Efectele durerii

24 10 2009

Tot timpul am privit cu neînțelegere oamnii care în momentul când sunt bolnavi sau îi doare ceva devin irascibili și se enervează fără motiv.

Am fericirea sa încerc un torticolis foare drăguț.

Nu s-a mulțumit să îmi strâmbe gâtul ci mi-a cuprins și partea dreapta a spatelui. M-a cuprins pe la ora 12 la muncă. Eu lucrez stând pe scaun iar durerea nu îmi permitea să stau pe scaun. Am trecut prin 7 ore minunate de tortura lentă. Durerea nu era constantă ca la o fractură să zice. Nu e ceva viu care parcă te împinge să cauți altă poziție pe care nu poți să o gasesti ca ești înțepenit.

Am considerat mereu ca am o rezistență crescută la durere. Și până acum am reușit să controlez toate durerile pe care le-am avut fără să îmi influențeze starile de spirit.

Aceasta durere în schimb este diferita, deși pot să o suport  ca intensitate totuși creează o tensiune nervoasă, o stare de stres. Pune stăpânire pe minte și m-a adus într-o stare de nervozitate de nedescris.

Bine măcar că fiind anchilozat agresivitatea nu poate să se consume în exterior. Am simțit niște impulsuri „criminale” în cateva situații, de altfel obișnuite, în drum spre casă.

Ceea ce am învățat e că indiferent ce parere avem despre noi, când ne confruntăm cu o situație suficient de stresantă putem ajunge să fiim surprinși de ceea ce simțim și cum reacționăm. Ma mirat să vad cum o durere suficient de enervantă și care durează destul timp te poate transforma. Cum mă enerva și o întrebare pusă, cum mă stresa orice lucru nesemnificativ care se adăuga la starea mea deja precară.

Odată ajuns acasă am reușit să îmi gasesc o poziție cât de cât acceptabilă în care să stau și lucrurile s-au schimbat la 180 de grade. Chiar dacă nu am dormit mai de loc noaptea totuși dimineața m-am trezit cu o stare psihică bună. Durerea este la fel de sâcâitoare dar cel puțin nu mai sunt forțat să stau într-o poziție total nepotrivită. Nu îmi mai posedă fiecare gând și pot să o ignor destul de ușor.

Asta e o confirmare la postul anterior cu datul cu părerea. Până nu experimentezi nu știi cum reacționezi și cum percepi o situație complexă. De asemenea e un semnal de alarmă la ceea ce poți deveni. La căt de puțin ne putem controla unele emoții și la ce influență poate avea asupra psihicului degenerarea fizică.

Asta nu înseamnă acum consider juste reacțiile nemotivate de agresivitate, generate din stari fizice, dar măcar acum am o mai bună înțelegere.

Personal când trec prin ceva de genul ăsta, o experiență traumatizantă dar fără riscuri asupra sănatații, încerc să nu fug din fața ei. Încerc să văd ce zace în mine într-un mediu controlat. Aseara am fost la cumpărături, am condus deși puteam sa evit ambele acțiuni si la munca am stat o ora peste program. Am avertizat oamenii din jur ca pot avea reacții irascibile fără sens și am încercat pe cât posibil să îmi fac tot programul pe care mi-l stabilisem înainte să mă curpindă durerea. În mare parte am reuși, și chiar exploziile de nervi le-am ținut sub control, în interior.

Durerea totuși se pare că e o încercare destul de grea de depășit.