Sa ne imaginam

Imaginează-ți următorul scenariu:

Ești legat de scaun și cineva te forțează să mănânci ceva ce nu îți place sau te forțează să mănânci mai mult decât ai nevoie. Dacă, printr-o minune, ai suficientă forță să lupți, va continua asaltul prin tot felul de constrângeri verbale.

Te va umili, va striga la tine, va încerca să te păcălească, va încerca să te forțeze, să te șantajeze emoțional. Persoana care face asta este persoana în care ai cea mai mare încredere și de care depinde însăși viața ta.

Nu știu ce simți acum, dar eu simt că mă sufocă, simt indignarea și revoltă.

Cam ăsta e scenariul la care sunt supuși zilnic foarte mulți copii de catre părinți, educatori, bone, bunici și alte persoane, binevoitoare în definitiv.

 

 

Zatoichi

A făcut cineva o fapta bună și a pus colecția filmelor japoneze cu zatoichi pe filelist. Mare om, mare caracter, nu știu dacă v-am mai spus, (probabil ca da, că am obiceiul să mă repet des, nu sunt chiar vast ca personaj) dar sunt un mare fan al cinematografiei japoneze, în special filme cu samurai. Mi se par foarte bogate in simbolism spiritual. Dacă ar fi să compar un film japonez cu un film occidental aș ajunge la concluzia ca vechii japonezi aveau dreptate când spuneau ca sunt poporul ales și restul lumii niște primitivi.

Câte filme ați mai văzut în ultima vreme să fie înțesate de principii morale. Mai ales că vorbim de principii morale corecte. O să fac o sinteză a celor mai frecvente principii întâlnite în aceste filme.

-Modestia, niciodată eroul nu sare în apărere propriei imagini. Acceptă orice umilire cu stoicism.

-Curajul, nici o situație nu este prea periculoasă pentru a acționa conform credințelor tale. Toto ce se poate întâmpla este să mori iar asta nu este cel mai grav lucru.

-Mărinimia, nu contează cât de sărac ești mereu este cineva mai amărât decât tine și dacă poți să îl ajuți imparte cu el și ultima fărâmă de pâine. În cazul lor boabă de orez sau cupă de sake.

-Nu ataca primul, oprește atacul atunci când adversarul a renunțat. Dar, când acesta atacă fii necruțător. Aici este o grămadă de discutat. Până nu treci prin situații limită nu o să poți înțelege ce înseamnă să îți strunești trăirile și să acționezi echilibrat când viața ta este pe masă.

-Nu te atașa de confort. Nu te lăsa legat de oameni. Aceasta este sursa suferințelor și a răutăților totodată. Dacă îți legi soarta de cineva vei ajunge părtinitor, vei trece peste principiile tale morale în favoarea celor iubiți.

-Viața înseamnă schimbare, suferință si frumusețe. Schimbarea vine din natura noastră, suferința de la oameni și frumusețea din natura înconjurătoare.

-Fii la fel ca soarele și tratează-i cu căldură pe toți.

Ar mai fi câteva, dar imi scapa pentru moment și oricum nu sunt asa de simplu de cuprins în cateva cuvinte.

Nu te teme de tăișul sabiei, Căci viața curge prin lume după reguli divine. Nu te complace în renunțare, căci viața nu este pentru cei ce renunță. Viața este o luptă și lupta caracterizează fiecare clipă. Lupta este energia care modelează mediul înconjurător. Este pana care scrie pe hârtie, este ciocanul care dăltuiește-n piatră. Păstrează legea, caci legea este dreaptă și nu poate fi eludată. Dacă vrei să te câștigi renunță la tot, iubește tot și ocrotește ce este slab. Singurul sens al puterii este ocrotirea creației. Spune-i Dumnezeu, spune-i adevăr, spune-i iubire, spune-i cum vrei tu, dar învață să recunoști legea și urmeaz-o. NImic nu moare fără vină și nu trăiește fără scop.

Uneori nu stiu ce inseamna

Nu mai apuc să scriu deloc, e oarecum frustrant, pentru că îmi vin idei săptămânal, pe care aș vea să le explorez, dar din lipsă de timp amân momentul și apoi le uit. Dacă aceste gânduri ar putea să salveze lumea și eu le irosesc ar fi cu adevărat trist. Dar până la urmă lipsa de relevanță a fiecărui exponent al speciei este minunată în acest context.

Am ascultat o predică pe trinitas, da există zone pe drum unde doar asta se prinde, nu neg mi-a și plăcut. Adică e multă înțelepciune și adevăr în cărțile sfinte. Poate și ceva fabulos și ireal dar unde este adevăr se simte.

Spunea predicatorul un clișeu uitat, dacă se poate așa ceva. Cum că a iubi pe cineva nu înseamnă să îl iubești când merită. Asta poate toată lumea. Să iubești pe cineva înseamnă să îl iubești când greșește. Întradevăr nu văd mare merit și dovadă de evoluție spirituală să iubești frumosul și bunul. E aproape inevitabil să o faci. În schimb să iubești pe cineva cu parțile sale rele… asta e o dovadă de virtuozitate. Acum, cine vrea să fie virtuos? Nu știu, mie mi-ar plăcea.

Nu așa ca pe o diplomă atașată la centură, nu ca pe capacitatea de a face genuflexiuni cu 160 de kg în spate. Nu, mi-ar plăcea ca pe capacitatea de a respira întins pe spate în iarbă, fără frică de căpușe.

Un clișeu uitat. Cred că apare în diferite forme zilnic pe facebook. Dar nu mai apare în conștiința noastra de ceva vreme. Gândul că iubirea nu trebuie să fie meritată, că nu este dependentă de primitor ci o funcționalitate a celui ce o resimte. Vă place cum formulez ideile cu vorbe tehnice? Parcă scriu help-ul.

Nu ar fi simpatic să mai dai un F1 când nu știi cum se face?

Nu cred că ar conta, oricum nimeni nu citește help-ul.

Nu o să primești niciodată recunoștință pentru iubirea reală, stiți? Nu cred că e importantă, ar pune-o sub semnul egoismului mai mult decât deja este. Până la urmă este o chestie egoistă. Adică atunci când tragi linia finală, are legătura tot cu fericirea pe care te face să o resimți. E ca o provocare e care o treci. Deși nu e.

Nu știu, descopăr și eu, nu vorbesc din ipostaza bătrânului care trage gânditor din țigară pe malul mării împărtășind din experiența sa de viață. Vorbesc din perspectiva copilului care stă de vorba pe scara blocului într-o noapte de vară la o bere la pet și o pungă de semințe.

Oricum văd multă lume tristă, mulți sunt nemulțumiți de relațile lor. Mulți își strigă suferința și își plâng soarta acuzând și aruncând vinovăția asupra cauzelor externe. Și eu sunt un om condus de logica și văd nedreptatea cu partea asta a mea logică. Cu partea asta a mea care știe să cântărească și crede că vede ce e pus pe talere.

Dar partea cealaltă din mine care își recunoaște neputința și limitele și orbirea, partea aia nu are curajul să mai zică nimic. Partea aia tot mai des îmi confirmă că nu înțeleg nimic, că nu se pot cântări situații și oamenii și vinovățiea. Vinovăția nu se cântărește!

Dacă a iubi este cea mai interesantă experiență atunci, nu poate fi pe deplin simțită decât atunci când suntem nedreptățiți și decât atunci când avem ocazia să iertăm și să acceptăm. Nu cred în victimizare, de aici și paradoxul acestui fenomen alunecos.

A iubi nu înseamnă să te sacrifici în sens clasic. Cu ochi dați peste cap și vorbe multe.  Să iubești înseamnă să poți să alegi ce simți că este adevărat, dincolo de frica ta de acea alegere. Să iubești este până la urma actul suprem de curaj.

Uneori asta înseamnă chiar să lași persoana iubită să sufere deși ai putea să o ajuți. Alteori  înseamnă să lași de la tine deși îți dai seama că nu e drept. Poate înseamnă să taci deși cunoști cuvintele. Uneori nu înseamnă nimic din toate acestea, înseamnă doar o privire blândă ce mângâie de la distanța anonimatului.

Echilibristica

Sa vă povestesc dilema zilei.

Per total mă simt bine, zilnic și aproape toată ziua. Nu vorbesc de o stare feerică ca după o șuetă cu doamna mary. Nu, mă refer că mă simt bine chiar și când sunt apatic sau nervos. Adică nu mă revolt pe situații și nici nu mă strofoc că îmi maschez oboseala cu zâmbete false. Nu încerc să mă smulg forțat din stări de tristețe. De fapt tristețe nu e cel mai bun termen mai corect ar fi gânditor.

Mă simt bine când sunt posac când sunt taciturn când sunt gânditor și cănd sunt trist. Toate aceste stări îmi plac la fel de mult ca atunci când sunt expansiv, vesel și energic. Asta cred eu acum că înseamnă să fii în echilibru. Ăsta e echilibrul pe care l-am atins până acum.

