Foc de tabără

22 10 2009

Avertisment!!!

Cine vrea să doarmă linistit noaptea poate ar trebui să nu citeasca acest articol. Uneori lipsa unei întrebari iți ofera o dulce ignoranță, în care multa lume se descurca în traiul cotidian.

Era o dată o grămadă de lemne uscate, și prin intervenție divină, (O fetiță de 7 ani fuma o țigară în așteptarea următorului client), grămada asta de lemne primi o scânteie, și începu să ardă mocnit. Cum lemnele erau uscate și așezate într-un fel potrivit adierea blandă a vântului a fost suficientă pentru a aprinde întreaga grămadă într-o mirifică vâlvătaie. Scânteile se ridicau până la cer și flăcările dansau încolăcindu-se. tabloul era deosebit iar căldura se simțea de la mare distanță.

Un trecător a văzut focul și a fost așa de impresionat de căldură și de frumusețea imaginii încât pentru a-l salva de la stingere prin auto-combusite s-a gândit să ia focul și să îl ducă la el în sobă. Zis și făcut, l-a dus acasă și pentru că era un om deosebit, s-a atașat de focul lui și avea mare grijă să nu se stingă.

Focul îi lumina casa  și îi umplea nopțile de căldură. Ziua pe de altă parte era destul de inutilă lumina iar căldura devenea chiar stresantă. Cu drumurile după lemne se obișnuise, așa cum ajungi să te obișnuiești cu orice ritual deranjant pe care ești forțat de împrejurări să îl faci. El privea focul său în fiecare seară. Amesteca  în mintea lui senzația pe care a simțit-o când a văzut focul prima oară cu frumusețea modestă a flăcărilor jucăușe din sobă. Se simțe mulțumit pentru că focul lui traia de atâta timp, era mândru și de greutățile prin care trecuse să îl mențină viu.

Într-o seara, când se duce după lemne în pădure, a văzut un grup de copii strânși în jurul unui foc de tabără. S-a apropiat și a văzut imaginea de mult uitata. Flăcările în văpaie, scanteile ce se ridică în aer, trosnetul lemnelor uscate și căldura vie în frigul serii.

A privit focul toată seara pînă când s-a stins în mod natural. Și-a luat lemnele sale și a plecat spre casă cu o privire de fericire și împlinire cum mai avusese o dată.

A intrat în casă, și a sesizat mirosul de fum înecăcios, după ce până atunci mersese prin mireasmă de muguri de brad. În casă era cald, dar o caldură nenecesară începu să transpire. Și-a dat haina jos și a deschis ușița sobei.

Îngenunchie în fața ei și simți o durere surda, se pare ca numeroasele îngenunchieri îi provocasera o sensibilitate pe care până atunci o îndurase asemeni boului jugul. Fără să se întrebe de unde venea, pur și simplu o lua ca pe un dat. Privi focul său flăcările ce ardeau schimonosit scurte fără scântei multa cenusă, imaginea frumoasă percepută cu o seara înainte acum îi părea grotească.

Ca și imaginea unui handicapat bătrân cu trupul dezgolit. Îl umplea de milă și dezgust în același timp. În minte rememora libertatea focului din pădure, flăcările lungi, înalte terminate cu scântei, ce descriau traiectorii elicoidale și se pierdeau în noapte.

Ridică un lemn pentru a hrăni relația lui ce se pregătea să se stingă. Se opri cu pupilele dilatate privea în gol nehotărât. O întrebare îl paralizase

Datoria lui era să se îngrijească, să țina în viață, această palidă imagine a spectacolului de care se îndragostise?

În îndârjirea lui orbească i-a prelungi în mod nenatural durata de viață prin transplanturi obsesive. Mutilând și schimonosind ceea ce a iubit o dată. Înrobindu-se pe sine, micindu-și cugetul și limitându-și libertațiile prin crunta dependență pentru a întreține relația. Creând o obsesie în mintea sa, asemeni unui drogat ce l-a împiedicat să vadă adevarata poză.

A ajuns în situația în care nu mai putea să discearnă binele de rău.

Da, e o metaforă. Da, viața ne pune întrebari grele. Raspundeți la asta!

Mai arunci un lemn în foc sau îl lași să se stingă? Ce e etic ce e uman ce e corect?