Cum functioneaza mintea noastra?

22 06 2009

Ma tot macina o chestie de ceva zile.

Eram eu weekend-ul trecut la mare pe margine piscinei. Afara era un soare placut vantul adia mai era si o fata frumoasa langa mine.

O situatie de confort si relaxare sa zicem de nota 9 din 10 si primesc un sms de la un prieten ca el a plecat la 5 dimineata sa bea un suc

la cca 55 de km de oras. Nu ar fi nimic neobisnuit daca nu ar fi plecat pe jos (am purtat eu cu el cu cateva saptamani inainte o discutie la bautura sa facem un mars de 50 de km intr-o zi).  Si imi sun eu amicul pe la ora 12 cred sa vad cum evolueaza. Imi zice ca deja ii e rau ca il dor picioarele la nivelul gleznelor si talpilor ca e naspa si ca nu se astepta sa fie asa de greu.

Ideea e ca dupa ce am vb cu el la telefon eu care eram la mare in sezlong si ma mangaia in par briza si fata 🙂 nu am mai avut liniste asa o ciuda m-a curpins ca nu m-am nimerit sa fac si eu marsul :(. Asta in situatia in care amicul meu are o conditie fizica de cateva ori mai buna decat a mea si un grad de rezistenta la durere mai mare ca mine.

Si inca zile dupa eu ma gandeam cu jind la mars. Amicul a ajuns la final dupa cca 12:30 h de mers si mi-a zis ca daca stia dinainte cum o sa fie sigur nu s-ar fi dus.

Vreauuuuu si eu mars 😦 greu de 55 km mai mult decat la mare la soare unde tatele sunt goale.

Cum e posibil asa ceva?