam o bucata de paine.
Degeaba mi-a spus, degeaba mai plangi,
Ce-ai omorat, omorat ramane.

cred si eu ca pana nu inveti lectia aceasta se tot repeta…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: