Frica ne transformă

14 10 2009

Mergeam cu mașina, și a venit în mijlocul străzii un câine schiop.Avea un picior rupt care nu se vindecase cum trebuie.

Pur și simplu s-a oprit în mijlocul străzii și se uita în partea opusă.

Am încetinit, nu m-a auzit, am oprit lângă el la cațiva metri și am claxonat scurt. Atunci s-a întors lătrând și s-a repezit la mașină.

Oare de câte ori nu se întâmplă să ne năpustim asupra unui om bineintenționat doar din frica provocată de evenimente anterioare. Cum putem să îi ajutăm pe cei dintre noi care în urma unor violențe îndurate și-au pierdut încrederea în semeni. Cum pot ei să treacă de testul primei impresii noi și să nu participăm la perpetuarea acestui cerc vicios?

Cu toții greșim adesea, când evaluăm anumite situații. Eu prefer să greșesc cănd evaluez pozitiv. Mai bine mă păcălesc o dată de două ori dar îmi păstrez modul optimist și încrezător de a privii oamenii, decât să nu mă ard niciodată dar să traiesc cu impresia ca toți sunt răi.

Nu cred în răutate absolută, fiecare are motive pentru ceea ce face și în cele mai multe cazuri motivul este frica. Nu duc lucrurile la extrem, sigur ca exista situații greu de cuprins cu mintea, dar la final noi ne lovim în traiul cotidian de milioane de cazuri precum cel de mai sus.

Pure neînțelegeri, judecați superficiale, ne fac să categorisim pe cineva ca fiind nevrednic de aprecierea sau compasiunea noastră. Nu vă grabiți să catalogați după un gest, nici după 1000. Eu prefer să nu cataloghez de loc, doar adun informații, sunt gata să îmi schimb părerea în bine și suscceptibil să o schimb în rău. Poate că nu e cel mai deștept și prudent mod de a acționa, dar eu cred ca pe termen lung ăsta aduce beneficii, care e adevărat nu se măsoară în cifre.

Cumva pentru că sunt om și că eram șofer am simțit rușine față de câine. A răzbătut toată frica lui din inutilitatea gestului de a lătra după mașină. La fel cum un bătrân se ceartă cu un tânăr în tranvai.

Poate că, cei mai slabi, sunt exasperanți uneori prin reacțiile lor exagerate, dar totuși cei puternici le-au provocat. Așa că dacă faci parte din cei puternici, ar trebui să îți asumi rușinea lor. Ar trebui să încerci să vindeci cu blândețe unde altul a sădit teama.

Anunțuri

Acțiuni

Information

20 responses

14 10 2009
Mauricia

Sadim teama, raspandim teama, suntem infricosatori in asa masura incat, daca ar fi sa să încercam să vindecam cu blândețe unde altul a sădit teama, s-ar putea sa nu ne mai recunoastem noi pe noi si nici noi intre noi.

14 10 2009
VreauUltimulLoc

De bine?

14 10 2009
Porcusorul Radioactiv

E ceva in ce spui tu, dar trebuie sa punem si niste limite. Depinde si ce pierzi acordand incredere cuiva care poate nu o merita. De exemplu nu as da imprumut bani unei persoane care mi-a mai tras teapa de 3 ori pana acum.
Daca nu ma costa nimic, sau e o pierdere acceptabila, dupa care pot sa-mi fac o parere despre om….cu draga inima.,

14 10 2009
VreauUltimulLoc

Nu ii mai dai bani dupa ce ti-a tras teapa de prima oara, dar asta nu inseamna ca trebuie sa il cataloghezi ca fiind un om rau. Sau sa capeti aversiune pentru el, pur si simplu excluzi imprumutul din ecuatie. Multi daca nu mai primesc banii inapoi taie toate relatiile pentru ca se considera inselati.

