Introspecții

21 11 2009

De ce oare când văd o imagine artistică mintea mea obsedată după logică caută sensuri?

Nu ar fi asta problema, problema e că văd nonsensul, practic ma uit sub cortina papușarului și văd ațele. Văd ce nu ar trebui să vrei să vezi. Nici asta nu ar fi rău, dar după ce văd asta uneori spun și altora.Nici asta nu ar fi rău dar spun pe limba mea, nu îmbrac cuvintele în catifea. Am ajuns la ce e problematic.

Nu mulți oameni pot accepta realitatea altora spusă sincer. Hazul de necaz sau umorul pe care nu știu să îl încadrez, dar îl simt eu, nu e gustat de mulți. Poate că asta nu ar părea o problemă, doar că eu nu sunt cinic cu altcineva. Eu fac haz doar de situațiile în care ma simt și eu. De multe ori sunt ironic cu mine iar interlocutorul proiectează asupra lui vorbele.

Nu sunt ușor impresionabil de afectarea altora, dar nici nu vreau să provoc supărare nimănui. Mai ales gratuit (în sensul de fără motiv).

Oare e nevoia mea de a mă menține ancorat în realitate, de a nu aluneca pe o pantă fie ea și feerică a ficțiunii? Are vreun sens oare să ai ochii mereu larg deșchiși? E mai bine să te lași purtat de imagini opiacee? Alți oameni au nevoie de asta pentru a putea suporta ziua prin care trec? Stricându-le globul de crista le fac un bine sau un rău?

Am citit ceva drăguț. Cică simplist privit, realitatea noastră are trei dimensiuni. Una materiala pe care o percepem cu ajutorul simțurilor, una cognitivă care o înglobează pe prima și una spirituala care merge peste primele două.

De fapt asta cu extinderea uneia peste alta e de la mine citatul era altfel. Eu nu rețin citate rețin idei, de fapt îmi formez idei și după un timp îmi pare că au fost alea mele. Știți senzația?

Dacă e așa înseamna că eu suprapun realitatea cognitivă peste cea materială și prin constrângerea primeia o limitez și îi reneg calitatea ei cea mai importanta, lipsa de limite. Dacă una își trage sevele din alta poate că realitatea spirituală are nevoie de realitatea cognitivă pentru a se dezvolta. Poate că e nevoie să visezi întâi pentru a putea să descoperi ceea ce nu poate fi demonstrat.

Pe de altă parte o amestecare a celor doua aspecte real și mental te poate arunca într-o confuzie. Poate creea depresii, când descoperi că niciodată materialul nu va atinge  frumusețea realității cognitive. Eu iubesc realitatea în care trăim cu toate dimensiunile ei, o gasesc dreaptă și desăvârșită, din acest motiv obișnuiesc să fac haz de materialitate uneori. Nu consider că e dezamăgitoare ci doar ușor primitivă față de celelalte două fără de care viața nu ar putea să fie completă. Sa te agăți doar de una din ele cred că e o greșeală și e generator de frustrari. Să treci cu eleganță de la una la alta cred ca e o parte din secretul unei vieți împlinite.

Provocarea e să treci cu eleganță. Eu cred că făceam trecerea cu prea multă brutalitate, în loc să iau globul de cristal și să îl asez deoparte obișnuiam să îl sparg.Îmi cer scuze pe această cale față de cei cărora le-am spart vreodată iluziile fără să cer voie.

Nu că ar avea cum să citească pe blogul meu scuzele, dar sunt sincere și mă fac pe mine să mă simt mai bine. Cred că e un act de egoism, măcar pe mine pot să mă disec făra precauții :).





Cum putem fi manipulați partea 3

18 11 2009

Prima parte, a doua parte

Am stabilit că folosim anumite programe. Programele își câștigă în timp un anume grad de încredere. Această încredere pe care o acordăm fiecărui program nu este mereu proporțională cu coeficientul de adevăr. Uneori pur și simplu evaluăm greșit.

Programele considerate corecte le folosim în asociere cu alte programe ce nu știm încă dacă sunt corecte. Întregul sistem de convingeri se dezvoltă asemeni unui arbore făcând mai simplu de înlocuit concepțiile nou inserate, decât cele create în primele faze ale copilăriei. O teorie ce sta la baza unui întreg sistem de convingeri și se dovedește greșită va pune sub semnul întrebării tot ce a fost creat după ea, plecând de la ea. Astfel ca oamenii din frica de a se trezi fără nimic stabil în jur ajung să nu mai pună la îndoiala teoriile care sunt rădăcina pentru prea multe alte convingeri.

Pentru a convinge pe cineva de ceva este nevoie să îi demonstrăm că avem dreptate. Pentru a demonstra cuiva ca ai dreptate este suficient să urmărești un raționament din aproape în aproape și să obții acordul său pentru fiecare etapa din demonstrație. În final vei ajunge la ceea ce era de demonstrat.

Pentru a impune o idee convenabila ție, idee care poate să fie sau nu adevărată va fi suficient să găsești o linie a demonstrației. Acum dacă privim ce rezultă vom ajunge ușor la concluzia că ceea ce am prezentat eu aici nu e nici ceva complicat nici greu de dedus. În același timp se presupune că există oameni care vor să te influențeze în anumite direcții.

De la oamenii de marketing la vânzări la politicieni până la cei care vor să te ajute cum sunt terapeuții și care se presupune că vor să îți corecteze sistemul de valori.  Unii sunt mai periculoși decât alții.

Să începem cu cei din sectorul comercial, aceștia nu au o strategie cu o masă inerțiala mare. Informațiile pe care le presara ei în marele context al lumii nu poate să schimbe ceva brutal sau pe o zona extinsă (cel puțin nu prea mulți jucători pot face asta).

Aceștia vor deruta individual un numar mic de indivizi. Însă ca și masă omogenă care te împinge spre consum forța lor devine redutabilă. Această forță este formată din entități distincte ce își fac fiecare treaba lor fără să intuiască poza de ansamblu. Astfel că ei pot fi folosiți în arhitecturi complicate de manipulare a maselor.

Când ajungem la manipularea realizată de guverne strategia poate să fie mai puternică și pârghiile mai ample. Deja când ajungem la grupuri de interese mondiale acestea pot avea planuri de influențare a opiniei publice atat de complexe încât scapă cu uțurință furnicilor muncitoare care suntem noi.

Nu voi elabora aici o teorie a conspirației deși nu trebuie să fii prea paranoic să îți închipui că dacă cineva ar avea interesul să maipuleze lumea ar fi descoperit aceste metode pe care le-am schitat eu acum si nu ar fi facut o stiință din asta. Dar bine înțeles că nu e nimeni care ar vrea așa ceva.

Ceea ce e de mai mare importanță pentru fiecare individ în parte este modul cum să ne ferim de manipularea la care suntem supuși zi de zi. Manipulare exercitată asupra noastră de colegi, familie, mass-media, religie, guvern. Orice intenție de manipulare se va baza pe doua principii simple.

1. Premize greșite de la care se pleacă

2.Prezentarea unei alternative ca fiind unică și astfel mascând posibilitatea de a aborda un alt fir al raționamentului.

Exemplificăm prima varianta

Cel mai ușor impunem o premiză falsă mergând spre ceea ce vrea interlocutorul.

Când vrei să convingi o femeie că nu ai înșelat-o pleci de la premiza ca tu o iubești (ca și cum asta ar exclude înșelatul, dar ea care ar vrea asta va accepta ideea ca fiind adedvărată). Tot ce rămâne de făcut este să aduci dovezi de iubire și să împletești adevarul cu minciuna într-un mod cât de cât plauzibil astfel încât să ajungă la a pune pe un taler al cântarului o bănuiala neconfirmată și pe celălat dragostea ta și încrederea pe care își dorește să o aibă în tine. Practic se pacălește singură, tu doar să fii în stare să îi dai câteva puncte de reper pe care să se sprijine.

Cum am mai spus, așa fac și magicienii te păcălesc cu faptul ca sabia este reala și tu nu înțelegi cum o bagă pe gât.

Când vine vorba de varianta a doua lucrurile se complică. Pentru că există șansa ca un observator atent să bage de seamă că ai omis o variantă.

De exemplu cănd vrei să demonstrezi că a deschide umbrela în casă e ghinion. Vei căuta cazuri când s-a întâmplat ceva rau după. Dar nu faci un studiu imparțial întins pe un an ca să demonstrezi că atunci când nu ai deschis umbrela s-a întâmplat la fel.

Acum în realitate nimic nu așa simplu, o demonstrație poate îmbina ambele tehnici și se poate întinde pe ani de zile. Elemente puse întamplator în ochii celui vizat, ce vor facilită la mometul oportun influențarea deciziei.Cum acționează un escroc spre a câștiga încrederea victimei.

Sunt sigur că există oameni care acționează așa, și de care e greu sau imposibil să te ferești. De altfel eu nu caut să ma feresc ci doar să conștiențizez fiecare decizie punctual. Să reevaluez fiecare  pas la momentul prezent și implicațiile sale, orice principiu poate fii modificat și astfel greșelile inevitabile să le transform în lecții.

Cea mai periculoasă situație este când ne auto-păcălim. Dar aici nu am nici un sfat de dat din nefericire. E lupta mea de fiecare zi și nu simt că sunt nici măcar aproape de a deveni prundent când mă cred pe mine. De fapt eșuez în a identifica ce vine din mine și ce este o idee externa, ce e credinta mea și ce e o propoziție auzită des din multe surse ce a căpătat aură de principiu la nivelul subconstientului meu făcând-o să treacă cu facilitatea de filtrul îndoielii.

 

 

 





Cum ajungem sa folosim un soft cu bug-uri Partea 2

16 11 2009

Partea 1

Pentru cine nu a citit prima parte, am asemănat creierul uman cu un calculator. O paralela simplistă e adevărat dar își face treaba în direcția care mă interesează.

Voi continua cu modul în care folosim rutinele provenite din diverse surse de care momentan voi face abstracție. Fiecare program sau principiu uman urmează un anume ciclu de dezvoltare. Se va pleca de la o versiune de baza pe care se vor face teste și în funcție de problemele aparute se fac revizii. La prima vedere acest sistem de lucru este suficient de satisfăcător. Însă trebuie să fim conștienți că ascunde anumite capcane.

În primul rând programele nu își arată defectele la primul test, ele uneori pot conține erori ascunse ce apar doar când sunt întrunite x condiții. Condiții ce de multe ori converg foarte rar, dar această raritate statistică care la un numar mare de indivizi va funcționa, la un individ poate avea consecințe dezastruase. Cu alte cuvinte, specia supravietuiește bine așa dar ție nu îți va pica bine să fii în rata de rebuturi fie ea și 6 sigma.

Procesul de validare al codului pe care creierul nostru îl execută este foarte util pentru operațiuni e complexitate mică și repetabilitate mare gen dus lingura la gură. În schimb în situații rarisime cum ar fi când crești un copil, problema e că programele după care vei acționa sunt cam netestate.

Astfel că riscurile sunt mari, e nevoie de a alege programe deja experimentate de un numar mare de persoane ca viața ta nu te ajută să validezi.

O alta capcană des întâlnită este dată de presupunerea că un program rulat destul de des este corect. Fază nașpa e că nu poți valida un program ca fiind corect decât când ai înteles perfect cum funcționează. Ori acest lux nu îl avem de cele mai multe ori, pentru ca folosim metode empirice de ce le mai multe ori. Cea mai dificilă situație este atunci când considerăm un program ca fiind corect. Îl aplicăm în asociere cu alte principii si îl folosim în demonstrații. Astfel o lipsă de întelegere completă a fenomenelor pe ne poate duce în situația de a ne păcăli singuri.

Cam cum ne păcălesc magicienii, când îți stabilesc niște premise false care te fac să nu înțelegi trucul.

Ce metode avem pentru a ne apăra de aceste capcane? Pai nu sunt simple si nu pot fi explicate, dar așa ca niște linii ajutătoare eu prefer să pun la îndoială cât mai des posibil orice principiu. Să fiu deschis la noile informații indiferent de sursă, că nu știi când cineva a văzut o altă fațetă a lucrurilor.

Cel mai rău lucru este să cataloghezi ca înțeles un fenomen neînțeles. Să stabileși empiric ceva ce nu ai demonstrat și teoretic sau stiințific. Cam cum considera lumea că a înteles cum e cu baia în evul mediu. Flexibilitatea în gandire este de mare importanță pentru a te putea adapta la un mediu puțin cunoscut și destul de dinamic ca acesta în care ne învârtim noi.

Urmează partea a 3-a.





paralela minte-calculator partea1

16 11 2009

Creierul este un biocalculator.

Eu sunt programator și făcând o paralelă între un calculator si creierul uman am tras următoarele concluzii.

Un calculator poate fi folosit la două lucruri.

1. Să scrii cod ce urmează a fi executat.

2. Să execute codul.

Voi încerca să mențin paralela în termeni cât mai puțini tehnici, că este vorba de niște idei principiale.

Dacă mintea execută cod, poate să o facă pe un singur fir de execuție, unele minți mai performante pot părea că rulează două programe în paralel dar este ceva iluzoriu. Pur și simplu comută între ele foarte repede. Acesta este un lucru foarte important, o sa vă spun de ce.

Asta face ca mintea noastră să fie ocupată 100% cu un singur fir al gândurilor într-o unitate de timp, nu spun secundă sau minut.

Atunci cînd nu execută cod ea poate fi programată, sau cu alte cuvinte să învețe noi rutine ce le va folosi în situațiile viitoare. Programarea minții se poate face pe doua căi.

1. Preia informație din mediul înconjurător, cu ajutoarul senzorilor pe care o va combina în modul ei sofisticat folosind și rutinele deja învățate.

2.Un programator scrie cod ce apoi va putea să fie utilizat.

Când spun programator, ma gandesc la o sursă de informație ce poate fi influență divină sau sinele nostru.

Daca exclud această variantă tot ce ar rămîne este că suntem niște roboți foarte avansați care învață din mediu înconjurător. Fără existența unei surse de informații externe și care cumva să transceadă nivelul minții nu ar fi posibil ca din minte să vină ceva propriu. Ea ar reacționa pur și simplu la stimulii externi.  O situație pe care momentan eu personal nu sunt pregatit să o accept.

Stabilind aceste premise, trag concluzia că singurul momnat de valoare e când scrii tu codul. Când gandești tu cu capul tau ceva. restul esti robot. În mare nu am zis ceva nou dar am un scop totuși.

Partea a doua va fi despre cum putem lăsa programe eronate  sa ne conducă viața.





Încercare eșuată

14 11 2009

Băutura este un lucru rău, iar drogurile sunt și mai rele.

Curajoși se luptă cu răul parte în parte. Eu sunt supereroul zilei. Pun răul cu botul pe labe.

Ca să îmi demonstrez mie că nu halesc delăsătorii si oamenii slabi voi face ceva ce nu obișnuiesc să fac.

Acum dupa 1 sticlă de vin și jumate de vodkă voi face mișcare nesănătosă.Adică efort peste limitele mele normale, am ca obiectiv 14 km.

Vă anunț când revin dc mi-a ieșit combinația….

………………………………………………………………….

Sunt total dezamăgit, m-am rătăcit și după calculele mele am alergat doar 12 km și am luat un taxi până acasă. Sunt mămăligă, dar nu ma las, o să duc traseul la capăt în altă seară. Așa ca observație se pare ca nimeni nu mai e pe stradă la ora 4 noaptea. Pe de altă parte sunt surprins ca am dus și atat la cantitatea de alcool pe care o aveam, plus oboseală.

Asta e energizantul meu. Stiu că nu e chiar bacovia dar la mine merge, îmi lasă un gust de sânge în gură care durează ceva timp. Uneori e suficient ca să îmi forțez limitele.

Când sunt deprimat, până acum nu am gasit modalitate mai bun de a îmi reveni decât sportul. Când vă simțiți rău încercați să alergați, sau ce alt tip de efort vă place. Garantat merge, te eliberează de toată mizeria minții.

I feel good :D.