Ura vs Disprete

Vreau sa fac disectie pe diferenta dintre ura si dispret.

Ura este privita in general ca fiind un sentiment negativ care dauneaza si persoanei care il incerca si persoanei spre care este indreptat.

Acest mod de a vedea lucrurile il am si eu cu unele mici noante. Eu vad ura ca o acumulare de energie negativa ce cauta sa se manifeste asupra unei tinte. Fiind o acumulare trebuie sa fim atenti sa nu sparga recipientul unde e tinuta adica sa nu ne ucida pe noi. Sa nu dea pe afara toata in acelasi timp ca ne stropeste. Iar cand se varsa sa zicem pe la supapa de siguranta sa avem grija unde o directionam.

deci e un proces relativ controlabil stim cam cum sa o manipula. Uram pe cineva atunci ne maifestam exterior si scadem nivelul iar daca reusim sa ne descarcam spre ceva ce nu poate fi lezat chiar putem sa iesim cu bine din ea. Exista riscuri desigur ca sunt mereu cand lucrezi cu substante inflamabile.

Dispretul pe de alta parte e alta specie de animal.

Asta e parsiv nu se vede unde se acumuleaza pentru ca el nu da pe afara el pur si simplu cand atinge un nivel oarecare se transforma in altceva si acel altceva se acumuleaza in locuri unde nu mai avem senzori de avertizare. Adica daca ura se manifesta la nivel constient iar dispretul eu cred ca trece in agresivitate la nivel subconstient.

Ori pentru aceasta agresivitate suconstienta nu mai avem nici un mod de detectie decat cand e prea tarziu. Va amintiti momente cand stati si va intrebati de ce oare am reactionat asa in cutare situatie? Eu nu ma credeam in stare de asa ceva… etc.

E cam astea cred eu ca sunt din dispret. Ura ne duce la crime in momente critice care sunt rare si punctuale iar dispretul e vinovat pentru holocausturi.

Din punctul meu de vedere aparent inofensivul dispret este de multe grade de marime mai periculos ca ura. Prin lipsa de posibilitatii de constientizare unde lucreaza si cat mai are pana rabufneste. Sau prin schimbarile atat de ascunse pe care le are asupra subconstientului nostru.

Solutia mea personala pentru a rezolva aceste doua probleme este urmatoara.

Pentru ura intai caut sa o aduc la nivelul sub critic prin orice mijloace am la indemana in acel moment. De la a ridica tonul la a lovi un perete sau la conduce cu viteza fiecare le stie pe ale lui.  Cele mai eficiente pt mine sunt: ma duc la sala si rup sacul in doua sau provoc pe unu mai bun la lupta si ridic nivelul meciului cat sa ma faca K.O.

Apoi caut sa inteleg motivul urei si sa gasesc in mine problema care ma face sa urasc. Totul e in mine motivul e in noi mereu. Nu ma cert nu imi fac autocritica doar incerc sa vad unde gresesc si cand reusesc ura dispare inteleg greseala si pot sa ma iert. Atunci totul e rezolvat .

Dispretul e problema grea in schimb dispretul e eluziv nu te doare nu sti de ce sa te tii. Pentru dispret trebuie sa il iei prin invaluire si sa il diminuezi lucrand pe toate planurile. In primul rand prin acceptare a ce desconsideri. Prin reducerea agresivitatii fata de lucruri care nu te ating efectiv.

Si cel mai greu, ca asta e reorganizarea intregii tale personalitati, prin acceptarea ca toti suntem egali ca toti ne influentam unu pe altul ca nu exista bun si rau doar mers inainte. Metodele le are fiecare pe alea lui unii inainteaza cu forta impinsi de viata altii merg inainte ei.

Una din marile greseli ce naste dispretul este evaluarea imperfectiunii oamenilor din jur sau a propriei persoane. Toti sunt perfecti doar ca suntem in momente evolutive diferite. Cum nu judeci copilul mic pt ca se pisa pe el asa ar trebui sa nu ne mire ca cei din jur nu pot sa faca lucruri care pentru noi sunt facile.

Pentru asta e nevoie de munca zilnica cu tine insuti sa iti remodelezi zilnic conceptiile despre viata sa cauti sa intelegi cat mai la origini sensul fiecarei fapte. Si sa nu uitam si cel mai important ajutor sa ne agata de iubire (iubirea pe care noi o oferim) acolo unde reusim sa o gasim ca e cel mai bun medicament impotriva agresivitatii.

As mai indrazni sa zic ca rugaciunile ajuta dar cum nu mai e la moda credinta in Divin prefer sa isi ia fiecare informatia asta de unde stie. Oricum cand omul va fi pregatit sa recepteze o informatie ea ii va fi pusa la dipozitie (prin coincideta „Coincidentele apar atunci cand Dumnezeu ramane anonim „).

Situatie ipotetica

Asemanare cu cazuri reale este pur intamplatoare, ceea ce urmeaza este doar un exercitiu de imaginatie si trebuie tratat ca atare.

ACEST POST NU ESTE LEGAT DE NIMIC CE AR PUTEA UN CITITOR AL ACESTUI BLOG SAU AL COMENTARIILOR MELE PE ALTE BLOGURI SA LEGE E O OBSERVATIE PERSONALA FACUTA DE-A LUNGUL VIETII.

DACA VRETI SA COMETNATI IDEIILE EXPUSE AICI NU AM NIMIC IMPOTRIVA . DACA VRETI SA ASOCIATI POSTUL CU VIATA VOASTRA PRIVATA SUNTEI LIBERI SA GANDITI CE VRETI.

EU PERSONAL NU AM FACUT AICI REFERIRE LA CINEVA ANUME. CINE CONTINUA SA IMI PUNE ASTA IN CARCA DIN ACEST MOMENT INSEAMNA CA E RETARDAT SI NU STIE SA CITEASCA SAU NU INTELEGE ROMANA.

Exista anumiti aplaudaci pe lume care se aduna ei in jurul unui nucleu central o persoana o idee etc. Problema e ca nu mai fac efortul sa evalueze periodic valoarea intrinseca a centrului lor de gravitatie.

Pur si simplu suie vitelul acolo sus si abia asteapta sa balige cate ceva ca sa se imbaieze in respectivele dejectii. In sine nu ma deranjeaza de loc acest aspect. Nici cel legat de faptul ca se infurie cand remarci ca ei manac ce se balega vitelul. Ceea ce ma deranjeaza este ca ei se infurie de asa maniera ca nu mai considera necesar sa aiba si argumente.

Nu ei direct se apuca si arunca cu remarci de genul celor intalnite in general in tagma criticatorilor de sistem sau a celor care ce plang de incultura maselor. Adica un limbaj zeflemitor si „sarcastic”  care insa nu contine nici o logica. In sprijinul injurilor galgaite pe orificiul pozitionat sus dar cu rol de defecare ei considera suficiente glasurile celorlati aplaudaci din tagma lor.

Ei fac instant o satra de jigodii latratoare care sunt pline de curaj cand sunt multe dar se caca pe ei cand e vorba de a face ceva. Se bat apoi reciproc pe umeri pentru modul in care au indepartat pericolul din preajma rahatului adulat, bineinteles mai baga si ceva rimming la sursa inspiratiei lor ca sa isi arate devotiunea.

O alta trasatura a acestor papagali este ca sunt siguri pe ei asa de siguri pe ei ca nici dupa ce le dai o suta de „suturi in cur” nu vor accepta ca te-ai „pisat” pe ei din varii pozitii.

Intr-un fel ma simt dezarmat in fata unor astfel de personaje. Eu inca am inpresia ca oamenii gandesc dar de cele mai multe ori ei nu se obosesc sa mai faca asa ceva se multumesc sa fie consecventi. Ca si o pizda virgina pe care daca ai fututo primul te vede Brad Pit indiferent cat esti de stramb ei o data ce au ajuns la concluzia ca esti cool nu mai conteaza ce inepti debitezi. De asemenea forma e foarte importanta daca imbraci kkt-ul in polei aplaudacii se bucura si zic ca e de aur.

Reversul medaliei este ca izvorul central sursa puterii poate sa fie chiar o mina de aur la origini dar prin faptul ca s-a inconjurat de o ceata de adulatori retardati nu mai are masura valorii sale in timp. Astfel el incepe sa se multumeasca cu rimming-ul primit si sa considere ca tot ce izvoraste din ele este aur curat. Capata siguranta si orgoliu se lamenteaza cand este confruntat. Normal se lamenteaza cu milogii lui care se inghisoaie sa mai linga ceva. Cu alte cuvinte pierde contactul cu realitatea si se corupe pentru cateva laude futile si accepta scaderea propriei valori.

Nu stiu daca sa imi para rau pentru ca lingaii reusesc sa corupa ceva de valoare sau pentru ca sunt corupti ei de valoarea punctuala si nu mai realizeaza cand aceasta liseste. Poate ca asa e cel mai bine se corecteaza unii pe altii. Miezul dupa un derapaj mai serios o sa se trezeasca la realitate si o sa inceapa sa mai vada si alte fete alea realitatii iau aplaudacii poate se vor trezi dupa ce fac hepatita de la prea mult rahat mancat.