14 10 2009
jorjette

De pierdut nu pierzi nimic, dacă banii respectivi îi dai din toată inima, chiar dacă persoana nu îi dă înapoi, vei primi mult mai mult, banii sunt tot un motiv de a ne ţine în întuneric, părerea mea.
E foarte greu să conştientizăm care sunt fricile noastre, pentru că sunt foarte multe. Sub o frică se ascunde alta, şi alta şi tot aşa, suntem plini de ele şi ne manifestăm în funcţie de ele.
Deasemenea, eu prefer în loc de ruşine să simt acceptare. La un moment dat vorbeam cu prietena mea şi îmi spunea că atunci când priveşti pe cineva cu milă nu faci decât să pierzi energie şi să te încarci cu un alt tip, aşa că e preferabil, dacă se poate, să privim cu compasiune. Ruşinea, cred că este tot o manifestare a unei frici.

14 10 2009
VreauUltimulLoc

Da, nu am numit sentimentul bine (nu a fost rusine) cumva m-am simtit responsabil pentru suferinta lui desi nu eu i-am provocat-o si am simtit ca gestul sau de a ataca a fost indreptatit din punctul sau de vedere.
Cu alte cuvinte i-am privit actiunile prin prisma lui si le-am acceptat chiar daca erau gresite vazute de la un nivel suprior de cunoastere.

14 10 2009
marie doe

Tot raul porneste de undeva, intotdeauna. Nu vine nechemat, neprovocat. In fond, nu stii niciodata daca un om e erm, rau, sau pur si simplu are niste zile proaste sau vreo durere intrinseca.
😦 prea multe starvuri pe asfalt, prea multe starvuri printre noi.

14 10 2009
Papillon

frumos post. ai dreptate in ceea ce spui, adevar ai grait. blandete, gingasie, rabdare, asa se acopera ranile. nu de mult am avut aceasta discutie cu cineva foarte drag. si eu am rani, si interlocutorul, dar numai cu „rabdare si tutun” se pot marginaliza.

16 10 2009
Cristescu Bogdan

Între noi oamenii, avem multe să ne dăruim, şi toate pleacă de la suflet la suflet. Aşa ne vindecăm, trimţând totul cu dragoste, iubire, compasiune, către celălalt. Dacă trimitem încredere, vom putea beneficia de o prietenie căci toţi avem nevoie de încredere pentru că restul… suntem capabili, şi avem în noi puterea creatorului, puterea infinită, tot ce ne trebuie este încrederea, apoi singur putem să ne vindecăm.

Animalele au nevoie ca şi oamenii, să primească încredere. Dificil când este vorba de ele, căci ne trezesc uşor frici …
Poate ăsta ar fi un semn de întrebare, căci nu ar trebui să ne fie frică de ele …

16 10 2009
VreauUltimulLoc

Cine le intelege ajunge sa le iubeasca si nu se teme. Cine nu, considera ca nu pierde nimic dar cum poti sa evaluezi oare ceva ce nu cunosti?

17 10 2009
Maria

Şi totuşi, un pic de prudenţă nu strică niciodată, nimănui. Şi asta o spune un om care are încredere exagerată în oameni.

23 11 2009
Albert

Evaluarea gresita a unei persoane prin acordarea acesteia a increderii totale e periculoasa intotdeauna. Oamenii sunt prin esenta rai, violenti. A privi lumea cu niste ochelari cu lentile colorate care dau optimism si transforma pe toti cei din jur in fiinte blande si dragute e o greseala. A nu se intelege ca extrema cealalta e buna. Felul in care privesti lumea variaza in functie de personalitate, dar ca pondere si efecte supraevaluarea e mai distructiva. Chiar daca am evoluat destul de mult de la primate, viata tot ca o jungla e. Si in jungla cel mai puternic este cel care supravietuieste. Puterea include si viclenia si puterea de a-ti disimula forta pentru a ataca in momentul cel mai neasteptat oponentul mai mare. Asta nu stiu cat de pufos si dragut este. Societatea umana relationeaza nu pe baza de incredere si dragoste, ci pe baza de ierarhii sociale si beneficii obtinute individ de la individ. Sau cel putin asa cred ca se intampla de cel putin 1000 de ani incoace. Chiar daca e justificata rautatea nu se transforma si nici nu e diminuata.

23 11 2009
VreauUltimulLoc

Realitatea va raspunde mereu asteptarilor tale, sau mai precis temerilor tale. Daca tu asa alegi sa vezi lumea, ea va rezona intocmai.
Toti pot fi fiare daca ii tratezi ca atare, trateaza-i cu incredere si vei fi surprins.
Eu nu vorbesc acum de acte extreme. Nu trebuie sa dai oricui cheia de la casa ca sa ii arati incredere. Eu vorbesc de atitudinea cu care pleci la drum. Ai de gand sa ii consideri pe toti posibili dusmani sau posibili prieteni.?

24 11 2009
Cristescu Bogdan

Noroc că i-ai răspuns tu că intrasem să-i spun una lui Albert, deşi tot îi spun 🙂
Albert, tu şi mulţi alţii sunteţi prin această atitudine un exemplu viu pentru ceea ce acest articol tratează. Frica va transformat în ceea ce sunteţi, ceea ce gândiţi derivă din experienţele voastre şi desigur din capacitatea voastră de a concluziona care , îmbâxită fiind de relevante experienţe pe baza fricii şi a negativismului (adică mai multe), vă obstrucţionează gândirea pură, sinceră, plină de lumină.
Este o cale ceea ce adoptă unii ca şi voi, dar nu e calea mea pentru că ceea ce înseamnă schimbarea mediului exterior prin atitudine şi gândire, astfel, este lumea pe care o cunoaştem bine, plină de războaie, ură şi dispreţ. Dacă vrei schimbare, atunci făo să pornească din tine. Gândeştete şi la ce spun eu şi la ce spune Vreauultimulloc şi meditează la chestiunea asta. Adu în viaţa ta schimbarea, în jurul tău va veni inevitabil. Nu trebuie să schimbi pe nimeni şi nimic ci trebuie să te schimbi pe tine. Trebuie să iei aminte doar la ceea ce îţi place ţie, dar nediluat de nici o învăţătură plină de frici.

25 11 2009
Albert

Nu imi e frica de contact uman. Nu imi e frica de consecintele unei relatii esuate. Si nici nu ii cataloghez pe ceilalti atat de drastic. Spun doar ca a pune un alt nume unei probleme sau a o trata cu lejeritate nu o rezolva. Nu puteti nega ca firea umana e violenta si distructiva prin natura sa. Lucrul asta se rasfrange si asupra relatiilor intre indivizi. Si nici nu puteti nega faptul ca a fi pregatit pentru un potential esec e mai benefic decat a fi prins cu garda jos. Nu incurajez, desigur, extrema cealalta, adica exact ce spuneti voi, a trai cu teama tot timpul. Dar parca totusi modalitatea asta de a „gandi pozitiv” in orice situatie e mai primejdioasa. Stiu foarte bine ca realitatea se muleaza fidel pe felul fiecaruia de a fi. E ceva gen „eu vad jumatatea plina, tu pe cea goala a paharului”. Asta ne face diferiti si ne impiedica sa ne plictisim, cred. Ideea e ca am reactionat la partea aceea din text in care autorul a afirmat ca nu exista rautate absoluta. Exista si e printre noi la tot pasul. Sunt oameni care fac rau ( de orice natura – de la minciuni inofensive si total inutile pana la violenta fizica) celor pe care ii considera cel putin amici. Si nu de teama. Poate cel mult din dorinta de a se sti deasupra celorlalti. De relatiile intre barbati si femei nu mai vorbesc. Despre partea cu schimbarea, pentru mine lucrurile stau asa: nimeni nu se schimba pentru nimic! Poate doar pe patul de moarte sau daca sunt obligati. Odata ce a fost formata o personalitate e imposibil sa i se schimbe cursul. Poate ma insel, dar mai mult de o retusare a anumitor lucruri nu poti face. Scuzati-mi exprimarea defectuoasa si daca m-am pierdut in idei, dar sunt obisnuit cu cifre. 🙂 A, si multumesc pentru reply

25 11 2009
VreauUltimulLoc

Oamenii se schimba zilnic, nu la 180 de grade dar se schimba unii in rau alti in bine.
Cat de rautate gratuita, te-ai gandit vreodata ca rautatea aia e de fapt pornita din frica? E un strigat de ajutor, chiar daca autorii nu constientizeaza, ei tipa dupa iubire. Eu inteleg modul tau de a privi lucrurile, consideri ca exista o echitate si raspunzi la bine cu bine si la rau cu rau. Incearca sa raspunzi o data la rau cu bine si vezi ce se intampla. Dar nu astepta un rezultat anume doar observa ce se intampla.

