Sex partea 3.

2 09 2009

Ultima parte nu știu cum să îi zic… a te iubi cu cineva să zicem.

E cel mai rar tip de relație sexuală întâlnită de mine și cel mai rafinat descoperit până acum.

Eu personal am experimentat-o foarte rar așa ca nu pot nu să zic ca i-am simțit gustul pe deplin, sau că i-am înțeles comportamentul.

De fapt nici nu mai e o relație sexuală propriuzisă pentru că nu mai ești concentrat la senzațiile tactile, nu mai ești concentrat asupra orgasmului nici al tau nici al ei. E o comunicare la un nivel mai ridicat, decât cel verbal, apare și un factor de compatibilitate energetică, bănuiesc. Între tine și parteneră trebuie să existe ceva mai mult decât ce se vede. Nu este nimic programat și nu cred ca poate apărea între orice doi parteneri, nu se învață, se experimentează. De fapt actul sexual cade pe locul doi și ceea ce se intamplă nu mai e un dans e o…. rugaciune, sau meditație, nu stiu cum să explic să nu cad peste clișee.

O reîntoarcere la actul sexual primordial, nu mai simti nevoie de nici un artificiu de schimbări de poziții de lenjerie sexy sau alte accesorii. Nu știu cum să explic ceea ce nu poate fii explicat.

În preajma parteneri simțeam o stare de bine chiar dacă nu vorbeam, era suficientă apropierea și o căldură îmi cuprindea corpul. Deja când o tineam în brațe dezbracată căldura imi umplea sufletul. Nu conta cum țineam ochii, deschiși sau închiși oricum percepeam o densitate așa de mare de senzații incât depăsea capacitatea de procesare a creierului.

Nu mai era nimic sexual era o amestecare a esențelor, putea să fii durat 1 ora sau 10 minute nu știu să spun. Nu conta oricum timpul nu avea relevanță, oricum excitarea nu era de natură fizică. Era o placere asemeni unei stări  de beție, sau dupa ce fumezi iarbă insă fără nici unul din efectele adverse. O blandețe îmi cuprinsese mintea te simți pur si simplu bun nu mai exista nimic care să te deranjeze.

În momentul în care a venit orgasmul a fost incomparabil cu orice experimentasem până atunci. Și ca durata și ca intensitate atunci s-a rupt contactul cu partenera nu mai exista nimic in jur numai senzatii si culori. După ce au trecut senzațiile cele mai puternice a rămas o stare de fericire. Am izbucnit în râs, un ras din toata inima, pur si simplu un râs incotrolabil de copil, fara nici un motiv aparent, care cred că a durat aproape un minut si apoi am rămas cu un ranjet pe față. Mă dureau obrajii de încordare dar nu puteam să revin cu fața la normal, rânjetul ăsta a ținut cateva minute si starea de fericire a continuat încă o perioadă.

Nu cred ca ceea ce am descris acum e neapărat repetabil la altcineva sau macar la mine în acceleași condiții. Poate că nu trebuie să razi poate ca unii plâng sau amorțesc. Pur și simplu cred că am cunoscut puțin din ce poate insemna apropierea de cineva la un nivel mai complex decat cel fizic. Nu știu dc e vorba de bioenergie sau de feromoni sau de hormoni sau de endorfine nu știu dc e ceva stric fizic sau are si o latura spirituală. Oricum e ceva deosebit de trăit. După treaba asta nu am mai avut chef de sex o vreme, fizic funcționam dar nu simțeam nici o dorință eram pur și simplu satisfăcut.

Nu știu ce a declanșat aceste trăiri pentru că nu era prima oara când faceam sex si experiența nu a fost la fel de intensă și pentru parteneră. Adica ea a perceput-o foarte misto dar a apreciat mai mult alta partida pe care eu am gasit-o doar foarte reusită.

Deci bănuiesc că mai e un nivel, când te sincronizezi 😀 și nu ma refer la sincronizarea orgasmelor (că aia ieșise) mă refer la sincronizarea trăirilor.

Bineînțeles că tot ce am spus e o discuție teoretică, nu vorbesc acum despre mine. Să zicem ca mi-a povestit un prieten.

Concluzia: Se poate mult mai mult. Oricum unul din factorii declanșatori a fost capacitatea de a simti efectiv iubirea pentru parteneră, fizic și clar. Sub forma unei calduri la nivelul pieptului urmată de o stare de drag, de fericire si blandețe. Apoi totul s-a petrecut peste orice actiune eu am fost doar spectator.

Speculații : Eu sper ca se poate ajunge la așa ceva ajungând să simți sentimente de iubire penrtu parteneră. Dar, și acum e faza tare, să un depindă neaparat de ea lucrul ăsta. Adică sa ne putem extinde capacitatea de a iubi 😉 asupra mai multor oameni.

Vine și partea 4.

Anunțuri

Acțiuni

Information

19 responses

2 09 2009
volent

valeu, da ‘ cate parti sunt? :))ca acilea deja plutesti:)

2 09 2009
vreauultimulloc

Pai urmatoarea e cu de ce nu plutim mai des :D.

2 09 2009
volent

ee pai asta e simplu. stii vorbele alea cu….nu-mi amintesc prea bine dar parca sunau cam asa: studentii- au cu cine, au cu ce dar nu au unde, divortatii-au cu ce , au unde, dar nu au cu cine, batranii-au cu cine, au unde dar nu au cu ce- iar filozofii: au cu cine, au cu ce, au unde, dar ..de ce?

2 09 2009
VreauUltimulLoc

Da stiu vorbele alea :)) dar nu imi place sa ma incadrez in aceste categorii. „Student” am fost si nu mi-a placut… of ce risipa ce risipa.
Stii cum e iadul barbatilor ?
Cand mori iti arata Dumnezeu ce puteai sa futi si ai ratat =)).

2 09 2009
MenThal

Well, gura „prietenului” tau adevar graieste, faza cu orgasmul prelungit e cat se poate de adevarata; uneori radem ca prostii, alteori ramanem asa zambind si cel mai bun lucru e ca zambetul dureaza, nu are loc o doar descarcare propriu zisa de material genetic, te incarci pur si simplu cu.. fericire.. Probabil ca la asta se refera si cuvantul asta, in esenta. Desi totul e legat de circumstante, stare de spirit, locatie, si mai ales sentimente. Nicio experienta sexuala nu e la fel. Oricat de mult ai iubi persoana respectiva, foarte rar sau nicioata trairile nu se sincronizeaza, fiecare catalogeaza in mod diferit partidele de dragoste. Concluzia asta a fost trasa tot de un „prieten”.

2 09 2009
volent

:)))))))pe asta nu o stiam:)))))))))
cui ii place? nimanui, insa sunt culese din viata reala:)))))))))))))))

2 09 2009
MenThal

hey, io-s student si imi place! Nu asi da perioada asta pe nimic::P
Peste un an doi o sa fiu si eu un corporatist obosit care vine de la munca la 6 si pleaca dimineata la 8, cam pe cand ma pun eu sa dorm. Si atunci pot sa zic ca sunt fericit. Pana atunci profit cat pot.

2 09 2009
volent

@MenThal: asa sa faci. nu te mai intalnesti cu viata asta prea curand :)…da’ nu ne-ai zis daca te incadrezi in tiparele alea cu …”nu ai unde”:)) glumesc, insa pe vremea mea asa era:)
si nu te imbata cu apa …nu ajungi asa usor corporatist obosit..iti tre mai mult de doi ani:) mai intai esti coproratist neobosit…pret de 5-6-7 ani:)

2 09 2009
MenThal

intotdeauna nu ai unde, oricand ai cu cine =)) ma rugam de colegii de camera din camin sa ma lase sa fut si eu ceva, de cate ori , si acuma am ramas dator cu beri din cauza partidelor mele de sex cronometrat..
Da a meritat! :))

2 09 2009
VreauUltimulLoc

E vezi eu nu am gasit d-astia :(. Ca eu am facut facultatea la mine in oras. Si prietenii mei era vecini cu mine in aceeasi situatie ca mine de cele mai multe ori. Asa ca nu prea mergea sa ma duc la ei sa mi-o trag.
Apoi din semestrul doi anul 1 nu au mai fost probleme =)), dar primul semestru simt ca s-a irosit zadarnic of of.

2 09 2009
mirc

Asta e chiar un post tare de tot…..e super ca ai reusit sa ajungi la un asa nivel intr-o relatie …. Bafta in continuare!!!

2 09 2009
volent

@vreauultimulloc: hai cu nirvana aia din partea a 4-a:))

2 09 2009
Porcusorul Radioactiv

Va zic eu ce-i partea a 4-a. Cand vine Pedro cu cablul si vi-l baga in creier. Aia e experienta suprema. Restul e pistol cu apa.

2 09 2009
VreauUltimulLoc

:)) Ba tu ai dezvoltat un fetis pt Pedro. Da-l dreak ca era un fonctionar nu ele avea cheile de la imparatie. Altul era cu sistemul, un programator jmecher :)). Cum numai un programator poate sa fie.

2 09 2009
Porcusorul Radioactiv

Daaa, visez la momentul cand o sa-mi bag un cablu in scafarlie si o sa ajung in Nirvana crezand ca am experiente sexuale mirobolante, in timp ce pedro mi-o trage pe la spate cu pantalonii pe vine. Ce fericire suprema!

2 09 2009
doruldezid

fericitule!
😀

3 09 2009
jorjette

Se poate şi mai mult de atât. În general se poate mai mult de atât, când este vorba de o relaţie, şi când aceasta evoluează, evoluează dincolo de ceea ce ştie majoritatea…dincolo de sex… E vorba de acea iubire dintre doi parteneri de viaţă, iubire fără aşteptări unul de la celălalt, iubire care face ca actul sexual să fie acea uniune dintre două persoane perfecte, care formează un întreg. Apropo, se poate ajunge la orgasm şi fără lipsa oricărei atingeri fizice, însa , deasemenea, e un alt tip decât cel experimentat de majoritate.

Cred că e foarte important unde îl „plasăm” pe partener, felul în care îl vedem sau îl percepem…

3 09 2009
VreauUltimulLoc

Pai cam asta e concluzia la care am ajuns si eu. Ca practic am experimentat starile cele mai elevate cand in loc sa ma gandesc la ce faceam simteam sentimente profunde pentru partenera.

3 09 2009
jorjette

Dar tocmai asta e, că nivelul asta nu include gândirea.Gândirea te deconectează de acea stare superbă….te trage în jos şi-ţi oferă o tavă cu multe prăjiturele(tot felul de gânduri care nu-şi au loc, şi care au rolul de a „distruge”…acea perfecţiune)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: