O juma’ de maraton

5 10 2009

Am fost sâmbătă la un maraton, primul din viața mea sper că nu și ultimul.

A fost un maraton în munții piatra craiului pe 41 de km. Exact genul de activitate pe care să îl faci cu prietena în weekend. Mai ales dacă aveți o condiție fizică mediocră și o experiență de munte aproape inexistentă.

Ca să citez din regulamentul de participare, pe care l-am citit acum și nu înainte.

„- orice participant ar trebui sa fie indeajuns de experimentat sa parcurga un traseu alpin dificil (ex. un pasaj de corzi fixe).”

Eu sufăr de rău de înălțime și se pare ca prietena are ceva probleme la genunchi, pe care nu le-am luat în serios suficient.

Așa că sâmbătă la ora 9 și 15 minute s-a dat startul pe o vremea mohorată, cu o ploaie de octombrie. Noi, echipați relativ corespunzător, și plini de încredere în fortele proprii am pornit la drum. După primele 2 ore de mers eram în plutonul codaș. Eu tot o zoream pe a mea să mergem mai repede să mai și alergăm, dar ea se lăsa pe tânjeală. Până mi-a venit ideea mareață să o pun pe ea să meargă prima. Când ce să vezi?

Târa un picior după ea. Mi s-a pus pata direct. Zic, ce faci ma tu ești șchioapă și iți arde de maraton?

Mă rog, am renunțat la a mai termina traseul și deja plin de nervi i-am zis ca ne vom opri la primul punct de control. Acum ea zice că nu că nu e nevoie dar că nu poate să alerge.

Bun eu o cred pe cuvant și stabilim sa mergem în ritmul ei cum putem și să parcurgem cat mai mult din traseu.

Așa că am luat-o mai ușor la urcare o tractam la coborâre o susțineam etc. Afara ploua ca draku eram uzi flească și plini de nămol, s-a lasat și o ceață draguță.

Am ajuns cu chiu cu vai până în varful cel mai înalt și am hotărât să nu ne întoarcem, cum ne-a îndemnat un salvamont, ci să mergem înainte. Am coborât niște stânci, grohotiș, săritori, porțiuni cu coardă etc. tot felul de zone nasoale care mi-au pus la încercare la maxim stăpânirea de sine .

Se pare că una din cele mai bune metode de a uita de răul de înălțime e să stai cu grija pentru altcineva. Cum a mea nu mai era în stare să iși folosească prea bine mâinile de la frig și începuse să se mai și panicheze am uitat de tot de mine.

Pâna la urma am ajuns după circa 9 ore la un punct de unde era drum forestier și ne-a luat cineva cu mașina. Distanță parcursă 24 de km.

Concluzia e că am fost mămăligă față de restul participanților dar am fost viteji pentru ce puteam noi să facem.

Eu cred ca aș fi terminat cursa în jur de nouă ore dacă eram singur, asta așa estimativ, după gradul de oboseala pe care îl simțeam la sfârșit și după momentele în care am mers sub ritmul meu normal.Oricum a fost o experiență intensă a plouat aproape mereu a fost frig stâncile erau alunecoase traseul a fost destul de dificil si de lung. Mie mi-a placut, mai putin zona din vârf, unde m-a apucat raul de înalțime și am luptat cu frica din mine mai mult decat cu muntele. Oricum dacă voi mai participa la așa ceva, căci e o activitate pe gustul meu, nu mă mai bag nepregatit. Voi încerca să merg la niște cursuri de escaladă poate mai scap de frica de înalțime.

Ce am invățat? Ca nu te ajuta la nimic o harta de hartie când plouă, că hainele de schimb sunt la el de nefolositoare, ca nu e bine sa iți iei prea multe chestii de mancare la tine. Cel mai bine e sa îți faci un plan de acasă la ce intervale de timp vei mâncă și cât. Pentru a nu căra inutil. Nu există rucsac impermeabil, asa ca e bine să îți pui totul în pungi in rucsac. Unghile de la picioare trebuie să le tai mai scurte decât de obicei, că încep să doară la coborâre. Cred că niște mănuși sunt foarte utile pe vreme proastă. Hainele ude pe unii se usucă de la sine iar pe alți nu așa că dacă ai probleme cu circulația gen maini, picioare reci o să fie nașpa. Bine e să cunoști traseul pe unde mergi ca să nu ai surprize. În rest toate bune.