Frica ne transformă

14 10 2009

Mergeam cu mașina, și a venit în mijlocul străzii un câine schiop.Avea un picior rupt care nu se vindecase cum trebuie.

Pur și simplu s-a oprit în mijlocul străzii și se uita în partea opusă.

Am încetinit, nu m-a auzit, am oprit lângă el la cațiva metri și am claxonat scurt. Atunci s-a întors lătrând și s-a repezit la mașină.

Oare de câte ori nu se întâmplă să ne năpustim asupra unui om bineintenționat doar din frica provocată de evenimente anterioare. Cum putem să îi ajutăm pe cei dintre noi care în urma unor violențe îndurate și-au pierdut încrederea în semeni. Cum pot ei să treacă de testul primei impresii noi și să nu participăm la perpetuarea acestui cerc vicios?

Cu toții greșim adesea, când evaluăm anumite situații. Eu prefer să greșesc cănd evaluez pozitiv. Mai bine mă păcălesc o dată de două ori dar îmi păstrez modul optimist și încrezător de a privii oamenii, decât să nu mă ard niciodată dar să traiesc cu impresia ca toți sunt răi.

Nu cred în răutate absolută, fiecare are motive pentru ceea ce face și în cele mai multe cazuri motivul este frica. Nu duc lucrurile la extrem, sigur ca exista situații greu de cuprins cu mintea, dar la final noi ne lovim în traiul cotidian de milioane de cazuri precum cel de mai sus.

Pure neînțelegeri, judecați superficiale, ne fac să categorisim pe cineva ca fiind nevrednic de aprecierea sau compasiunea noastră. Nu vă grabiți să catalogați după un gest, nici după 1000. Eu prefer să nu cataloghez de loc, doar adun informații, sunt gata să îmi schimb părerea în bine și suscceptibil să o schimb în rău. Poate că nu e cel mai deștept și prudent mod de a acționa, dar eu cred ca pe termen lung ăsta aduce beneficii, care e adevărat nu se măsoară în cifre.

Cumva pentru că sunt om și că eram șofer am simțit rușine față de câine. A răzbătut toată frica lui din inutilitatea gestului de a lătra după mașină. La fel cum un bătrân se ceartă cu un tânăr în tranvai.

Poate că, cei mai slabi, sunt exasperanți uneori prin reacțiile lor exagerate, dar totuși cei puternici le-au provocat. Așa că dacă faci parte din cei puternici, ar trebui să îți asumi rușinea lor. Ar trebui să încerci să vindeci cu blândețe unde altul a sădit teama.