Dar cum echilibrul în sine e o stare dată dracu când înveți să te ți pe sârmă începe să bată vântul. E, vântul meu, e reprezentat ca orice vânt de influențe exterioare. Îmi mai dă lume câte un brânci. Din punct de vedere avocățesc pot să găsesc clipind motive pentru care eu am dreptate și alții nu. Pot să scriu un post în care să iau la pulă fiecare tipologie și patern comportamental ce mă fute periodic. Dar nu aș rezolva nimic. Faptul că ai sau nu dreptate într-o privință nu schimbă prea mult realitatea.

De altfel singurul mod de a schimba realitatea personala de care mă consider 100% responsabil este să elimin nevoia de a mă lovi de aceste dezechilibre exterioare. Asta bănuiesc că se poate face evitând cauzele desi soluția pare doar temporară. Cauzele mereu se pot schimba. Mai ușor sper eu ca se poate face eliminând din mine acel ceva care atrage aceste comportamente.

Ajuns la această concluzie pot să încep de exemplu să nu îmi mai pese de nimeni și de nimic.

Nu pare ceva bun. Deși practic stergând cu buretele influența oricărei persoane din viața ta ai reveni la echilibrul personal. Nu va faceți impresia că asta ar însemna autoînsingurare. Nu, sunt convins că dacă tu nu mai manifești atenție fața de oamenii din jur ei vor continua să se lipească de tine. Doar ca îi vei schimba mai des.

Atunci rămâne o schimbare din temelie a modului de a privi lumea. Un atac poate fi oprit prin blocaj poate fi oprit prin contratac sau poate fi oprit prin eschiva. Eschiva ar însemna consumul de nergie cel mai scăzut, ar însemna și provocarea celui mai mic rău adversarului dar în același timp și cel mai eficient mod de a te proteja pe tine. Doar că eschiva implică cel mai înalt grad de autocontrol.

Trebuie să intuiești atacul trebuie să nu te temi de el și să acționezi exact în unicul moment perfect. Asta s-ar atinge prin antrenamant. Dar nu știu cum te poți antrena pentru așa ceva. Cum poți învăța să cuprinzi în palme cu atenție și delicatețe o agresiune să o muți de pe linia ființei tale și să o lași să își continue drumul.

Nu știu nici de unde să încep.

Trebuie să simt agresiunea în faza ei incipientă.

Să o înțeleg înainte ca însăși inițiatorul ei să o cuprindă în întregime.

Să văd în mine ce anume ar putea reacționa violent la acea agresiune. Să dedensific (inventez cuvinte?) acel punct al structurii entitații mele astfel ca atacul să treacă precum o săgeată prin abur.

Primele etape par vecine cu telepatia și cititul gândurilor dar în schimb ultima e toată în grădina mea. Iar dacă pot să cresc viteza ultimei etape pot să îmi permit mai puțină viteză în primele.

De fapt dacă reușești să devi cu totul fluid nu mai contează de unde vine un atac pentru că vei fi imposibil de atins. Asta e în schimb un nivel prea ridicat să mă gândesc la asta.

Ca să alunec într-o zonă mai tangibilă și mai clară pentru neiubitorii de metafore următorul pas este să cresc viteza de reacție în temperarea orgoliului și în identificarea cu faptul că nimic nu mă poate leza. Că nici o vorbă nu îmi ia ceva, nu îmi provoacă rani reale. Doar unele închipuite pe care apoi mă simt obligat să le îngrijesc.

 

dinți de suflet

Bă, să vă zic. Mă gândeam eu. Eu, multe posturi le-am scris în cap dar le-am uitat.

Pula mea, și acum am uitat un post, dar pentru că aburii unui vin obscur mă țin într-o oarecare priza (e 2:42). Am zis să fac un efort, să inventez o mizerie, în locul capului de operă pe care l-am visat acum o oră.

Se făcea că vă povesteam cum că m-am însurat. Asta e pe bune, am făcut ceremonia, cum mă știți, care mă știți. Fără invitați, fără sloboz ritual sau alte mizerii. Pur și simplu din inimă .

Bă, eu nu sunt romantic, nu sunt placid și consecvent. Eu când iubesc iubesc febril. Eu mă mir o dată cu pizda ovaționată, cum că sentimentul se ridică precum jerba de foc pe patru noiembrie în america (doar nu vă închipuiți că eu voi  ști când e kăkatul ala de zi a americi).

Acum eu recunosc, pentru că am baut ușor mai mult decât e necesar, că sunt un om rău cu intenții bune. Cum că eu pot face orice pizdă de pe planetă să se simtă aleasă. Dar nu ca un act de ipocrizie, ci doar prin simpla mea sinceritate. Ceea ce nu a înțeles a mea până acum, dar va plati neînțelegerea ei prin nopți de plânsete zadarnice. Nu ca o razbunare a mea, ci ca o furibundă acțiune zadarnică.

Bă postul ăsta are și un sens, e profund așa că mulți nu îl vor înțelege. Deci vă voi explica la modul dur.

Vouă și altor adresanți. Când iubești, iubești pe altul sau te iubești pe tine? Dacă iubești pe altul atunci lasă-l în pula mea să fie el. Dacă îi scoți 10 ochi că e prost, că face așa, sau așa, atunci bei ouă și mergi tu singură prin deșertul sahara nițel și apoi revizuiește-ți atitudinea.

Regula e simplă, care e motorul acțiunilor tale.

E frica? Sugi puli și dacă ai o pulă de bărbat îți va da la muie la genul fin și nu va hali mizeria ta manipulatoare.

Bă, eu sunt cel mai mișto om pe care l-ai putea cunoaște. Te fac să te piși pe tine doar pivind în ochii tăi. Te fac să te sinucizi doar încetând să privesc. Sună a laudă de kăkat. Sună a sunet de alăută, cum ar zice strămoșii noștri. Dar în banalul în care mă scald pe alte planuri, în cel interpersonal sunt un centru de greutate, care te face să te prăvălești în groapa fără fund a dependenței.

Ceea ce a mea nu a luat niciodată ca un compliment e că pot aduce pe orcine pe un val ascendent. Nu pe un val ascendent, ci pe un vârf fulminant. Fac din căcat bici. Dar eu am ales-o pe ea. Poate că scriu o oda, o odă în metru pulii.

Sunt așa de vulgar încât trandafirii în mâna mea roșesc. Sunt așa de vulgar încat unii îmi zic vul.

Am dinții plini de sânge, de sânge de suflet, pentru că mușc din esența ființei. Mă adap din centrul izvorului primoridal. Teme-te că voi bea o dată și atât. Teme-te că  voi fi azotul rădacinii tale doar o clipă. Iar dacă îți promit că voi fi o veșnicie atunci ține-te de asta cu toată râvna delăsarii tale.

Iubește-mă detașat, relaxat, pișă-te pe mine. Nu vreau onoruri, vreau miezul pizdii și concentrat de inimă, când dă pe afară. Nu am nevoie de acte de liniștire. Mă piș pe orice gest reflex. Am frați genunchii în gură.

Sunt un câine într-un colț, cu singura amenințare confortul. Eu și kaos suntem frați, mi-am dat seama de ce mă atrage ce scrie el. Pentru că și el ca și mine vrea să se detașeze de lumea asta la modul dur. Doar că el o încearcă în fantezie iar eu o încerc în realitate, cu circumsanțele fiecărei situații. Eu nu răstorn lumi mari dramatic, răstorn lumi mici brutal. Pula mi se micșorează și coaiele mi se măresc, a zis eminem odată. Eu o zic când vrea pula mea, micșorândă și rea. Mă mai uit la mircea badea, care ovaționa ura acum o zi două. Eu mă dezic de ea, dar pentru că fac asta am decis că e timpul să îi dedic atenție.

Am înțeles-o și am înțeles cum poți amesteca iubirea cu ura fără să se taie. Singurul moment când aș fute o femeie în cur e doar când aș vedea-o ca sfântă. Mi-a zis a mea o dată, ca o gluma zic eu:

Du-te la curve și fute în cur.

La ce bun? Am răspuns în gând. Multe lucruri am răspuns în gând în viața mea. Nu pentru că mi-ar fi fost rușine să vorbesc tare ci pentru că cer de la cercul meu de prieteni apropiați să îmi citească gândurile. Cine nu poate… suge. Până nu iubești cât să poți să dai un genunchi în plin dar să îl reți, nu vei înțelege ce vreau să spun.

E de kăkat să simți mai mult decât face să zici și să simți că a spune ar mânji cu kăkat totul. E de un kăkat dulce.

Și pentru tine în mod special aș tăcea lângă tine, chiar dacă te face să disperi asta.

Pe mine mă face să vibrez.