25 11 2009
Cristescu Bogdan

Ai dreptate ALbert, există răul absolut şi autorul tocmai ce va trebui să ne explice de ce nu există pentru el.
Eu văd răul precum binele adică nu ca pe ceva distructiv ci ca pe ceva existent şi atât. Alegerile noastre sunt importante pentru că ne fac să fim de o parte. Dacă stai să analizezi situaţiile biblice în care se aduce vorba de satana, şi dacă excluzi fanteziile tip basme, din istorisiri, vei observa că reprezentanţii binelui nu fac rău reprezentanţilor răului ci îi acceptă aşa cum există ei, şi e valabil şi reciproc.
Acum câteva zile am recitit paragraful biblic cu adam şi eva, şarpele şi dumnezeu. Dacă am exclus istorisirea tip basm din acel pasaj, am observat cum şarpele exista precum dumnezeu exista. Ambii erau pe un teneren neutru, pe pământul paradis, unde oamenii, adică adam şi eva, au ales pe unul din ei. Dacă e să ne trăim viaţa după biblie, şi dacă excludem istorisirile tip basm, şi să scoatem răutatea distrugătoare din imaginea lui dumnezeul biblic, pe Pământ ar fi un paradis unde oamenii ar trăi şi cu binele şi cu răul, nefiind o luptă ci o apartenenţă, la fel ca atunci când îţi place o culoare din multitudinea de culori. Dacă efectul alegerii răului sau binelui ar fi la fel ca atunci când îţi place o anumită culoare, rezultatul ar fi unul corect. Deabea atunci am avea de discutat, pentru că eliminăm tiparele amestecate, cum am zis mai sus, o mare parte induse de biblie; pentru că eu cred că crearea şi distrugerea sunt variabile divine ce aparţin atât dumnezeului cât şi satanei ceea ce mai departe mă duce să cred că noi suntem ambele, că în noi se află totul.
Totul se rezumă la alegeri, doar aşa putem exista şi noi şi universul infinit!

25 11 2009
VreauUltimulLoc

Presupun ca fiecare actiune are un motiv, motiv ce poate sa vina din iubire sau din lipsa ei.
Pentru mine lipsa iubiri este frica.
Deci actiunile negative sunt de fapt strigate de frica nu dorinte reale de distrugere.
Da-mi un exemplu de act negativ absolut, sa vedem daca tine teoria.

25 11 2009
Cristescu Bogdan

Aici intervine o educaţie pe care personal o consider eronată. Negativul şi pozitivul la nivel de existenţă şi nu de manifestare nu beneficiază de nici un act. Acţiunea prinde formă negativă sau pozitivă în funcţie de latura pe care se află sursa acţiunii. Perceperea negativului se face de pe latura pozitivului şi viceversa.Ceea ce am încercat să punctez în comentariul precedent este că eroare survine atunci când percepem binele sau răul. O percepere corectă este atunci când nu o faci de pe o platformă opusă. Cu alte cuvinte cum există binele şi răul aşa există şi alegerea, şi dacă vrei să înţelegi binele şi răul corect trebuie să te opreşti înainte de a alege să le percepi, să revizuieşti ceea ce eşti tu, unde te aflu, care este ponderea manifestărilor tale, le stabileşti pe toate şi apoi te pronunţi, fiind practic pe nici o platformă.

În toate poţi găsi nepotriviri, şi dacă îţi aminteşti de articolul meu cu inevitabilul, tocmai despre asta este vorba, crearea inevitabilului este un pas mai departe ce nu se poate realiza conştient decât dacă conştient te poţi pune în spatele alegerilor tale, să te observi de acolo, pentru că şi în cazul creerii inevitabilului trebuie să faci la fel, să te pui în faţa efectelor acţiunilor tale, în faţa reacţiunii pentru a observa şi pentru a fi conştient de existenţa ta din poziţia asta, apoi inevitabilul este ca un flash, ca o sclipire de geniu, ce totodată este un act de creaţie pe care unii o pot considera chiar divină.

Şi atunci, nu suntem noi oare dumnezei?

25 11 2009
VreauUltimulLoc

Creatori poate, Dumnezei e cam mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: