Am găsit un bug…

19 10 2009

Te văd în minte, te simt în inimă, de aud în suflet. Imaginea angelică, creată de sevraj,mi-a acaparat sinele.

Te-am divinizat te-am ridicat peste condiția umană.

Am creat din tine un altar, o dulce tentație, pe care daca aș încerca să o degust realitatea mă va dezamăgi.

Nu ar conta… dar proiecția ta mi-a bloca complet gustul pentru altceva.

Te-am ridicat prea sus, mă umpli de speranțe ce nu pot fi satisfăcute. Îmi dai optimismul cel mai otrăvit.

Îmi dai impulsul vesnic de a cauta perfecțiunea pe care am creat-o. Am creat-o din amintirile mele imprecise și toate frustrarile adunate în timp, al caror panaceul universal te-am promovat.

Tu nu existi, am picat în capcana propriei minți, am descoperit un bug în program.

Oare inteligența noastră „artificială” are suficiente resurse de auto-diagnosticare pentru a găsi ieșirea din acest cerc vicios.

Cat de penibil ar fi să cântăm plini de patos chimia.

Cat de crud ar fi să ucizi în tine ceva special mergând pe premize evoluționiste si de desacralizare a însăsi esenței vieții.

Cat de fatal ar fi să alegi orice si să te înșeli.

Nu imi e frica să îmi asum consecințele alegerilor dar nu pot să aleg la întâmplare. Alegerea mea e să nu aleg. Accept sabia împlântată cu încetinitorul în locul unei victorii din nimereala.

Nu in orice domeniu, doar în acesta, singurul ce necesita deplina prezenta în alegere.

Ce am creat sau ce am descoperit?





Datul cu părerea.

19 10 2009

În ce măsură avem „dreptul” să ne dăm cu părerea despre lucruri pe care nu le-am experimentat niciodată?

Datul cu parerea este un sport național, cred că ne este imprimat în codul genetic. De altfel este privit și ca un drept legitim al fiecărui individ. Eu personal cred că uneori este percepută această acțiune cvasi-inovensivă ca fiind un fel de medicament contra stres.

Voi analiza în continuare cateva aspecte alea emiteri de părerei neavizate.

1. Când tu spui ceva despre un anume lucru înseamnă că tu crezi acele aspecte. Repetându-le des altor oameni ți le întipărești mai puternic în subconștient și le dai puterea de adevar.

2.Când tu împrăștii astfel de informații în jurul tău, tu alături de alte persoane care fac accelași lucru creați o iluzie de adevar în jurul acelor informații neverificate.

Practic amplifici puterea acelor afirmații pentru tine și cei din jur.

Acum există mai multe tipuri de subiecte care de regulă scapă unei investigații proprii.

De exemplu , nu trebuie să încerci ca să iți dai seama că nu e bine să sari în fântână.

Pe de altă parte laudarea unui regim de slăbit chiar dacă l-ai încercat nu e recomandabilă. Un regim de slabit pe lângă faptul că nu se va preta tuturor mai are și implicații pe termen mediu pe care poate că nu ai apucat să le simți. Astfel că și dacă tu l-ai încercat, promovându-l le poți face rău altora.

Alt tip de dat cu parerea ce nu e așa de inofensiv este cel despre orice legat de medicamente și modul lor de administrare. Nu se iau atibiotice că ți-a zis vecina ca ei i-a trecut boala.

Orice opinie legată de estetic, ce nu face distincție clară ca e personală, este cel puțin fără sens dacă nu chiar nocivă.

Depășesc exemplele alese și consider orice afirmație pe care nu ai verificat-o, și care nu este de o simplitate trivială pentru a nu necesita verificarea.

Cum poți să fii sigur că părerea ta e bună când tu nici măcar nu ai încercat o situație. Poate că nu ar conta dacă părerea ta e bună sau nu, dar când o împraști în jur tu îi dai toată veridicitatea pe care ai construit-o în jurul afirmațiilor tale în decursul timpului. Astfel un om cu o aura de corectitudine mai puternică va avea mai mult succes la a răspândi o informație ce poate că nu e în acord cu crezurile personale.

Până la urmă aici e aspectul cel mai nefast. Eu nu încerc să ajut acum pe cineva care minte intenționat ci pe cineva care spune ceva ce ar putea să fie disonant cu credințele proprii. Încerc să împing spre moderație în afirmații. Cuvintele pot avea multă forță, ele pot influența pe cei din jur în moduri greu de anticipat. Nu e datoria noastră să ne asumam creditul pentru efectul lor. Dar dacă obișnuiești să faci asta trebuie să fii prudent la ce spui, pentru a te feri de viitoare procese de conștiință.

Exemplul final, de fapt nu e final e primordial. Prin postul ăsta dezvolt o idee pe care mi-a data de cineva într-o discuție anterioară, dar subiectul era offtopic acolo.

Poți spune că te dezgustă oamenii atât de beți încât își pierd controlul. E o afirmație corectă, dacă ai baut și tu până ai ajuns în această situație.

În schimb când spui, eu niciodată nu am băut. Care mai e sensul cuvintelor tale? Tu nu ai vazut decât raul din alcool dar emiți o judecată despre întreaga situație. Deși afirmația în sine ar putea să fie corectă ea nu e documentată deci nu are valoarea. Poate ca dacă te-ai îmbăta o dată rau ai privi apoi cu înțelegere pe alții sau poate nu.

Ideea e ca, dacă nu ai înțeles un fenomen, și te declari total împotriva acestei experiențe (o opține proprie și foarte de aplaudat) atunci nu trasa judecăți asupra lui. Nu au nici o valoare nici măcar nu sunt alea tale. Sunt cuvinte înșirate pe „hârtie”.

Plecând de la lucruri mărunte ajungem să dezvoltăm o neglijență în vorbire, credem că a vorbi despre ceva nu aduce cu sine nici un nivel de responsabilitate.

Ce nu am voie să imi dau cu părerea despre ceva ce nu am testat?

Corect ar fi să nu vorbești despre ceva ce nu ai încercat, că nici opinia ta așa zisă personală nu există, e doar o impresie a ta despre cum ai reacționa.